carne de tun

stă în oficiul mic și privește pe fereastră cu un aer de iritare mocnită. așteaptă. dincolo, în biroul mare, un soi de open-space în nuanțe verde obosit, liniștea își face de lucru. nici măcar femeia de la curățenie nu a apărut, pesemne a aflat de ședința ad hoc și așteaptă și ea ori robotește prin baie, spală veceuri și chiuvete după toți tinerii ăștia epilați care populează locul de la nouă la cinci cu aerele lor de specialiști, de experți cu caș la gură care trăiesc de la un salariu la celălalt, niciodată de-ajuns.

vede destui ca ei de când lucrează aici, le știe fricile din ochi, cusăturile strâmbe ale hainelor de la chinezi, cum trăiesc fiecare clipă conectați la rețelele lor sociale, lipsiți de orice discreție, într-o lume în care nu se întâmplă nimic cu adevărat, doar o înșiruire ostentativă de imagini de la marginea vieții care nu le aparține deși o doresc, bălesc convinși că nimeni nu le vede impostura, fisurile din fiecare imagine și cuvânt, jargon care ascunde nefericirea, frica, goana. nimicul.

îi privește cu ochi de dragon. știe de multă vreme că au poreclit-o așa și nu-i pasă, dar se uită, le vede fiecare greșeală, fiecare pas care îi duce spre ușă. așteaptă. până la urmă toți pleacă, rămân fără vlagă, fără zâmbetele lor false cu care se uită spre ea. până la urmă toți sunt puși cu botul pe labe și pricep că locurile bune la care visează sunt ocupate și nu de ei, prostimea muncitoare, șoriceii din roata care se învârte de la nouă la cinci într-o rutină a morții.

ea nu este ca ei, păstrează mereu o distanță în spatele căreia este visul pentru care lucrează de atâția ani, se îngrijește pe sine, ține totul sub control și așteaptă. își păstrează corpul în starea lui perfectă, tonifiat, cremuit, sănătos, merge regulat la medici, la masaj, la înot, poartă numai haine unicat, cusute de o modistă care în timp i-a format gusturile și îi pune în valoare rotunjimile, nici nu s-ar zice că a trecut de patruzeci de ani, că a intrat într-un soi de rutină. așteaptă cu răbdare. știe că el va veni într-o zi și că totul va fi cum dorește, cum și-a imaginat deja. o casă superbă la marginea orașului, poate chiar aproape de pădure, ferită de ochii altora și de administrarea căreia se va ocupa cu determinare și doi copii pentru care va fi necesară o mamă surogat, lucru de care se va ocupa tot ea, a avut grijă să-și pună la păstrare destule ovule, așa cum își îngrijește piersica neîncepută, medicul a asigurat-o deja, în repetate rânduri, că procedurile sunt excelente și să nu își facă nicio grijă, va avea copiii binemeritați. nu-și făcea. de-asta o și aprecia șeful, rămânea mereu stăpână pe situație, căuta soluții și rezolva, era un dragon care privea lumea fățiș și nu se ferea de provocări.

ședința se lungea așa scum se întâmpla de multe ori, șeful se amuza, îi lăsa să-și stoarcă creierii, să găsească soluția pe care o anunța apoi, era simplu ca bună ziua, dar nu era obsedat de control, îi lăsa să participe, să își stoarcă creierii, oricine putea avea o idee bună, credea în administrarea participativă și în alte rahaturi de-astea de când umbla pe la seminarii unde urcau pe scenă toți epilații pe piept și toți aplaudau ca la adventiști, dar ea știa, se ducea acolo să fie văzut, era bine pentru afaceri, făcea tot felul de strategii de-astea sociale de care se folosea ca și de turma lor de angajați cărora le flutura pe dinainte promisiuni, tinichele sclipitoare după care alerga prostimea încântată așa cum fusese și concursul de vânzări, un succes de altfel. alergaseră toți ca în vestul sălbatic, o goană după clienți și profit, umflaseră conturile binișor și, la final, șeful dăduse un surogat de premiu, un weekend la Predeal în vreme ce el se lăfăia în Maldive cu ultima lui amantă. desigur că știa, doar se ocupase cu discreție de avortul care fusese necesar, o dusese la medicul ei, proasta nu își luase măsurile care se cuveneau dacă tot se întinsese, lucru care scurtă amorul ghebos la care visa, Dumnezeu nu avea picioare de prins.

fara nu era urâtă, se încadra în șablonul tuturor celor de vârsta ei, nu foarte înaltă, cu sâni încă naturali și rotunzi care adunau privirile, părea perfectă ca o școlăriță la tablă până când deschidea gura. îi retezase fățiș orice urmă de familiaritate, plătise chiuretajul din cheltuielile de protocol și o dusese acasă, îi sugeră să uite de aventura care începuse prost și să caute un job oarecare, un bărbat mai potrivit, nu era făcută pentru viața de amantă, lucru nu neapărat rău, în fond nu toți putem fi tractoriști de pildă, nu? deși plăcute ochiului, calitățile ei fizice nu erau de ajuns, spusese asta cu condescendență apoi plecase. până și plecarea făcea parte din rutină și doar chipul fetei, palid și mirat, cu dâre groase de durere ca un machiaj prost aplicat îi mai trece uneori prin minte. nimic nu este mai rău- se gândește atunci- decât să te oferi drept carne de tun și să fii refuzat. să nu corespunzi.

telefonul îi zbârnâie în buzunar, îl scoate și citește mesajul. zâmbește. pune telefonul pe dulap și pregătește cafeaua, zahărul, laptele. când se va termina ședința o să plece acasă ca de obicei, o plimbare pe jos în care se va gândi la casa ei de lângă pădure, o și vedea, albă cu un living imens, un perete de sticlă prin care să intre lumina și pădurea, cu o bucătărie modernă în care gătește privindu-i, copiii jucându-se pe covor, poate un câine mare prin preajmă, o grădină de trandafiri și arbuști tăiați artistic, cu alei pietruite și albe, un foișor în care să stea și să se ocupe de facturi, de programările la medici și vacanțe, o viață retrasă ce-i drept, dar caldă și calmă, o atmosferă plăcută, un cămin în care să se reverse tot oceanul ei de iubire pe care îl păstra intact de atâta timp.

așteaptă. ea nu e carne de tun.

update:

tema pentru luni, 19 februarie va fi, cum altfel: te iubesc de undeva.

vă reamintesc, cerințele sunt opționale, ne putem raporta fie doar la titlu, la cuvintele impuse, la cerințele tehnice care de data aceasta sunt: scrie un text de minim 1000 de cuvinte în maxim două fraze.

iar cele douăsprezece cuvinte impuse sunt: acces, baluștri, corpolent, decizional, elongație, franciscan, ghebos, hiatus, inocent, jovialitate, karmic, limbariță.

spor!