gâlceava

-nu există moș crăciun, cap pătrat ce ești! și nu te mai uita așa la mine, ca un elefant duios și lacrimogen că nu ține. nu există și basta! s-a isprăvit cu poveștile!

-dar asta înseamnă că nu vom primi nimic? nicio pungă sub brad? elipsădemoș?

-ești prost ca noaptea! ce-mi bat eu capul cu tine, carcasă fără creier ce ești! ce zici tu e o formă geometrică, n-are treabă cu tine că n-ai învățat de-astea deșteptu familiei!

-pfff! ești rea! am spus e-spațiu-lipsă de moș! ești mulțumită acum? cu tine nu cad la nicio învoială, mereu te pui deasupra ca gâsca. și, de unde știi tu că nu există, mă rog?

-o știi pe alina?- se suci ea pe balustradă cu un aer complice- aia de la trei de zice mamă-sa că lucrează ca dansatoare la ansamblu da de fapt e femeie de servici. ochelari, păr șaten, lungă ca o capră-n pom…

-aha! o știu!- zise el repede- da ce-i cu ea?

-i-a zis mă-sa că nu există moș crăciun și n-are bani anu ăsta să-i cumpere cadou. bocea ca proasta!

-ei, aș! nu te cred!

-nu mă crezi ,treaba ta. da dacă îți arăt ce primim?

-oh, nu!

-de ce nu? măcar știi ce-o să scrii când ne pune mama. o scutim de surprize- și începu să râdă

-ești îngrozitoare!- zise el speriat. râsul ei putea trezi vecinii și numai de asta nu aveau nevoie, destul că se luase după ea și rămaseră închiși pe-afară. o și vedea pe tanti victorița cum se lua de ei.

-măi, copii- le spunea ea mereu orice ar fi făcut- stârniți un vacarm  de parcă ați fi un regiment nu doi! nimic nu vă învață la școală! chiuliți?

de obicei, el nu se lăsa instigat dar soră-sa îi răspundea mereu obraznic. avea tupeu, nu ca el.

-hai să ieșim afară!- încercă el- vrei?

-să te faci ca un curcubeu de frig?

-oricum o să ne certe mama.

-ei, aș, zicem că a vrut cineva să ne răpească. niște extratereștrii cu o navă în formă de elipsă au coborât într-un vacarm pe-un curcubeu și ne-au luat pe sus. n-am mai putut face nimic, dar cu prima ocazie am fugit și per ansamblu eu te-am salvat. e bine așa?

-tu salvat? mai degrabă m-ai instigat cum zice tata și-acuma vii cu aiurelile tale să mă necăjești. auzi, cică nu există moșu! păi nu l-am văzut? n-a fost la noi?

-păi nu există, mama și tata cumpără toate alea, cap pătrat.

-nu te cred, nu te cred!- aproape strigă el cu lacrimi în gât.

-treaba ta!- și se apucă de balustradă gata să se dea ca în leagăn, ceea ce el nu avea curaj

-ești o urâtă- pufni cu pumnii strânși

-ești un prost lacrimogen! hai, plângi acuma, fă mutra aia de copil răzgâiat și dă vina pe mine, cum faci mereu! n-ai crede nici dacă ți-ar apărea un elefant înainte. n-ai pic de imaginație.

-așa cum ai tu?

-măcar eu am, nu-s o carcasă fără gânduri, am, pământ de flori ce ești!

-vai, cine se crede! gânditoarea pământului! copilul cel mai duios din scară!

o vreme nu se priviră și nici nu-și mai aruncară cuvinte. primul cedă el:

-de ce ne certăm mereu așa? nu putem și noi să cădem la învoială!

-pentru că suntem frați! așa fac frații. și-ar fi plictisitor să fim mereu de acord.

el zâmbi, era sora lui și ținea la ea.

-și totuși, moș crăciun nu există!- încheie ea.

ușa se deschise și apăru mama lor somnoroasă.

-ce-i cu voi afară! și ce-i gâlceava asta?