nu-mi spune că am ochii căprui,
eu știu,
mi-i dezvăluie toamna,
mi-i ascunde rugina,
când eu te privesc și se sperie luna,
nu-mi spune că am ochi amărui.
nu-mi spune cum curge timpul pe tâmple
când albul pe fire și tâmple coboară
eu știu,
mă dezvăluie toamna din mine,
mă atinge rugina pe gene
când eu te privesc împreună cu luna,
nu-mi spune că am păr argintiu.
nu-mi spune că moartea ne bate la ușă
eu știu,
sunt o palidă trecere în praful luminii
sunt căușul ascuns al iubirii,
când eu te privesc și ne râde luna
nu-mi spune. e pe totdeauna
ce simt.
Ba-ți spun că nu mi-au plăcut niciodată pisicile
Mă tem de părul lor, puii de pisică însă-mi plac 
Îmi palce mult de tot poezia ta, spor!
…căci ce a mai rămas de spus, oricum…
Se pricepe toamna să le dezvăluie pe toate…
Scuze daca al meu comentariu a deranjat cu ceva, l-am spus sub formă de glumă. Spor și inspirație!
Îmi voi permite totusi sa îti spun, ca moartea si Locuinta ei a fost învinsa, abrogata în urma cu doua milenii pe cruce de Fiul omului Hristos, Cel Ce Este, Calea, Adevarul si Viata !
Bitecuvîntari eterne, perene draga Psi !
nu ai deranjat, florina, doar că dau eu rar pe aici și nu am aprobat comentariul.
nu ai cum să deranjezi, fiecare cu alegerile și preferințele sale.
mulțumesc de vizită.
ție și tuturor celor care mai trec pe aici.
<3