tu mă zidești pe mine-n tine,
eu te găsesc pe tine-n mine
și cercuri de lumină când coboară,
îmbrățișând lumina la zenit,
eu mă zidesc pe mine-n mine
și te găsesc, neprețuit, pe tine-n tine,
când nevăzută viața sfoară,
ne leagă-n cercul de lumină
și pentru asta suntem împreună.
eu mă zidesc pe mine-n tine
și te găsesc pe tine-n mine
în cercuri de lumină coborând
pe când nadirul îți sărută ochii,
eu te zidesc pe tine-n tine
și mă găsesc așa, pe mine,
când sfoara vieții se deșiră
pe sub tăcerile ningând
pe-a clipei brumă
și pentru asta suntem împreună
un doi, un dor, un unison
o mână și o altă mână
un tot
un cerc în care suntem împreună.
Aceasta paradigma a zidirii celei mai valoroase, magnifice, superbe si pretioase case sufletesti, din “pietre vii”, este o autentica capodopera în versuri a restaurarii omului vechi, decazut din harul Tatalui ceresc primordial, propovaduita în pilde si parabole tainice de Fiul omului, Hristos ! Magnifique ! Félicitation !
Un sfârsit de saptamâna binecuvântat cu liniste, bucurie , fericire si pace în Suflet, draga psi !
Psi, vreau doar să îţi spun că am făcut o poză cu telefonul şi o am la distanţă de o apăsare de iconiţă. Că vreau să o am aproape. Atât.
Că e superbă şi că mi-e în inimă, cred că ştii.
mulțumesc mult, draga mea, mulțumesc mult!
mulțumesc, iosif, chiar a fost. de weekend zic.
Pai, în acest caz, eu îti doresc din toata inima, sa-ti fie viata un vesnic si continuu weekend !
mulțumesc, iosif. să fie la fel și pentru tine!
imi pare si poate doar imi pare, ca te-ai inchis intr-o clepsidra unde magia culorilor isi asuma geometria inteligentei emotionale; dar … – si ptr asta suntem impreuna –
ooo, cristian! de multă, multă vreme nu ți-am mai recunsocut pașii, gândurile și zâmbetele!
și da, nu te contrazic, e o geometrie a inteligenței emoționale în… în îmbrățișarea aceasta.