despre oameni şi poveştile lor

bloggerii brașoveni

îmi plac bloggerii brașoveni. happy pe la începuturile mele ca mâț pervazier, dansator pe taste, mă gândeam uneori, privind cu jind la postările celor mai vechi, de prin alte oraşe, cum ar fi să cunosc și eu comunitatea locală. ori cum este ea de fapt. ce fel de oameni sunt bloggerii brașoveni? cum au început? ce preocupări au? cum au devenit ceea ce sunt?- erau întrebări pe care mi le puneam.

la prima noastră întâlnire de pildă, acum doi ani, da, mă uitam la dorin cu oarecare uimire şi admiraţie datorată vechimii sale prin această lume, fără să mă gândesc că am şi eu ceva ani în spate, chiar dacă pe o cu totul altă direcţie. îi datorez lui ovidiu faptul că am aflat poveşti din braşov, unele pe care chiar mulţi braşoveni nici nu le cunosc. una, chiar cea din imaginea aceasta: statuia cu popa de la biserica neagră, cu mingea pe căciulă.

pornind de la o banală fotografie postată de manuel ieri, am ajuns printre altele să vorbim la blogmeet despre ceea ce putem face noi pentru imaginea oraşului, pentru acele clădiri care se degradează pe zi ce trece. ştiam despre robert că pedalează, ieri l-am descoperit şi serios maratonist (abia ce a pus ghetele în cui după evenimentul de duminică şi se pregăteşte acum de maratonul internaţional din 14 iunie, tot la braşov). iar cu sergiu am fost pe aceeaşi lungime de undă privind evenimentul pe care îl vom organiza la braşov pe 9 mai.  iar so a avut şi el o idee foarte bună, legată de această acţiune, despre care cu siguranţă vom mai discuta. dar mai întâi vom organiza evenimentul de strângere de donaţii pentru spitalul de oncologie şi hematologie pediatrică pe 9 mai, cu alergare pe aleea tiberiu brediceanu.

însă dincolo de asta vă spuneam că îmi plac bloggerii braşoveni. îi citesc deseori în tăcere, sigură fiind că orice aş comenta ar fi de prisos.  uneori distribui postările lor mai departe, să ajungă şi la alţii. şi ieri am descoperit că mai scrie cineva poezie şi chiar bine.

ce-am mai aflat? că bloggerii braşoveni sunt uniţi şi se ajută între ei. dovadă sfaturile date lui alex, acest phoenix al blogosferei braşovene, cel care şi-a pierdut blogul şi pe care îl aşteptăm să reapară curând (recunosc, pentru mine era ca un dialog în chineză, dar acum ştiu pe cine pot întreba la nevoie). am aflat că dragoş organizează best în braşov şi ne-am oferit să îl ajutăm cu promovarea. şi că toată lumea doreşte să organizăm o nouă ediţie “prin braşovul meu”. ori că sergiu şi manu vor să se apuce de vlogging. şi da, să nu uităm, sau poate asta ştiam deja, la blogmeet au fost prezente #toatefetili, adică eu.

mulţumesc, băieţi!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

6 thoughts on “bloggerii brașoveni

  1. ne întâlnim lunar, vali. happy doar că eu am lipsit în acest început de an.
    mulţumim mult! felicitări şi blogosferei vrancea.

  2. Imi plac toti pe care-i vizitez si citesc, chiar diferentele majore intre caractere, stil- imi plac. Recunosc c-as avea o problema cu “intalnirile” happy. Altfel, si blogherii clujeni sunt uniti (cred) din ce-am mai citit pe ici, pe colo.
    Tot Bucuresti rocks tongue . Le mai invidiez in taina pe fete pentru multimea de intalniri, prezentari, spectacole- la care pot participa daca au chef.

  3. clujenii pe care-i ştiu eu personal, hapi, sunt oameni deosebiţi. doi. altfel, invidia e străină de mine. mai degrabă mă bucur de pildă de colegii mei din braşov care deşi sunt diferiţi, sunt oameni de calitate şi de priteneii de la bucureşti. puşini dar de nădejde.

Comments are closed.