ţi-s iarnă azi, şoptind pe tâmplă
tu frunza mea cu galbenul plăpând
şi dacă-n noaptea asta mai ridic
o şoaptă, ancorată-n vânt
te ning
pe poarta mea de alb, de nins
şi pe reverul întâmplării mele
te cern
eu alb, tu verde stins
ca zahărul topindu-şi îndoiala
în ceaşca unei vineri mici
în care rătăcite dorm trei stele.
ţi-s albă azi, tăcuta mea nervură
cândva lucind a verde stins
mi-e nins
şi peste lacrimă îmi e arsură
când cade ploaia noastră, strepezind
îmbrăţişări de toamne reci, pe fugă
prelinse-n ţurţur translucid,
candel?!
desprind din al zăpezilor rastel
şi îţi trimit sub vânt
un zâmbet.
mă cern
şi pe sub coame de omăt
m-aştern
sunt umbra ta
şi tu mi-eşti frunză
crestată-n alb, turnată-n dungă
în verdele-ntâmplărilor
de ieri.
poezie începută pe-aici
nu stiu de ce ma asteptam sa-ti placa varianta lui N.K. Cole mai mult… Clapton are mai putina orchestratie, e mai batran , mai obosit , sopteste cuvintele, pare ca are mai multe sanse sa ne trimita in plina melancolie( in butoi direct
)
e atata emotie in tine, duiosie, dar si forta incat mereu ma surprinzi.
am citit undeva, tot pe net, de la oarece autoritate in materie( printr-un cerc literar) ca poezia nu se analizeaza ca la scoala- gresit total! dimpotriva, se respira si atat!
mâţ, daca-ti respir versurile, sper sa-mi aduc aminte si sa expir…
kenza, sunt previzibilă când vine vorba de chitara lui clapton, o voi alege mereu. vocea… ea vine la pachet cu chitara. şi da, chiar dacă sunt doar un mâţ mic şi pervazier, îmi îngădui să cred la fel: poezia se respiră, uneori cu ochii larg închişi. pentru că este cea mai intensă formă de sinceritate. dintre toate formele literare, ea dezbracă cel mai mult… şi mai mult.
de ce am senzaţia că este oarecum calin comentariul tău?
cercuri literare? mai există?
da, exista, o initiativa demna de toata lauda chiar
-Bookaholic.
e o tandrete, cred, in fata unui lucru, gest frumos si emotionant. tu crezi ca japonezii is chiar insensibili? 
calin? in primul rand apreciativ, clar asta , desi, de multe ori am senzatia precisa ca ar tre’ sa ma opresc din orice incercare de commnet.; insa, esti tu prea ingaduitoare- io-mi dadeam demult exit
îmi plac comentariile, am nevoie de ele într-o oarecare măsură.
mă sperie şi îmi displac complimentele şi politeţurile prăfoase, dar oricum ar fi, îmi place să primesc oaspeţi în casa mea. fără să aştept nimic, gata să dăruiesc ceea ce scriu.
sunt prea sălbatică pentru grupuri, deşi am construit eu însămi unul, de curând părăsit. scrisul este în esenţă solitar, dar ştiu de bookaholic, pe-acolo se vorbeşte mult de cărţi, iar eu cred că scrisul este un dat care trebuie dat mai departe şi nu vândut.
‘ un dat’? so… nu tre’ sa existe profesionisti ai scrisului? am senzatia ca nu toti vor fi de acord cu tine…
desi as … merge pe mana ta, nu pot sa nu gandesc si latura practica/ pragmatica a reversului : in spatele cuvintelor frumoase se afla un om in carne si oase, cu aceleasi nevoi (fiziologice) ca si mine si tributar unui timp biologic al sau. in fine, nu vreau sa polemizez pe tema asta si nici pe cea a vanitatii autorilor( de obicei, cei publicati si recunoscuti) deliteratura. 
daca esti bucuroasa de oaspeti, e tare bine : asa-mi justific momentele in care intru.. intempestiv peste postarile tale.
Eric Clapton &B.B. King- Three O’ Clock Blues- pt. cele trei stele mici, care dorm ratacite.
https://www.youtube.com/watch?v=u3JZa2lq2pU
oricât am încerca să profesionalizăm scrisul, diferenţa o dă scânteia. a unuia ca nichita, la călcâiul căruia nu ajungem măcar, deşi ştim să scriem literele aidoma lui, ba chiar pe aceeaşi limbă.
vanitate? revin la miracolul nichita care era nemaipomenit (da, cuvântul lui) de modest în scriere…
ioooi….
ioooi, ce cântec la steluţe!
Acum înțeleg de ce nu mai găsesc eu nicio frunză prin toamna mea. În timp ce eu brambuream din liană în liană, voi ați adunat frunză cu frunză și v-ați făcut din ele punți spre ierni albite prematur.
”ți-s albă azi tăcuta mea nervură
cândva lucind a verde stins”
dar azi mi-e dor de freamătul din vară,
de țipătul tăcut când te-ai desprins
lăsând în urmă doar tăcerea
sigiliu peste cântecul pierdut.
Muză psi, versurile tale mă fac mereu să visez.
http://youtu.be/vUSzL2leaFM
dream on, roxana!
ma belle, aş fi furat eu şi ceva liane, dar mi-a fost teamă că pe urmă trebuie să umbli pe jos.
da, wwfirst, wonderful tonight este un sirop clasic, marca eric, ceva gen punct ochit, punct lovit.
https://www.youtube.com/watch?v=XdIHxpx9VUc
Dac-aș fi de acord cu Kenza, că poezia se respiră și atât, ar însemna că tre să respirăm prin toate măruntaiele, cu trecere obligatorie prin zona cenușie a rațiunii …
Căci respirația, doar ea, înseamnă uneori doar vânare de vânt, așa cum constat prin 85% din blogosfera lirică.
La Psi, însă, indiferent de organul emisiei vocabulare, cred că e vorba de respigrații …
alooo, domnu’ miai! cu colinda se vine peste o lună….
ce-i cu “condimentele” astea pe voi???
traduisez, traduisez che voulez vous dire … je ne sais quoi condimentes, jeo parlă comme d’habitude
condimente… complimente… lăuzi. parcă n-ai şti. pfff… miai, miai…
nu-s chiar paronime, puteam să-nțeleg că-s condimentat, adică acidulat, ironic, nu complimentant / acu totu-i clar, nu tainic, ca la tine
uooof, amu faci reclamaţii la ced
(o)c (comisia europeană pentru drepturile cuvântului)????Ce-ce-ce ? … reclamație, cine a rostit cuvântul reclamație în C.C. (Casa Cuvintelor, nu ComiCultural n.a.) ? Eu doar am explicat ce m-am priceput a-nțelege din ce ai scris. De ai tu reclamații, nu-ți sunt Ștefan eu …
Psi, io zic sa nu-l mai rostogolesti… adica grabesti pe Cultural, ca-si pierde distinctia majuscula de inceput… macar.
oricum, e clar cine e calin, da??? 
ca e o autoritate in materie de fragrante. 
chestia cu respiratu’ nu-mi apartine si … ca sa fiu sincer, si io ma gandeam ca, na, tre’ sa fii atent ce inspiri, insa psi a demonstrat incontestabil
app., cum deslusiti voi un text literar( poezie sau proza) de maculatura, ca-s curios?
uite, va las o poezie( nu-mi apartine, evident, nici pe net nu e postata), sa-i dati verdictu’ !
“Stai, opreste-te
In pasul urmator sunt eu.
Daca te retragi,
Nu ai curaj sa lupti.
Daca ramai pe loc,
Nu te poti bucura de viata
Daca ma calci in picioare,
S-ar putea sa ma doara.
Ce pot sa sper
Este ca tipatul meu
Sa-ti trezeasca dragostea
Si atunci sa-ti amintesti
De unde trebuie sa reluam mersul. “
promit sa zic cui apartine, da’ dupa… critici incisive, arogante si impertinente
kenza, da cu ce ţi-am greşit? mă pui să fac analize pe texte masochiste? te-ai cutremurat cumva?
pot încerca să îţi spun cum aş scrie eu versurile acestea, deşi mi-ar fi destul de greu… “nu te poţi bucura de viaţă dacă mă calci în picioare? ei, haaai. adânc rău! bietul camus cred că râde de se prăpădeşte…
cc, ştiu… tu eşti petrică.
mai, e… literatura lasa-l pe Albert.
zi sincer? 
sa’nteleg ca nu-ti place ?
sincer?
este versificare, este înşiruire, este ce vrei, dar nu poezie. nu “aud” nicio emoţie în călcătura aia.
uite emoţie, dacă vrei.
https://www.youtube.com/watch?v=s5K75Veyeuk
poezia este luata dintr-un roman, e cumva intercalata printre propozitii si fraze.
nu-s acas’ acu’, da’ promit , maine, sa-ti las citatul cum trebuie- asa, fragmentat, doar poezia, pare saraca si nu… convinge.
totusi, mie mi-a lasat o oarece emotie; e posibil sa fi fost subiectivitate. masochismul femeii, caci e vorba despre o femeie, imi pare un tipat nu doar de atentionare, mai degraba un strigat in care-si recunoaste emotia nu umil, ci cu mandria celei care iubeste si nu se sfieste ca o spuna, incercand sa reinnoade firul povestii in doi. cam aberez acu’, psi, io am citit toata cartea, na…
şi pe carte o cheamă…..??? lasă-mă curioasă, pfff…. pentru că e chiar curios că îţi aminteşti poezia, oriunde vei fi fiind în seara aceasta de noiembrie, departe de casă, precum spui.
esti neam de copoi , ori felina?
“In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine”- Chris Simion.
poezia o avea postata o amica de-a mea, pe feis . multamita?
psi, singurul lucru cu care ai putea sa ma incriminezi este exact cel pe care nu-l banuiesti. nu e nevoia de mister, aiurea, mai degraba ceea ce vreau sa(ti)comunic, desi-mi displace termenul, este autentic si bine intentionat; in rest, e banalitate…
Clint Mansell Requiem for a Dream Remix chiar si filmu’, insa analizat de tine
)
https://www.youtube.com/watch?v=1nZhAOacogU
dear, da de ce te simţi incrimiat?
mi s-a părut interesant (şi curios) să ţii minte o poezie dintr-un roman. atât. şi da, mi-s curioasă întratât încăt să-mi doresc să citesc la rândul meu cartea. bocnă de curioasă, na!
uoff…
dacă-ţi las o declaraţie de dragoste în stil pisicesc, mă crezi? asta….
deja e iarna? deja e zvon de alb? pe-aici la noi e inca galben. plin de nervuri (nu si de nervi) pe campurile negre.
io am citit-o multi ani in urma, cazut sub fascinatia titlului
pe final, mai relaxat, mi s-a parut usor teribilista, de la coperta de inceput pana la cealalta care inchide un plic si o scrisoare. pare o gaselnita de a starni interesul intr-un moment in care se citeste din ce in ce mai putin; si are niscai influente cioraniene. oricum, nu vreau sa o iei ca pe-o recomandare, nu se pune, da? 
, io oricum citesc putin si… aiurea 
o iau ca o curiozitate, ok? să înţeleg că te-ai lămurit că nu-s copoi, japonezule?
revenind la poezie: fie este tradusă prost, fie… personajul însuşi este simplist. şi rămân la ideea de masochism, care nu ar trebui să se aplice în iubire.
vavaly, a nins puţin, cât să acopere tâmpa cu o pulbere… dar este ninsoare târzie, până acum ar fi trebuit să avem mult mai mult de-atât.
Chris Simion este romanca, se mai ocupa si de regie- are o companie ” D’aya” , la care a colaborat cu Pascal Bruckner.
masochismul este structurat pe conditionale, care, asemeni unor trepte, il obliga pe celalalt la atitudine- chiar am senzatia ca-l restrictioneaza. in fine…
tu esti clar neam de felina; curios este ca io am ochii verzi…
am citit deja despre ea (şi autoarea, şi cartea).
cartea este indisponibilă, dar s-au inventat anticarii, aşa că o să dau iama luni la cel care ştie deja că apar cu ciudăţeniile mele. ţine-ţi ochii departe! japonez cu ochi verzi? tulai! 
ideea era ca desi-s verzi, n-am nimic de felina in mine
aia mai lipsea!
Oho! Ce mai freamăt, ce mai zbucium, măi, huhurezilor
! ”So lom” metodic:
1. Măi, Kenza! Sunt sigur că nu ai gândit nicio clipă să lași poezia doar în voia respirației (adică a emoțiilor), dar raționalistul din mine a simțit nevoia unei completări. Până la urmă, orice poet își conjugă simțirea cu gândirea, e subînțeles. Iar despre Psi am scris extrem de clar că tre să fie pusă în vitrina cu rarități, deci nici urmă de combatere din parte-mi. Cât despre ”rostogolire”, nu mă simt, dar simțul mă poate-nșela.
2. Am cunoscut-o pe Chris prin 2006, la un chef extremely private, când încă nu-și începuse remarcabila carieră de regizor. N-am citit cartea, deci e posibil ca versificația să aibă valoare adăugată prin alăturarea prozei. Luată izolat, nu e o versificație care să-mi rămână prea mult în memoria afectivă sau intelectivă. Am afinități cu alte genuri.
Dar dacă m-apuc de analizat, o să-i dau Psiei toate motivele să dea cu pietre metaforice în mine, căci sunt restant nemotivat la o altă analiză, prietenii știu la ce mă refer…
Dar ideea poeziei e cel puțin interesantă, să nu mă fac greșit înțeles.
…Pentru că poezia e realitatea celui care o scrie – și dacă el/ea e masochist/ă, chiar dacă ești contra, e vorba despre sistemul lui de valori, nu despre un cod moral care trebuie urmat. Don Quijote nu e un personaj chiar exemplar, dar e subiectul unei cărți monumentale. Moș Goriot, Hagi Tudose, Dinu Păturică etc.
Scriu pe grabă și mă ramific eronat: nu am plasat corect exemplele din literatură. Restul raționamentului rămâne.
alooo, miai! în vitrină se pun mortăciunile, sticloşeniile şi porcelains…
şi hai numa, că am o roabă de bolovani, haide numa!
nooo, mortăciuni găsim din belșug și la librărie, e plin de Dostoievski, Mann și Capote, dacă nu vrei să figurezi printre ei, e alegerea ta antumă …
să ne păstrăm totuşi simţul măsurii, cc. dostoievski şi mann… c’moon! sunt prea mari pentru un mâţ aşa de mic.
culmea, recitesc dostoievski acum…
Intrat. Citit. Simțit. Respirat.
so lom direct si de-a dreptu’, Cultural : chef nu era suficient? era musai ‘extremely’ ala? cre’ca am sa te declar, in absenta lui Chris, persoana non gata!
asta pt. ca nu i-ai citit cartea. ma gandesc totusi ca si atunci te-ai prezentat la fel de … descarnat si ,de la inaltimea Tigvei Tale, i-ai prezentat omagiile si doar atat! 
e o femeie f. frumoasa si acum… unii critici au alintat-o : “Cioran in fusta lunga.si neagra”.
‘”Din prea multa dragoste poti sa ucizi.
Cu privirea, cu respiratia, cu gandul, cu toate poti sa ucizi cand esti indragostit.
Ceea ce nu poti insa sa faci, este sa mai invii dupa ce ai asternut moartea.
Caci moartea din dragoste este vesnica.
Cand iubesti, nu trebuie sa astepti nimici n schimb.
Trebuie sa iubesti pur si simplu.
Sa iubesti din iubire.”
si urmeaza poezia.
care pare o insiruire sacadata de conditionale, iar efectul liric este atenuat din aceasta cauza.
mât, tu n-ai ce cauta in vitrina, poate pe soba acu’ ca-i frig.
iar poeziile… de ce nu incerci sa publici? 
superb contextul poeziei de eri, kenza. superb.
cât despre publicare am să-ţi spun aşa: o vreme am cochetat cu ideea. cândva am promis. ba chiar am spus că atunci când va apărea cărticica de mâţ, ea va costa zero lei şi zero bănuţi, finanţată integral de mine fiind, pentru că da, scrisul este un dat… de dat, iar literatura un act de creaţie şi nu o întreprindere comercială.
aproape că ştiu cum ar fi lansarea, cum ar fi coperta, cum aş fi eu de transparentă… ceea ce nu ştiu este ce pun în acele pagini. sunt extrem de critică cu mine însămi, aşa că din tot ce am scris de-a lungul anilor, abia 1% cred că mi-ar fi pe plac. şi din acel 1% cât aş mai distila oare? încă un 99?
apoi… de ce să public? pentru laudă? mulţumesc, frumos, nu. pentru recunoaştere? mulţumesc frumos, dar eu încă încerc să mă cunosc, de unde recunoaştere? pentru cei care citesc? pentru ei există acest blog…
probabil că va fi cândva acest dar… probabil.
în rezumat: cred că mă tem de gândul că publicând aş deveni… scriitor.
carticica de mâţ poate fi, pentru inceput, o colectie (mai restransa, acel 1% al tau exigent) de poezii. de ce? pentru ca sunt mai multi care merita sa te citeasca, nu doar cei de pe acest blog.
pai… tu esti deja scriitor. crezi ca faptul ca anumiti critici ti-ar da sau nu girul lor, ar schimba ceva in tine?
sigur, o sa spui ca online-u’ a demonstrat suversanitatea in transmiterea informatiei, e trimnfatorul mass mediei acum. si totusi, unii cititori, cunosti acest lucru, desigur, prefera sa … ti resprire poeziile pe hartie si nu in format electronic.
teama de a fi scriitor?
mai, chestia cu slefuitu’ ai luat-o de la Cultural? e asa contaminant?
A publica e întotdeauna pentru Om, pentru Eternitate. Pentru atunci cînd “cade curentul” şi nu vrei ca lumînarea să deschidă privirii doar pereţii sterpi de cunoaştere…
(blasfemia asta de plug-in ne ţine departe unul de altul, iar tu eşti mult mai bună de-atît!)
şlefuiesc de când mă ştiu, intersecţia cu cc-ul m-a găsit deja aşa. cât despre critică…
cui îi pasă de ea? eu scriu cum respir. mă pot opri din respirat? sunt un mâţ care se joacă cu cuvintele. şi mi-e bine aşa, în straiul lui neica nimeni. însă, dacă admitem publicarea, aşa cum o văd eu, slabe şase să mă citească alţii decât cei care mă ştiu deja. în librărie ca şi în vitrină: mortăciuni şi porţelanuri. dar reţin o chestie: poezia ar trebui să… hm… hm… 
oooo… dragoş, da ce faci tu omule?
mai bună decât ce? fugi de-aici…
dacă publicarea este pentru om, pentru celălalt, atunci îmi îngădui să fiu egoistă: eu scriu în primul rând pentru mine. să golesc mintea asta nebună, care se tot umple de gânduri.
şi vreau a se înţelege că nu am absolut nimic cu cei care văd publicarea ca pe o cale de exprimare, de dezvăluire a sinelui. la momentul acum, din varii motive, eu stau bine aşa cum sunt, aici. poate suna dur acel vitrine cu mortăciuni şi porţelanuri, însă departe de mine gândul de a ataca lumea literară… de care fug. este doar o privire spre mine, în mine. îmi ştiu măsura… şi maculatura.
Kenza, de câte ori dau peste un spirit pamflașnetar ca tine, mă felicit c-am intrat în blogoscripte. Că d-aia intrai, ca să mă și confrunt în idei, nu doar ca să ”intri-vedi-placi-pleci ”… Și ca să nu-mi moară de singurătate. Spiritul, cică. Dac-oi avea boala asta ereditară.
…
Despre ”extremely private” nu am să-ți adaug nicio iotă-n plus, căci d-aia fuse ”ex. private”. Doar a nu se-nțelege că a fost vreun swing party sau mai rău de-atât
Cât despre ”stilu-mi descărnat”, cred c-ar fi nevoie mai întâi să-ți dezosezi mata impropriul stil de redundanțe, căci uneori cam rocam-bolești exact de păcatul pe care mi-l atribui.
Așa cum spuneam și altora, cu cât mai virulent-profund mă confrunt cu cineva, cu atât respectul meu pentru el crește, cu condiția rămânerii între niște limite raționale. Din păcate, sunt puțini cei care înțeleg pamfletul ca pe o premisă a unei prietenii pe viață.
Erată: nu ”din păcate” – ”din fericire”!
PS: la faza cu ”șlefuitu contaminant” fusăși gratuit, da no big deal. E farmecul tău și tre tratat și chiar admirat ca atare.
atunci cand pui mana pe un extremely, ai reve lat ia ezotericului, si inteleg ca nu poti tasta ce s-a intamplat la acel chef foarte. dar totusi, ma asteptam sa ne zici ceva: cum ii place cafeaua, cu zahar brun?, sau daca prefera vinul rosu, ca de Cioran mi-e clar cum iL place- la inceput, inserat din loc in loc, chiar si pe final, ajustat in maniera proprie.
cand am intrat in blogosfera, net-u’in general, de fapt, ma asteptam la acest extremely, da’ca o tendinta spre superlativ a imaginatiei , a unei por(e)c le din spatele monitorul. de altfel, am trait amandoi deliciile unei aproape autoare, prolifica in dejectii tastate, pe fund alul unui comportament deviant, insa asta nu m-a impiedicat sa ies chiar si fara replica, pentru ca io am o suma finita de cuvinte.
e impropriu sa vorbim de un stil al meu, io doar tastez, dar pentru ca nu mi-ai lasat rocambolescul legat, accept ca bolesc, pt pentru ca nu pot sa fac si, desi stiu ca pierd,
gratuit nu e nimic, nu stiu daca din pacate, totul se rostogoleste intr-un determinism precis, asa ca admiratia, cum e si cazul, ii ramane in intregime mâţului, care ne incanta mereu ochii si spiritul.
mâţ, mie nu mi intra tot ce tastez la tine.
am inteles ca e fara c/p, dar nici nu nu pot sa ghilimelez cum vreau? 
in fine…
nu stiu de ce l-au pitit asa. presupun ca e suficient sa le spui adminilor ca vrei in acel club pt. a-ti da acceptul. acolo , poti publica poeziile si asa, te vor citit mai multi. 
daca nu vrei sa ( te ) publici, macar lasa sa te citeasca mai multi , aici, pe net- 0 lei.
da like la ‘In lumea cartilor’; pe langa pagina principala, au un club … tot extremly
kenza, ai voie să distribui, dacă vrei, ceea ce scriu în acel grup. în ceea ce mă priveşte, prefer să rămân în colţişorul meu. este binevenit oricine trece pe-aici cu gând bun. şi da, ştiu, acum vreo două luni poate că gândeam altfel, acum pe Fb sunt prezentă într-un singur grup, de muzică, şi asta pentru că administratorul îmi este prieten foarte bun (de la el mai primesc uneori muzici ademenitoare de scris şi fotografii).
pot să şterg fraza aia cu încântat de ochi? v-au pălit laudele… şi zău că nu le merit. pfff… vă urechez!!!
mâţ, nu m am exprimat clar : io nu sunt in acel grup – fiind de literatura si creatie, nici n as avea ce sa caut.
ideea mea era ca acolo te vor citi mult mai multi decat pe acest blog.
, deleteaza! , si asa s ne gata, fiind in form(a 
) – macar va fi ( sa pun ghilimele clasice, ca asa i place word ului tau) ” deliciul delictului” unui mâţ.
‘In lumea cartilor’ este o pagina administrata de doua fete, amice cu cateva prietene de feis ale mele- bratul scurt al coincidentelor virtuale. pagina asta de literatura are si un grup cu acelasi nume, secret insa. acest secret tine doar de faptul ca fetele, prin bunavointa lor, au dat la share literatura in suport electronic, care se pare ca nu i tocmai legal; e sg. motiv.
faci cum doresti si ti e tie mai bine…
de sters, fiind un su(s)pin
sunt vreo două grupuri, deloc secrete pe feis… acuma, din experienţa mea cu grupurile de literatură pot să-ţi spun că ele nu mi-au adus trafic. sigur, poate că la prietenele tale abordarea este cu totul alta- şi m-aş bucura să fie aşa- dar pe unde am fost invitată lucrurile decurgeau cam aşa: toţi postau, nimeni nu citea.
nu şterg nimic, dar am marea rugăminte să nu mă mai “deprimaţi” cu lăuzile…
ok, mâţ… nu pot sa nu Remar(que)c hotararea cu care ti sustii ideile.
; pt ca daca doar teama ca nu vei fi citita te retine, nu mi pare un motiv in sine. mie, un japonez nasture, cam galben, da’ nu de invidie… 
ma’ ntreb, retoric desigur, Gabriela Chiscari ce are’ n plus? posibil, smog ul
pt. ca word ul tau nu accepta decat… ce vrea el
, te rog sa completezi tu ce(mi) lipseste; sa fie Sorescu cu a sa rocada- intuitia ta nu a dat gres pana acu’.
io nu mi am pus, tu mi ai bagat in cap ca viata, chiar si a net ului, nu i terna, dimpotriva; are metafore si culori.
mai, e musai sa te citeasca mai multi! tonti, ori ba lasa i sa se lumineze si ei.
culmea: eu mă joc cu cuvintele. pur şi simplu mă joc. când m-oi apuca de literatură…