despre oameni şi poveştile lor

angajarea

– numele?

– … kensi…

eyeel o privi direct în ochi, de parcă numele i-ar fi fost gravat direct acolo, pe cercul smolit. în mod ciudat, i se păru că vede o dungă neagră pe ochiul ei stâng şi îşi plecă repede privirea pe hârtiile din faţa lui, dar imaginea se prelinse şi acolo. ea. zâmbind. dădu hârtiile deoparte cu aceeaşi mână cu care îşi atinse barba. i se păru aspră şi străină. i se păru că întreaga lui fiinţă are ceva aspru în ea, prin comparaţie cu femeia şi se simţi dintr-o dată bătrân, prea bătrân pentru nume noi şi chipuri zâmbitoare. pentru învăţăcei în fuste.

o pofti să ia loc pe singurul scaun liber din încăpere şi o văzu potrivindu-şi fusta de culoare bej, cu mâinile ei mici, lipsite de orice podoabe. se gândi la ceilalţi, la hainele lor adesea pătate şi la mâinile mari şi puternice, la serile în care aceleaşi mâini ridicau paharele ieftine în cîrciuma unde îşi făceau veacul şi sărbătorile mărunte. şi iarăşi îi apăru în minte dunga aceea ciudată pe albul ochiului ei.

– kensi, uite ce este…- începu el uşor încurcat.

ea îşi înălţă capul asemeni lebedelor. zâmbetul înflori din nou pe chipul ei şi el îşi înghiţi cuvintele. era mai greu decât crezuse. cum să-i spună că se află într-un loc greşit? că apariţia ei este ireală şi deloc potrivită în acest loc? el o vedea mai degrabă într-un birou colorat, dantelat şi roz, trăncănind cu alte fete, asemeni ei, despre lucruri mărunte pe care el le dispreţuia. criminalii pe care ei îi aduceau direct din ascunzătorile lor ar fi oripilat-o de la prima privire şi cu siguranţă s-ar fi simţit datori să o jignească. pur şi simplu pentru că puteau şi pentru că ea era mult prea fragilă.

pentru o clipă, ochii ei îi atinseră pe ai lui într-un fel ciudat, ca o mângâiere şi lui i se păru că se clatină pe scaun de parcă băuse prea mult. apoi, ca prin vis, îşi văzu mâna apucând unul dintre pixurile de pe masă şi semnând cererea ei de angajare. ea luă hârtia cu mâinile ei mici, îi zâmbi a mulţumire şi ieşi. un zgomot mărunt, de tocuri, o urma îndeaproape.

în capătul holului se opri şi se mai întoarse o dată spre el, înfăşurată în fusta ei bej. în ochiul stâng, dunga aceea neagră lucea la fel de ciudat şi el simţi că aerul din încăpere se împuţinează, că o gheară nevăzută parcă îl strânge de gât. ce dumnezeu făcuse?

***

soarele îşi făcea loc prin perdelele trase numai pe jumătate, nişte cârpe albastre pe care praful le urâţise. înainte să deschidă ochii, el simţi în jur un miros ca de medicament, amestecat cu praf de puşcă şi apoi o mână atingându-i fruntea pe care şi-o ghici rece şi dureroasă.

capul îi zvâcnea ca după o beţie cruntă, iar vocile care ajungeau la el îi păreau străine, uşor metalice, vorbind într-o limbă necunoscută. deschise ochii. lumina îl ardea, aşa că se retrase din nou în el, aşteptând. cineva trase perdelele şi aerul se umplu de praf.

– ei, hai, e vremea să te trezeşti!

încăperea se umbrise deja. el recunoscu vocea pe jumătate caldă, pe jumătate autoritară a doctorului care îi teroriza copilăria, râzând de frica lui. deschise ochii din nou, de data aceasta cu grijă, încet. pe ochiul lui stâng, ca un tatuaj proaspăt, lucea o dungă albă. la capătul patului, înfăşurată în fusta ei bej, kensi zâmbea ţinând o foaie de hârtie în mână:

– să trecem la treabă, domnilor!

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

4 thoughts on “angajarea

  1. Povestea aista-mi amintește de romanele pe care le citeam toamna târziu prin metrou și mă rugam să se lungească minutele de mers ca să aflu cum se termină totul. Acum am ajuns la destinație! happy

  2. cumva, am să-ţi recunosc asta, finalul este mai departe decât ceea ce mi-am dorit. happy iar imaginea de început chiar există… există o femeie cu un ochi stâng pe care se vede o dungă neagră. happy
    mulţumesc.

Comments are closed.