liniștea coborâtă în amurguri ca o vindecare a norilor,
tălpile goale și oarbe, amușinând după o iarbă de-acum uscată,
mâna. de cele mai multe ori goală, ca o creangă desfrunzită
și toamna.
toamna precedând marile zăpezi ale poveștilor
ninsorile cu gustul lor rece, un rece vecin cu incandescența
tâmpla. înconjurată de o mie de gânduri ca inelele lui saturn
și inima.
inima coborând toate emoțiile, toate sensurile cărnii,
glasul suav, pe jumătate șoptit a rugina cuvintelor,
lacrima. gustul sărat al bucuriei preschimbată sfios
și viața.
viața ca o cascadă de zâmbete, ca o crustă
sub care dorm vremelnic dorințe și gânduri
rânduri.riduri și un timp. același, mereu altul.
și toamna
și inima
și viața.
Cascadă de emoţii-frunze ai adus, Psi. Citesc şi recitesc şi mi-e tot mai bine.
zâmbesc, potecuță!
zâmbesc…
Iubești toamna și viața și tot ce e frumos, din toată inima. Știu. Și ne faci și pe noi să le privim cu alți ochi, să le iubim, să fremătăm printre cuvintele adunate în versuri, să rimăm cu toamna, cu viața, cu bătăile inimii, cu sufletul întreg, rotund, verde-arămiu. Frumos tare ne-ai mai (în)cântat!
așa (mi)-a ieșit, dana mea! pur și simplu da, iubesc toamna și viața și inima… cu toată inima mea.
Superbe treceri virtual transcendentale, prin anotimpurile vietii naturale, originale, unice, magnifice, reale.
Un sfârsit de toama binecuvântat, bogat în toate aspectele si dimensiunile perceptiei vietii, draga psi !
mulțumesc, iosif! și pentru că astăzi este lăsata secului, îți doresc ca astăzi dar și în zilele ce vin, din Marele Post al Nașterii, să îți fie luminoase, pline de pace și de senin.
iubesti toamna ca un pictor ce se picteaza pe sine, in sine; inima ta priveste lemnele cuvintelor arzand, uneori mocnit, in faldurile unui trecut posibil viitor; … si toamna si inima si viata esti tu intr-un alt tu traind un alt destin …
păi, cristian, oare nu este și poetul un fel de pictor care se pictează pe sine, din sine și în sine, iar și iar și iar? oare nu este poezia, ea, magica, un destin al cuvintelor prin care ni se îngăduie, vremelnic, să pășim?
da, iubesc toamna. poate nu chiar cât iarna din mine…