prindere şi desprindere,
legare- plecare,
aripi ce taie dimineaţa în două
ca o răsuflare grea e lumina
ce ne ţine la distanţă
coborând alene pe dealuri,
printre curbele moi ale pământului.
legare şi dezlegare,
pietre ce desenează drumul
dintre două secunde
cea albă, a zilei, râzând,
cea neagră, dans de iele
haluciant,
năprasnic.
veghez pământul,
respiraţia lui o aştept,
decurion inutil pe vreme de pace,
eu cred în declaraţia de independenţă
a clipei ce nu vrea să devină
trecut
și nici mâine.
dor şi rămânere,
timpul oprindu-şi respiraţia
dulce şi dantelată
promisiune de vânt
eu sunt o pasăre de hârtie
prin ploaie trecând
cu aripile larg desfăcute,
mit de icar
într-o noapte de primăvară.
azi.
nu ieri.
și nici mâine.
Ce bine că ai aripile larg desfăcute într-un azi perfect al unei nopți de primăvară! Mi-au adus bucurie și relaxare versurile tale pline de imagini antagonice. Ai grijă la ploaie pasăre de hârtie…
am, am, dana! scoatem umbrela!
sau soarele?
Halucinant, da.
Cu declaraţia de independenţă m-ai dat gata. Deşi, în mintea mea, nimic nu e mai palpabil decît istoria trăită şi planul croit pentru mîine. Dar azi-ul acela sublim ce-ar merita să iasă în afara timpului şi să rămînă acolo pentru eternitate… pe acela da, l-aş trăi şi eu, de-aş putea.
Păcat că, mai devreme sau mai tîrziu, tot ni se udă aripile şi… dar lasă asta pentru mîine.
Zbor și ancoră, metaforă a vieții. Ești o pasăre de hârtie în noapte de primăvară.
Zbor discret, amintiri și vise. În somn toți oamenii sunt frumoși. Excepție de la regulă, coșmarul.
Azi, nu ieri, nici mâine. Clipă și primăvara. E tot ce contează.
Crezând în azi, aripile se deschid mai uşor spre mâine.
azi nu plouă, dragoș. eu așa zic.
primăvara cărții tale, em. ea e!
mâinele e relativ, potecuță, relativ ca tot timpul ăsta inventat de oameni, eu așa cred. dar… îl visăm.
Nţ, ai zbîrcit-o: a plouat mai adineauri, şi cu trosneli încă, n-a ţinut mult da’ mai urmează.
La figurat… mai vedem, că de la o vreme mie tot îmi plouă şi-mi ninge deşi nu prea mai las să se vadă.
Ştiai că am cinci “nepoţei”? Uite-i:
https://autohotkey.com/boards/download/file.php?id=4230
a plouat la voi, nu la noi. deci am nimerit-o!
te ții de nepotisme? tii, ce fromooși! să-ți trăiască!
Aha, car’va’zică îmi umbli cu chichiţe avocăţeşti? “Onorată instanţă, clienta mea este nevinovată fiindcă nu a specificat nicăieri unde anume nu va ploua, ceea ce presupune că se referea la zona proprie de reşedinţă fizică sau mentală, dînsa neavînd de unde să cunoască în detaliu condiţiile din zona corespunzătoare a reclamantului. Ca atare, cer să fie imediat achitată, iar reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.”
Săr’na de urare, sper şi eu să aibă viaţă lungă şi frumoasă.
Deja s-au mărit acum faţă de cum erau în poză; au făcut ochi, au început să umble, timid… numai în lădiţa lor, încă. “Pinguinii” sînt mai firavi, seamănă cu mămica lor; ceilalţi “drăcuşori” sînt mai solizi, tre’ să semene cu tac-su. (ai mai văzut draci albi? să-i vezi pe ăştia ce corniţe gri au, ba şi tiară are unul. Cel mai mare însă e alb complet, s-ar putea să fie singurul băiat – sînt prea mici ca să-i cercetez sub coadă. 
)
Da, iar mi-ai fost muza cu acest superb poem !
Când crezi cu certitudine în infinit si Absolut,
Stiind ca timpul limitat, e o constanta omeneasca,
Te’nalti de la pamânt, calatorind în viitor si în trecut,
Filozofia, religia, stiinta, nici azi nu pot sa-L defineasca !
Credinta si speranta în Cel ce-a învins moartea,
În Cel ce sa ‘naltat la ceruri în Duh, învaluit de nori,
Produce-n suflet o speranta vie, pace, LIBERTATE,
Fiinta-ntreaga e cuprinsa, de al IUBIRII dulci fiori !
Sa-ti fie “azi” eterna pace si liniste, si bucurie, iar dragostea sa fie-n toate , s-o simti puternica si vie !
ce tată mândru ești tu, dragoș!
mă bucur că am putut fi muză, iosif și mulțumesc de urare. o urare pe care mi-a fost drag s-o primesc și ți-o întorc cu bucurie.