să ucizi un curcubeu (4)

i se dusese liniștea de izbeliște, se frământa și i se părea tot mai puțin posibil să afle ce era cu regenerarea aia, blestematele de femei nu răspundeau la întrebări, doar pufneau și îl priveau de sus, povestea asta făcea ca răzbunarea lui să fie de-a dreptul complicată, cum naiba să omori pe cineva care nu moare? pe de altă parte, maica rosa se amuza fățiș de frământările lui. regenerarea mersese numai bine, vârsta pe care și-o alesese, doar cu puțin mai mare decât a lui saukrat, exact ce își dorise, era iarăși o femeie de 30 de ani cu mintea de totdeauna și numai trupul îi era mai subțire și sprinten, nu mai folosea bastonul de care nu avusese cu adevărat nevoie, dar aparențele contau, cu toatele se străduiau să arate oamenilor exact ceea ce credeau că văd, imagini false de maici care trăiau în cumpătare și abstinență, slujind curcubeul și pe ei. că realitatea era cu totul alta nu avea importanță atunci când împărțeau pomeni prin piață ori adunau novice dornice să intre în monasterion. pe deasupra, saukrat fusese un risc asumat, aveau nevoie de asta, faptul că linia masculină din curcubeu trebuia înlocuită  și nu cu cele mai bune rezultate, era ca o rană care nu se mai închidea, ultimii consacrați nu fuseseră deloc pe măsura așteptărilor, nu le lipsise determinarea dar se dovediseră a fi limitați. regenerarea nu dăduse roade pe cei care îi testaseră, ba chiar le grăbise sfârșitul, lucru care o iritase mai mult decât plecarea propriei fiice de a cărei moarte nu se îndoise, lipsită de zeama de varză roz cu care își hrăneau trupurile și timpul nu avea cum să supraviețuiască. și ea fusese un sacrificiu ca multe altele, fusese de acord cu asta de când hotărâseră să își amestece sângele cu cel de muritor și să poarte în pântec o nouă viață. toate fuseseră de acord cu asta și era un supliciu care o ținuse departe de treburile ei, lucru pe care îl ura.

galla privea de la distanță cum se înfruntau cei doi, deocamdată pe tăcute, fără cuvintele care, era sigură, aveau să vină, saukrat era năvalnic din fire și armonia pe care o afișau era o minciună în spatele căreia își urmau fiecare interesele. lui rosa îi intrase în cap că modelarea genetică o să rezolve totul și că cercul se va închide când băiatul va fi domolit, era o prostie să crezi că un bărbat poate fi domolit, cu atât mai mult cel de-acum care ar fi fugit de pe jilțul ăla nenorocit dacă se putea. bărbaților le lipsea răbdarea, erau făcuți pentru arme și bătăi, preferau carnea și vinul care zăpăcea mințile și alergatul după femei. sigur, saukrat era încă tânăr și neumblat prin viață, încă nu ceruse femei dar era mare iubitor de fripturi, iar ea nu-l condamna, i s-ar fi făcut lehamite să stea toată ziua și să asculte pricinile mărunte ale oamenilor. pe deasupra băiatul avusese o viață grea din cauza maică-sii care era nebună. nicio femeie normală la cap nu fugea cu burta la gură în lume când avea totul în monasterion și când se gândea la asta, îi venea să râdă.

galla supraveghea acolitele care copiau de zor aplecate peste mesele mici, de lemn, într-o liniște tulburată când și când de câte un oftat ori de pașii celor care treceau prin bibliotecă așa cum o făcuse și saukrat mai devreme, cu aerul lui de lup flămând care îl făcea periculos. stăteau pe-un butoi cu pulbere și ea știa că trebuiau să-i arunce cât de curând ceva care să-i amăgească ochii, să-l potolească, însă nu putea răspunde la ce-l interesa. taina regenerării, simplă în felul ei și găsită din întâmplare, presupunea pur și simplu inversarea timpului cu aceeași varză roz cu care se hrăneau. o anume concentrație de suc pur, extras de acolitele lui inga, injectată în vene, netezea și cele mai mici riduri și revigora și cel mai bătrân organ. se reparau astfel boli care nu existaseră înainte, cu aceeași ușurință cu care se putea ucide, era nevoie de multă răbdare și atenție pentru ca trupul să se întoarcă la vârsta potrivită, fuseseră multe greșeli de-a lungul vremii, ea însăși se pomenise de vreo două ori drept copilă în locul tinerei femei cum plănuise. pe deasupra, știa pur și simplu că puiul ăsta de rosa la care vegheaseră atâta vreme avea să suporte regenerarea și că cercul se va închide, era ceva în firea lui, în felul bărbatului care o cutremura. și avea mintea mai ascuțită ca oricine, ca un soare ridicat în inima nopții.

update: pentru luni, 10 iunie, vă propun un text cu titlul ”ce spunem când vorbim despre iubire” (da, este o carte a lui raymond carver cu titlul ăsta) iar cuvintele pe care vi le propun sunt: anost, dezintegrat, pulverizare, șoapte, iluzie, desprindere, malign, colorat, văratic, balans, ierbos, nordic.