în mine stau cuvintele la pândă
și anotimpuri noi își cheamă rugă,
când vară trece, toamna curge blândă,
și pe al primăverii ghiocel, o slugă,
îl simt strunit în graba rece-a iernii,
în mine ard cuvintele, vecernii.
în mine dorm cuvintele la umbră
de iarnă rece, moale și prelungă,
când primăvara pletele-și alungă
pe chipul toamnei, într-o vară nudă
zâmbeam copil în calea vremii
în mine râd cuvintele, vecernii.
Citisem prima stofă pe Fb, alături de fotografia ta și nu știam de unde parcă aș fi cunoscut versurile. Îmi păreau, aproape sigur, a fi stănesciene. Le-am căutat și nimic…
Sunt ale tale. Acum îmi dau seama de ce nu le-am găsit altundeva. Să-ți fie toamna veșnică poezie și încântare, Pisic!
oo, dănuța, ce comparație!
da, erau ieri lângă poză, dar știam de când le-am scris că e doar un ciot. și cred că o mai lungesc eu cândva…
toamnă cu magie să ne fie!
De acum, cel puţin aceste cuvinte, vor sta şi lângă noi.
Toamnă blândă, Psi!
In ultima vreme ajung rar pe aici. Dar cand ajung, reusesc sa imi umplu sufletul de frumosul cuvintelor pe care stiu sigur ca o sa le gasesc pe acolo pe unde imi port eu pasii.
Seara frumoasa, Psy!
Superba trecerea prin anotimpurile vietii, ce-mi amintesc de vremurile tineretii, când iernile erau curate, albe, pure si stralucitoare, iar verile cu ploi si curcubeie, scaldate-n razele de Soare.
O sublima, colorata, binecuvântata toamna, bogata-n roduri valoroase, aromate si gustoase, draga Doamna.