în zodia filipului șchiop

privesc cerul de fiecare dată. există în culoarea asfințitului ceva care tulbură liniile de lumină care se sting și îmi spune că este vremea să vânez. asta și mirosul pe care îl recunosc întotdeauna, un amestec metalic și înțepător, de sânge care urmează să curgă, nu al meu, desigur, eu sunt filipul șchiop și aceasta este povestea mea.

s-ar spune că sunt un om obișnuit, nici înalt și nici scund, cu un chip comun, care locuiește într-o garsonieră, deși asta este mult spus pentru o cameră cu un mic oficiu din vecinătatea spitalului unde lucrez. sunt infirmier, unul chiar eficient, pentru că înțeleg neputința pe care o poate aduce boala în trup, face parte din instinctele mele. oamenii care cad la pat au nevoie de o ploscă, de o gură de apă, de un șters la fund și, câteodată, atunci când nu se mai poate face nimic, de o lumânare, iar toate acestea îmi sunt cunoscute, le știu și le fac de ani buni, văd chipuri speriate de situația nouă în care se află, rușinate de nevoile fiziologice firești chiar și pentru cel mai slăbit corp, dar asta nu mă împiedică vreodată. ca să ștergi la fund un bolnav este nevoie numai de dexteritate, nu e cazul să prelungești prea mult jena omului, doar pentru că și-a golit mațele, în fond cu toții o facem.

în nopțile în care nu lucrez, adorm pe canapeaua din cameră. un televizor, pe care îl deschid imediat ce ajung acasă, mă ține conectat cu lumea de dincolo de casa și spitalul meu, sunt un om curios și mă străduiesc să fiu informat, noroc cu televiziunea că mai aflu cine am murit, cum se bat unii prin piețe cu poliția, fac manifestații și greve, își arogă drepturi și cer salarii. în general, din ce văd eu pe ecran, oamenii vor mai mult, vor să fie fericiți și să aibă dreptate.

la televizor eram, într-o stare de somnolență, când s-a întâmplat primul lucru ciudat din poveste, nu, nu ciudat ci înfricoșător de-a dreptul, ca și cum tot trupul meu a rămas pe canapea ca un pacient lovit de sincopă, iar sinele meu s-a ridicat și a plecat pur și simplu. am străbătut așa, imaterial, străzi și pereți, păduri și locuințe și într-o cameră am privit cum un străin, un om pe care nu l-am văzut în viața mea a rămas fără gât. o gaură mare, hâdă, prin care sângele curgea fără opreliște, rămăsese în locul dintre cap și trunchi. experiența a fost cu atât mai copleșitoare cu cât, la trezire, gustul sângelui îmi rămăsese în gură sărat, cald și aproape grețos. cutremurat, am pus totul pe seama unui coșmar, m-am dus la baie și m-am spălat îndelung pe dinți și pe față, ignorând chipul palid și cearcănele de  lângă ochi.

totul a fost un vis- mi-am zis vreme de câteva zile, până când am văzut la televizor chipul omului din vis, l-am recunoscut de parcă mi-ar fi fost pacient și îi dădusem să bea apă, însă nu, omul nu mai putea fi pacientul cuiva, iar eu nu îl întâlnisem vreodată în carne și oase, era mort de-a binelea și mi-am petrecut seara privind aceeași știre îngrozitoare, incapabil să mă mișc. cum putusem, prin ce mecanisme ale firii și ale minții pe care nu le puteam pricepe, știusem de crima aceasta chiar înainte de a se făptui și o văzusem cu ochii minții, cu acel sine al meu călător? ce anume văzusem, ce imagine îmi declanșase aceast percepție, această îngrozitoare anticipare care nu îmi folosise defel?

ca unul care trăiește în preajma științei, am hotărât cu greu să dau totul uitării, ba chiar am evitat o vreme să mai urmăresc știrile, convins că există o legătură stranie între acestea și felul în care mi se deschidea mintea.

ca să-mi umplu timpul, deși fără tragere de inimă, am decis să o curtez pe una dintre colegele nemăritate care îmi arătase interes mai demult și trebuie să recunosc că a fost plăcut, ne-am bucurat, cum stăteam noi în camera infirmierilor și discutam, doar că nu am știut că între timp se măritase, am aflat într-o zi în care am invitat-o la film și mi-a spus zâmbind că nu poate veni pentru că are de spălat rufe cu soacră-sa. presupun că micul meu șchiopătat nu a avut nicio legătură cu acest refuz, sunt zile în care nici măcar nu se mai observă. m-am retras imediat din acest flirt nevinovat, ocupat fiind să golesc plosca pe care o țineam în mână și pe care, din neatenție, o adusesem aici, căutând în gând alte opțiuni de a-mi umple timpul mai cu folos decât aceste interacțiuni umane periculoase. am sfârșit istovit în fața televizorului.

în următorul coșmar, cel care a fost ucis era domnul vasilescu, un bătrân care își făcea veacul prin parc, jucând table. adevărul este că nu-l puteam suferi cu zâmbetul din vârful buzelor cu care mă întâmpina și îmi propunea o partidă la care mă bătea negreșit. chiar și așa, multă vreme am ocolit parcul unde stăteau răspunsurile, nu îmi doream deloc să aflu de moartea lui de care nu mă îndoiam, îi văzusem gâtul sfârtecat în vis. nici astăzi nu știu ce s-a întâmplat cu el și asta numai pentru că, în mod cu totul neașteptat, m-am îndrăgostit.

carmen era o obișnuită a spitalului nostru, o tânără bolnavă de plămâni ce părea să nu se mai vindece, însă rareori îmi arunca o privire atunci când mă ocupam de toaleta ei ori o ajutam, când scăpa de tuburi, să meargă la baie, pentru că se încăpățâna să refuze plosca de câte ori insistam că este prea slăbită. dar s-a întâmplat să ne privim într-o zi și am rămas într-o admirație mută căci zâmbetul din ochii ei se amesteca cu un curaj cum nu mai văzusem.

în seara aceea în care m-am îndrăgostit, am urmărit la televizor un film. ce drăguț! ce întâmplări frumoase și câtă emoție! am reușit chiar să stau treaz până la final și am privit genericul cu o oarecare emoție. pe loc m-am hotărât ca a doua zi să îmi declar dragostea iubitei mele cu oase fragile și plămâni slăbiți. îmi și imaginasem cum va roși ușor și cum eu vorbeam atent, trebuia să-i menajez sufletul, nu o puteam expune unei respirații precipitate, în niciun caz. dacă tușea în timp ce vorbeam și nu mă auzea? dar a doua zi ea dispăruse și toate grijile mele s-au dovedit zadarnice, plecase și eram pierdut cu desăvârșire, drept pentru care mi-am petrecut  ora de dinainte de somn la știri, aceleași oribile și groaznice știri, iar în noaptea care a urmat am văzut limpede cum doctorul care o îngrijise pe carmen a fost omorât. foarte bine- mi-am spus- omul îmi furase bruma de fericire, dar la spital toată lumea era mâhnită într-atât încât, deși nu făcusem nimic și era doar un gând pe care îl regretam acum, m-am simțit puțin vinovat și vechiul meu defect a reapărut și mă tem să nu fiu dat afară, deși sora șefă mi-a spus că nu este cazul să mă îngrijorez pentru că nu pot înlocui un înfirmier atât de bun pentru un banal șchiopătat.

privesc cerul de fiecare dată. există ceva în culoarea asfințitului care mă cheamă la vânătoare. caută-mă dacă vrei, în noaptea luminii veșnice, dar nu mă striga pe nume.

tema pentru luni, 20 noiembrie, o poveste tot fără dialog cu titlul: ținta

cuvintele impuse vor fi: șorț, servitoarea, suspiciune, butonul, intuiția, scoarța, micuță, cetate, dare, olandă, văgăuna, superior.

pentru cei care nu scriu texte scurte ( vero) aș zice să inserăm un pasaj descriptiv și dacă se poate, cu fraze lungi. big grin

17 thoughts on “în zodia filipului șchiop”

  1. de fapt, carmen, filipul șchiop sau filipul cel mare este o tradiție românească de cinstire a lupilor, cei șapte frați care se sărbătoresc în zilele de 12-14 noiembrie cu excepția celui mare care se ține pe 21 noiembrie, într-o împletire de mistic și religios. se spune că filipul șchiop nu iartă niciodată și că nu e bine să-i strigi numele.
    și curios, mie nu mi se pare tristă povestea, lupul este predominant în ciclul ancestral viață-moarte-viață și este considerat sanitarul pădurii.
    mulțumesc!

  2. Nu ştiam de filipul şchiop (sau filipul cel mare), mă pregăteam să caut lămuriri pe net ca să pot înţelege corect povestea ta atât de frumos scrisă (ca de obicei). Noroc că am citit mai întâi comentariile. happy

  3. sunt filipii, frații pribegi pe care îi hrănește Sfântul Petru, vero. au multe sărbători, de toamnă, de iarnă (în februarie) mi-am dorit mereu să scriu o poveste cu simbolistica lor.

  4. mulțumim șerpilor! big grin apropo, săptămâna asta se lansează Hunger Games 4 și am recitit ieri cartea cu Coriolanus Snow.

  5. O să citesc neapărat ce-o să găsesc despre despre filipi. Cred că o să-mi placă. Mă bucur că au scris despre ei, psi.

    Mi-a plăcut povestea lui Coriolanus Snow.

  6. Stiam despre Filipi și mi aes despre Filipul șchiop, că sunt cei ce împart dreptatea și nu iartă nicicum mișelia, corupția, trădarea și altele asemenea. Se mai spunea că ar putea fi și avatarul Sf. Andrei.
    Povestea ta e parcă desprinsă din mitologie și ți-a ieșit de minune.
    Mulțumesc pentru temă, cuvinte și impulsul de a scrie, Pisic!

  7. cum știi deja, dana, îmi iau de multe ori drept sursă mitologia, iar simbolistica lupului…. mai am scrieri despre el.

  8. eu am senzația, vero, că balada șerpilor, ca prequel cum a fost gândită, nu e la fel de intensă ca Hunger Games. poate că Suzane Collins ne va oferi ocazia să vedem devenirea lui Snow, mi s-a părut mult prea blând și vulnerabil față de personajul care a devenit până la urmă și mă așteptam ca sâmburele răului să fie mai puternic. happy

  9. psi, poate că în cei vulnerabili şi iniţial blânzi sămânţa răului, oricât de firavă ar fi, încolţeşte mai uşor. Poate… O să meditez pe tema asta. happy
    Oricum, mi-ar plăcea şi mie un roman despre devenirea lui Snow.

  10. este că da, vero? coriolanus snow devenit din adolescent, președinte ar fi ceva de urmărit.
    cumva, totuși, am avut senzașia recitind cartea, ca și la prima lectură, că finalul este forțat. înțeleg că el pleacă ofițer (aș fi vrut mai multă intrigă pe partea cu apărătorii păcii și mai puțin povestea de iubire nefinalizată) dar este un final deschis. oare ne surprinde suzane collins? laughing

  11. Cred că finalurile deschise sunt la modă, pentru că sunt la modă seriile de romane, deci tot scriitorul care se respectă îşi lasă loc pentru o eventuală continuare a poveştii. 😆

  12. o fi, dar nu știu dacă mi-a plăcut. parcă hunger games s-a încheiat mai frumos. sau, ca să comparăm, parcă Robin Hobb încheie mai bine. laughing

Comments are closed.

error: Content is protected !!