despre poezie (mi se așează)

by

mi se aşează adesea pe gură
dinspre inimă venind,
ascendent,
cu paşi moi şi neauziţi,
cuvinte ce spun lumii despre tine.
mi se aşează adesea pe tâmplă
pe linia fragilă şi albastră a gândului,
un dor năprasnic
de vieţile care au fost,
de vieţile care vor mai fi,
toate nouă legate
cu firul torsului tău
de inima mea.
te port pe reverul sufletului,
uneori aurie, uneori argintată,
pe coapsa caldă a pernei
rămasă pustie fără somnul meu,
te port la încheietură,
te port în cuvânt, în sângele meu clocotind,
ca pe un semn din naştere.
mi se aşează adesea pe gură,
dinspre inimă venind,
ascendent,
un dor alb ca un fulg de zăpadă:
te port în inima mea.

6 thoughts on “despre poezie (mi se așează)”

  2. Ooh, da! Cum am simţit versurile astea!
    Şi a mea, aşa cum e, atât cât e, tot despre asta e. Dar eu n-aş fi putut să o spun atât de concret, de frumos, de cu inimă. De fapt, n-am încercat să o spun niciodată…

  4. poezia, potecuță, e… e descrierea mea și a blogului. forma scurtă e cam așa:
    ”mi se aşează adesea pe gură
    dinspre inimă venind,
    ascendent,
    cu paşi moi şi neauziţi….
    pisici ce torc despre lume”

Comments are closed.

error: Content is protected !!