mi-am pus inima cu vedere la stradă
ca o pisică torcând bineţe trecătorilor,
ea s-a aşezat în pervaz
aşteptând întâmplările.
mii de oameni au trecut pe acolo
purtându-şi sacoşele,
conştiinţele,
propriile lor inimi bătând
ca nişte ceasuri minuscule, uşor dereglate.
câteodată îmi zâmbea o pasăre
denunţând anotimpuri noi,
câteodată mă chema un câine
să roadem amândoi osul
demult îngropat al nepăsării.
mai mereu însă
numai ploaia mai râdea spre mine
cu o mie de ochi orbi
şi mă amăgea vântul
astăzi mi-am legat însingurarea de gleznă
şi atât.
14 thoughts on “cu inima la vedere”
Comments are closed.
Dear, un spirit atât de liber cum e Psi nu poate fi priponit. Nici măcar cu însingurări prinse de gleznă. Ține-te de blana mea și scutură lăbuța! 🙂
dear, solitude is my first name! 😉 ne leagă o veche iubire… dar ţin de blana ta, că prea facem o păreche nebună! :))
Păi cred și eu! Cine a mai pomenit felină cu spirit de turmă? :))
Facem pereche nebună că suntem blănoase fără pereche :))
fără pereche sau desperecheate, ma belle? :))
Despăducheate nu desperecheate :)) Și încălțate pe dos dar altfel, fără seamăn :))
aoleo, iar dai tot din casă? =)) ce mă fac eu ci tine, măăăi… mai-muţă ce eşti!
Te-ai înhăitat deja. Nu mai ai ce face :)) Cineva trebuie să-ți strice și reputația :))
reputaţia mi-e precum blana, domniţă! pătată… 😉
Petele pe reputație sunt ca sarea în bucate. :)) Scă-pată în exces :))
să milităm întru excesul de pete aşadar! :))
Am aflat si eu, asa cu intarziere, ca te-ai retras.
era timpul, abisuri, era timpul… puii au crescut mari. sunt sigură că vor zbura frumos.
sagetile se spinteca, ascunse in spatele unor ziduri prea ocupate sa opresca ploaia mincinoasa a o mie de ochi orbi. inima se rupe, sufletul se decojeste amagitor, vantul e impotriva. apoi le iei si le legi la loc cu mici bucati de cuvinte, in spatele acelorasi ziduri.
ziduri? în plină lumină? 🙂 dacă spui tu….