și sunt atâtea tăceri sub ninsoare
și iernile lungi cu poale albastre
și genuri cu degete albe, prelungi
și este atâta lumină-n prinsoare
de doruri născute din sticlă și astre
când tu parcă pleci, când tu parc-ajungi
mai sus de lumină, mai jos, dinspre soare
acolo pe unde, zidind ale noastre
săruturi, te chem și mă ningi.
și sunt atâtea tăceri sub culoare
și iernile lungi, desenându-ți orchestre
și geruri cu stele rotunde, în dungi
și este atâta lumină în ochi și-n mirare
te chem
tu zâmbești și mă ningi.
Veșnic îndrăgostită de zăpadă și tot ce înseamnă iarna.
Tare bine sună versurile tale cu fondul muzical deschis. Le-aș tot citi, iar și iar, repetându-le ca pe o mantra.
ar fi impropriu, dana, să spun că ninge frumos la noi. ninge, dar viscolit și cu frig și cu vânt. chiar și așa, chiar și așa… ninge. ca o mantră.
Cât de frumos !!
Mă liniştesc tăcerile acoperite de ninsoare, mă încălzesc şi mă las ninsă şi mă bucur când se întâmplă.
cine, raisa?
fixe așa, potecuță!
A nins frumos si scurt anul ăsta la noi. Parcă aștept primăvara cu tristețea ei cu tot. Oare suntem cu precadere niste optimiste sau pesimiste?
nu știu dacă pesimism sau optimism, hapi. de un timp eu trăiesc o stare de acceptare, una în care mă bucur de tot ceea ce este, pentru că este. accpetare și un fel de pace cu mine.
mulțumesc pentru că îți faci timp să mă citești.
Ti-ai gasit subtil “pretext”, pentru-ati exprima iubirea, în versificat context, invocând chiar…fulguirea…
Un Weekend cu fulgi de petale de floare si iubirea blânda a razelor de Soare !
când am scris, iosif, era viscol și ningea. chiar și acum mai este zăpadă și frig. deci… nu petale, nu încă.
Era doar o expresie simbolica a unui vis, pe care l-am trait cândva în Paradis.Vin ele si petalele la vremea potrivita, asteapta, ai rabdare, nu deznadajdui, stai linistita.
ce te face să crezi că-s deznădăjduită, iosif? eu iubesc iarna, am tot spus asta.
Mai mult sau mai putin, indiferent de spatiu-timp, vremuri si împrejurari, înca de la existenta primordiala a legendarei, paradoxalei si minunatei”Eve”, descendentele ei niciodata nu au fost si nu vor fi multumite, satisfacute si fericite pe deplin de starea, rolul si pozitia lor în societate, iar aceasta situatie este din ce în ce mai evidenta si pregnanta în toate dimensiunile si pe toate planurile perceptiilor rational-sentimentale, în ciuda faptului ca nu recunosc si vor sa para fericite, autoconsolându-se si sperând întotdeauna ca vor ajunge la egalitatea absoluta cu barbatul, ceea ce poate se întâmpla ici colo oe Terra, imperceptibil, în cazuri rare, izolate… zic si eu !
n-am înțeles nimic. )))))))))))))))