sursa foto: salome
el dădu deoparte perdelele care ţineau noaptea cu vârful degetelor. ea zâmbi ca o amforă plină.
el privi înapoia lucrurilor, acolo unde începuse de fapt totul, cu un alt zâmbet, aidoma celui de-acum. ea tăcea cu adâncimi de apă în privire.
el atinse cu mâna lemnul uscat al mesei pe care lumina palid rămăşiţa unei scrisori. ea părea născută din flacără.
târziu, când din fotografia ei mai rămase pe masă doar un cârcel negru, ca o ultimă împotrivire, veni şi vântul de miazănoapte, trecându-şi mai întâi cei o sută de ochi curioşi peste chipul lui frânt în lumină. apoi, cu infinită grijă, ascunse în faldurile lui grele micul cadavru ars şi dispăru ca un hoţ prin chenarul gol al ferestrei.
noaptea toate pisicile sunt negre. dar uitările?
pe cerul tăcut, ca o plapumă, se agăţa timid o steluţă rătăcită. el zâmbi.
muzica e din altă poveste….
https://www.youtube.com/watch?v=3TrSMaOZm3Y
in noaptea lichida, sau doar plina de vant, amintirile fug in mod aberant, imagini noi aparand ezitant din vraji venite din negru neant.
Dear, când se apucă felina din tine să tacă cu adâncimi de apă în privire, ne bagă pe toți în noapte.
Da’ pentru tine, psipsină îmi încordez neoronul și nu mă lăs nerăspunsă: Uitările sunt defective de culoare. Însă, dacă le-am putea resuscita, cred că ar căpăta culoarea amintirii.
Am răspuns corect? Când dați coniță rezultatele? Când, când? De ce ne fierbeți așa?
Și să mai știți că domnu’ Ano a copiat. Nu l-am văzut, da’ prea a scris din cărți.
“I put a spell on you, așa că n-ai să mă poți uita niciodată”, ii șopti ea, agațată de stele, și îl privi jucăuș, cu ochi adânci, ca de felină…
desăvârşit de corect, ma belle!
şi da, cam ai dreptate, mi s-a părut mie că auz o carte căzând… anowen, da’ crezi că imaginile noi scapă de flacără? ha?
wwfirst, mă gândeam eu că o să te ademenească muzica, mă gâdenam.
Uite ce-am să fac, ceva aparent nefiresc.
Cu dor de Nichita și influențat și de scrierea ta, mă apucasem să îți răspund în versuri. Dar mă opresc aici, postez poezela în stare brută, cu tot cu părțile încă necioplite. Cu tot cu pasajele incoerente, deocamdată. O s-o termin la mine, peste ceva timp, sper.
Așadar:…
El îi întoarse-n rană o ademenire mută.
(ligament necrozat.)
o articulație / articulațiile / perdeaua cu degete nocturne.
Ea curse amarul zâmbetului prin albia ultimei lacrimi secate.
El își retractă privirea înapoi în teaca ……………
El își încremeni dorința într-o erecție stearpă.
întinse un oftat necrozat de dorință.
Ea se chirci în privirea redusă la concret.
El îi scrise un gând cu fumul răstit al scrisorilor arse.
Ea retrăi (regurgită) scrumul literelor neșoptite.
El muri o clipă, ca un Isus cu chip păgân.
Ea retrăi a nu știu câta renaștere – renăscu două speranțe din
sorry, cred că am acolo un vers cam îndrăzneț, dar așa e când te iei la trântă cu imaginația – mai ai și rateuri…
comicultural: e indraznet, dar e misto si surprinzator!
nu-l cenzura in varianta finala!
Miai, dear, da mata ești artist rău…ăăă raw. Nu-i puțin lucru să ni te dezvălui în metafora goală!
în concluzie: când pisica e offline, miai joacă la pian?
să ştii că am să te bat la cap cu continuarea (cu tot cu versul îndrăzneţ) cam cum fac cu fragii: memento miai!
Merci, coolnewz, am avut și de unde mă inspira!
Rebe, sunt și raw de gură, dac-oi avea okazia de a mă cunoaște. Dar în metafora goală o să mă vezi în curând doar scufundat în fragi, într-o sălbăticie suedeză vecină cu subconștiența.
Psi, ai sus niște întorsături de cuvinte care nu puteau să n-aibă efect colateral. Oi reveni curând-curând, după ce-l epuizez pe defunctul Bergman. Dixit!
tăt io di vină, miai? bine, fie, îmi asum.
să fiu io de vină numa să termini poiemu’
Îmi place la nebunie: nu pot să-mi iau versurile înapoi cu copy paste! Frumos șade, madam?
Hospitalite rumen? Brașoven? 
dear, poţi să le iei îndărăt dacă le ceri de la mâţul pervazier.
madam şade înspre fereastră, aditătelea frumops, aşteptându-l pe sânicoară.
check ur gmail!
funk you, funk you!
meee? mvmmvviaaaau!
voi vă jucați, ai? Doară scrie acolo „loc de joacă pentru cuvânt serios”…
