căutând lumina de oriunde ar veni. cam asta facem, chiar și când tăcem toți trei. este o sete de lumină în noi care ne mistuie, care ne doare, așa că lăsăm unul, celuilalt semne. palide semne, mici urme că ”am fost aici” că ”sunt atât e bine cât se poate” că ”trăiesc”.
de când nu ți-am mai scris pe florile galbene, mă ancorez în gânduri cu toată puterea. gânduri de pace, de sănătos, viu, întreg, acasă, lumină, liniște. e un fragil echilibru între liniștea care mocnește aici și sunetul orb al morții care pândește.
la televizor au început s-o mai rărească cu știrile și panica, în balcon toate florile se desfoaie. deunăzi am plantat semințe de mac. mi se pare cea mai potivită floare acum, pentru puterea ei de a răsări oriunde.
mantra zilei se schimbă ușor, voalat, dar esența rămâne aceeași. noi chiar suntem bine cât avem pâine, liniște, un pat cald. dar tu? nu aștept răspuns, de multă vreme vorbim doar prin semne care au mai mult rost decât orice cuvânt.
să te ajungă lumina. să ne ajungă lumina pe toți!
Când Dumnezeu a zis “Sa fie lumina !”, scânteia a explodat în praf de stele, La glasul Lui ostirea cerului divina, umplu cu stralucire golul dintre ele…
Bonne nuit, draga Psi !