identitate

– numele?

– kensi- şopti ea aproape mirată că ştie, cu ochii la omul din faţa ei. de fapt îi vedea doar capul, forma aceea rotundă şi ţepoasă, aplecată peste masă şi mâinile albe, ieşite din mânecile cămăşii ca nişte păsări de hârtie. pe fugă, se gândi că mâinile acelea sunt frumoase şi îşi dori să le păstreze în memorie aşa cum făcea mereu, furând din tabloul clipei câte un detaliu pe care îl scotea apoi la iveală şi se juca cu el.

desigur, i-ar fi fost imposibil să mărturisească cuiva jocul acesta, cu toate că tom, singurul care stătuse suficient de mult în preajma ei, fusese foarte aproape să-i ghicească taina. se lăsase privită de el, însoțită de el mai mult decât oricine altcineva.

i se păru că în jur se iscase un miros de vanilie și de lapte și tresări. omul din fața ei o privea zâmbind, o aștepta să se întoarcă din lumea ei. repetă încet întrebarea:

– data naşterii?

-…. – ea tăcu. probabil că o ştiuse cândva, palid amănunt despre sine, poate că îi spusese cineva ziua aceea, dar memoria ei refuza să se agaţe de cifre. tot ce îşi mai putea aminti de atunci, de demult era păpuşa cu rochie albastră pe care o văzuse în mâinile cuiva, parcă o femeie. reţinuse atunci mirosul de cauciuc fierbinte, dar acesta era un detaliu pe care prefera să-l ţină ascuns, estompat. probabil că atunci se întâmplase ceva mai puţin plăcut şi mica ei rană se apăra punând straturi de uitare.

ridică din umeri în faţa omului care aştepta, o aştepta pe ea de parcă ar fi avut tot timpul din lume.

– ne poate ajuta un document, kensi? crezi că ai aşa ceva în buzunar?- voce caldă şi acelaşi miros de dinainte, protector, amăgitor.

ea privi peste capul lui, pe peretele alb. o duruseră ochii, mai cu seamă cel cu tatuaj, asta îşi amintea foarte bine. lumina de blitz o agresase cumplit. mersese acolo împreună cu tom, el insistase:

– trebuie să faci asta, kensi! toată lumea are o identitate…

argument de lemn. la ce-i folosea identitatea? trăia foarte bine şi fără bucata aceea de plastic pe care i-o dăduseră la sfârşit. de-ar fi ştiut cât de dureros va fi totul, l-ar fi refuzat mai vehement pe tom. ochiul o duruse trei zile, iar bucata de plastic zăcea în buzunarul de pe mâna stângă. ea ar fi aruncat-o, dar tom insistase iar şi avea grijă să o poarte cu ea.

– dacă ţi se întâmplă ceva, să ştie măcar cine eşti…

cum să ştie alţii dintr-o bucată de plastic cine este ea? şi pentru ce să ştie? dacă i se întâmpla ceva, atunci acela va fi sfârşitul, aşa că puteau să o desfacă foarte bine în bucăţi şi fără să-i ştie numele sau vârsta.

scosese totuşi din buzunar cartea cu gesturi incredibil de lente, de parcă o ardea. o aşeză pe masă, aproape de mâinile omului, ferindu-se să îl atingă. mirosul reveni iar ca o perdea, ca o îmbrăţişare, parcă de pe urmă.  mirosea a plecare?

omul zâmbea. scria mai departe în hârtiile lui, mişcându-şi repede mâna, atent, aproape uitând că este şi ea în cameră. ei aşa i se păruse. câte litere erau scrise acolo? ce spuneau oare despre ea? părerile celorlalţi o interesau prea puţin, însă acum simţea că este ceva mai mult, că la capătul acestei scene totul se va schimba. ce aveau să-i facă? acum că aveau nişte repere de care să se agaţe, ce mai urma? o tortură la capătul căreia râdea moartea cu dinţii ei galbeni? kensi nu se temea de ea. o văzuse de multe ori dându-i târcoale.

dincolo de sticla ferestrei ea văzu soarele. miezul rotund, auriu, se dezbrăca încet de strălucire ca o fecioară în noaptea nunţii, ruşinată de privirile ascunse ale celorlalţi pe care, deşi nevăzute, le simţea. în jur plutea un alt miros acum, ca de lemn ars, de uscat, de piatră bătută de vânt.

dintr-un salt, kensi ajunse lângă sticla în spatele căreia soarele murise parcă într-o clipă şi odată cu el şi lumea. bărbatul o privi cu mirare, cu teamă, cu mâinile acelea albe şi mari ridicate din aşternutul de hârtie unde dormiseră. apoi îi văzu ochii de cafea fierbinte şi tatuajul, identic pe ochiul stâng. dar era prea târziu, trupul ei trecuse deja dincolo de sticla care se destrămase la prima atingere.

plutea. înfăşurată în mirosul de lapte care îi amintea de tom, de viaţă, de omul din camera aceea, plutea eliberată de trecutul pe care îl uitase şi de viitorul pe care, fără singurul om în care crezuse vreodată alături, îl respingea. închise ochii. pentru prima dată zâmbea şi ea. până la urmă la ce-i folosise identitatea?

personajul a mai fost desenat pe aici, iar muzica este… din cauză de freddie….

https://www.youtube.com/watch?v=r3RMbSPzyLs

13 thoughts on “identitate”

  1. O fi zapada de vina…? Or fi altele…? Ce vant napraznic iti aduce asemenea ganduri? Nu ma asteptasem la acel ultim gest.. Pentru prima data zambea si ea… Si a ramas doar zambetul si soarele acela ce murise parca intr-o clipa…

  2. În timp ce citeam deznodământul, am avut așa o viziune, cum că mâinile acelea mari s-au desfacut în niște aripi albe, iar omul a redevenit înger păzitor și a prins-o pe Kensi, chiar inainte ca ea să se izbească de pământ… Hmm, cred că astăzi nu sunt in mood pentru finaluri tragico-filosofice…
    Și, apropos, când eram foarte mică, la întrebarea: ce vrei să te faci când o să fii mare?… ce crezi că răspundeam… înger păzitor. Ce de ciudățenii mai are și viața, nu?! happy

  3. mi-ai mai cerut tu un final optimist, deunăzi, wwfirst. happy îți amintești? eu am certitudinea că există cineva pentru care tu ești îngerul păzitor, chiar cel potrivit. o slujbă full time chiar. happy

  4. Adevărul este că nu cred în sfârșitul absolut. Finalurile, simbolice sau nu, sunt triste, de cele mai multe ori, dar nu cred că sunt finaluri. Nu cred în sfârșit. happy

  5. ce ma-nervezi ca ai inchis comentariile la “iasomie” si ca nu lasi pe toata lumea sa voteze … chiar daca a venit mai tirziu. asadar, off-topic la ce-i mai sus, vroiam si eu sa stiu care este legatura, daca e vreuna, intre ceea ce se cheama “jasmine tea” si iasomia de care povesteai mai sus? pe de alta parte, de ce iasomia din germania nu miroase la fel de frumos precum cea din spatele blocului de la bucuresti? hmmm? stii?

  6. evident că ştiu, coolnewz, dar sunt sigură că ştii şi tu. big grin ceaiul de iasomie se face din specia jasminum fructanis, iar parfumul din jasminum sambac, officinale sau grandiflorum (atunci când se foloseşte extras natural). iar diferenţa dintre iasomia de românia şi cea de freiburg este dată- atunci când vorbim de aceeaşi specie, că de toate sunt peste zece- de condiţiile climatelice. prin extensie şi iasomia pe care o ştim noi în românia este mai puţin intensă decât cea de la grasse. plantele care cresc în climat mai cald au o aromă mai intensă, mai dulce chiar. (exact acelaşi lucru poţi remarca de pildă la rozmarinul care în provence miroase cu totul altfel decât ce ţinem noi în ghivece şi ameţim prin oale)

  7. Ce ma enervati voi cu iasomia voastra tongue . Habar nu aveam cum si de ce se face ceaiul ala happy
    Dar important e ca acum mi-ai facut pofta de lapte chiar dac-ai scris in septembrie. Si mustatile le-am epilat ieri, de era sa sar pe geamul de aerisire.

Comments are closed.

error: Content is protected !!