cu vedere spre locul unde, nevăzut, zeus mai aleargă nimfe și împarte săgețile lui fierbinți, se află paleos panteleimonas un mic sătuc ce adună pe străzile lui pavate cu piatră mai mult turiști decât localnici, în marea lor majoritate pensionari, retrași în răcoarea muntelui. îl desparte de zgomotul și freamătul rivierei olimpului doar câțiva kilometri de drum asfaltat și, aidoma satelor din pelion are o culoare aparte, cu tușe intense de verde, iar pe străzile lui pietruite, paleos panteleimonas te invită să pășești la pas, pe îndelete.
pentru cei curioși să descopere grecia așa cum este ea, paleos panteleimonas este un exemplu de loc în care viața de zi cu zi se întrepătrunde cu turismul: străduțele pietruite și vegetația densă și bogată a acestui sătuc aflat la 700 metri altitudine, pe olimpion kato, vorbesc despre istoria unui sat de păstori din secolul 15 în care, la un moment dat mai trăiau vreo 17 locuitori permanenți. declarat monument național în 2003, astăzi paleos panteleimonas numără cam 3000 de suflete, dar este un adevărat muzeu în aer liber. arhitectura sa unică (total diferită de ceea ce văzusem în pelion în urmă cu câțiva ani), terasele pline de răcoare- unde am vorbit în limba română, semn că oamenii de aici ne cunosc, micile magazine de suveniruri ori de produse locale (o mică parfumerie absolut adorabilă mi-a reamintit de ce iubesc rozmarinul grecesc) sunt doar câteva motive să urcați aici, așa cum am făcut și noi, într-o zi toridă de vară.
în paleos panteleimonas, spre deosebire de makrinitsa pelionului, casele păstrează întunecimea pietrei brăzdate de ani și aceeași ireală culoare albă, a greciei, tivită cu florile și copacii care mărginesc acest decor. și cu psipsina. da, psipsina locuiește și aici, pe pervazurile înguste și la umbră, privindu-și turiștii cu toleranță și oarecare mândrie. iar liniștea, liniștea ireală, contrastează izbitor cu tot ce am lăsat în urmă, cu freamătul albastru al mării egee, cu oamenii. îți vine să te așezi pur și simplu la umbra platanilor imenși și s-o lași să te pătrundă în toate fibrele, s-o iei cu tine. apoi, încărcat cu energie, cu bucuria și frumusețea acestor locuri, cobori încet către parcarea unde te așteaptă cuminte mașina. noi așa am făcut, lăsând ano skotina pentru o altă ocazie, căci ne-am dorit să păstrăm un timp al lui, așa cum se cuvine.
în paleos panteleimonas, sub platani, mi-am reamintit de ce iubesc bucătăria grecească, de ce mirosul de rozmarin este atât de diferit și are, pentru mine, atât de multe semificații. am să mă întorc mi-am șoptit, cu dorul deja sădit în suflet. pentru că grecia… rămâne grecia, patria psipsinei și a sufletului meu. în următorul episod vă invit prin castelul bizantin, o altă bijuterie de piatră ce sfidează timpul.
Am fost in Creta in urma cu vreo 7-8 ani si mi-am lasat o parte din inima acolo. Musai trebuie sa ma reintorc intr-o buna zi.
ooo, la căpitanul manolis acasă? grecia e mai mult decât creta, ioana. dacă știi să- auzi. eu așa cred, altfel nu știu de ce, de mai bine de 11 ani, revin de câte ori am ocazia la ea. și de fiecare dată descopăr un altfel de alb, un altfel de albastru și aceeași dragoste de locul tuturor începuturilor.
psi,pisica scriitoare,s-a bucurat si ea de vacanta si aceste superbe peisaje sau a ramas sa scrie…?!
a rămas să scrie, iosif. ceea ce face chiar și acum.
Faina pasiune si relaxanta,chiar si pentru mâte !
da, da! sunt și eu curioasă unde duce firul ăsta nou de scris, dar să nu mâniem felina!
De acord !Nici câinele nu îndrazneste sa mânie felina,oricât ar fi el de feroce !