mai întâi mi-am crestat cuvintele în palmă. așa începe mereu, cu durere, cu sânge, cu urletul înăbușit.
ceva mai târziu am descoperit stiloul și hârtia. scriam pe ascuns, în carnea nopții, așa cum odinioară scriam în carnea mâinii. durea însă mult mai puțin. sau așa credeam, învățasem să trăiesc cu durerea, era suportabilă și, mai ales, era acolo. parte din mine.
știi, curios, totdeauna durerea este suportabilă, oricât de mult ai simți că rămâi fără aer, că se dislocă totul în interior și o ia la vale. da, e suportabil. e suportabil cât visăm că vom ajunge iar la lumină.
astăzi am primit o crăiță portocalie. am să ți-o pun în cale, să te bucure.
nu, la televizor nu mă mai uit, dar s-a încălzit afară cât să stau toată ziua în balcon și să aștept toată lumina pe care nu o putem vedea. pe munți este încă zăpadă și vântul, când coboară, aduce zvonul ei.
și, între timp scriu. pe oase. pe oase e un pic mai dureros. apropo, tata nu e bine.
Scrisul, în proza sau vers, este strigatul tacut din suflet. Putini sunt cei care-au înteles, framântarile, durerea ce se naste-n cuget.
Sanatate, pace si mult bine, tatalui tau, tie, si tuturor celor din anturaj, draga Psi !
mulțumesc mult, iosif. tata nu se mai face bine, din păcate, dar eu sunt recunoscătoare că încă este.
să îți fie bine!
Psi, îmi pare tare rău…
Fii cât mai aproape de tatăl tău cât încă este.
Îmi pare sincer rau, însa eu stiu si cred, ca toate lucrurile sunt cu putinta la Bunul nostru Tata, Dumnezeu.
Isus Hristos, într-un context al propovaduirii Lui spune elevilor Sai: “Ce nu este cu putinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu.”
Dumnezeu sa va mângâie Sufletele voastre si sa va dea pacea Sa !
mulțumesc mult vero. asta fac, cât pot.
mulțumesc, iosif. Facă-se Voia Sa.