te caută întâmplarea pe-o lumină,
te-ademenesc tăceri cu gust de frunză,
te-ntâmplă o mirare ca o nuntă
în care tac, zvâcnind, mirese lungi.
te-ademenește, poate, dinspre noapte
cu gustul de cireșe, roșu-n șoapte,
o vară nouă, vis de libertate
pe sub amurg de piatră și de lapte.
te caută întâmplarea pe sub gene,
când pe sub nori dansează stelele mirene
te cheamă întâmplarea și te ninge
cu ochi curați, copil care nu minte,
te-ntâmplă anii repezi cu o viață
te caută întâmplarea pe la piață,
pe sub poveri de rod, pe sub rugină,
te caută întâmplarea pe-o lumină
și pe sub porți, atunci când porți
tăcerile cu gust de rod,
să te zâmbești și să te cauți
pe sub al întâmplării laur
că nu-i nimic,
nici viață,
nici simțire,
nici visare
un joc numit… o întâmplare. 
închinare: celui care cu empatie, răbdare, asumare și deschidere… este acolo. mulțumesc.
Întâmplarea cu amprenta ei… Poeziile tale le aud nu le citesc. Sunt imagini. Muzică. Nu am cuvinte să-ți spun cât de mult îmi place.
Frumoase versuri scrise,aduse închinare,
Celui Ce E “acolo”în gloria cereasca.
Însa nimic nu este, o simpla întâmplare,
de-acolo EL vegheaza, pe toti sa-i mântuiasca !
O duminica plina de pace si har ceresc, draga psi !
așa vrei tu să vezi, iosif. poezia a fost scrisă – eu cel puțin așa am gândit-o- într-o direcție cu totul mai lumească.
Stiu !