narcis și gură de aur (o carte de suflet)

narcis și gură de aur, romanul germanului, prin naștere și elvețianului, prin domiciliu, hermann hesse, este printre ultimele publicate și cel de-al doilea care tratează tema dualității umane, după mai cunoscutul- cred- lupul de stepă. apărut prin anii 90 la editura rao, cea care a publicat de altfel majoritatea romanelor lui hesse, narcis și gură de aur rămâne și astăzi unul dintre romanele mele cele mai aproape de suflet, citit și recitit cu plăcere și drag, un roman din care multe, foarte multe pasaje le-am păstrat aproape de gând, de inimă.

a descrie narcis și gură de aur este, pentru mine, imposibil. cine a gustat frumusețea scrierii lui hesse, știe că romanele sale au un pronunțat caracter psihanalitic, filozofic chiar, plin de simboluri, iar tema dualității umane, redată în narcis și gură de aur sub forma prieteniei dintre copilul bălai- gură de aur și învățătorul său- întunecatul și sobrul narcis, este una absolut minunat înveșmântată, atât ca formă, cât și ca conținut. chiar și numai pentru ea, dacă nu pentru întreaga sa operă, hermann hesse și-a meritat pe deplin premiul nobel.

de un farmec aparte este locul în care cele două laturi ale omului, învățăcelul și învățătorul, statornicul și călătorul, sobrul și năvalnicul, se întâlnesc: în lumea medievală a unei mănăstiri germane, mariabronn, locul în care învățătorul tânăr descoperă în antagonicul său prieten nu doar setea de a învăța ci și pe aceea de a descoperi, de a cunoaște lumea, ceea ce îl și îndeamnă să facă în cele din urmă, căci cunoașterea, spiritul liber și creator, așa cum se va dovedi mai târziu, nu încap între zidurile unei mănăstiri.

”și-ți mai spun: orice am deveni, tu sau eu, oricum ne va merge, rău sau bine, niciodată, în clipa în care mă vei chema cu tot dinadinsul și vei crede că ai nevoie de mine, nu mă vei afla cu inima zăvorâtă”- sunt cuvintele lui narcis la ceasul despărțirii de micul lui învățăcel.  ce poate fi mai frumos pentru natura umană, pentru dascălul din fiecare dintre noi, decât să dea aripi largi acolo unde se întrezărește setea de zbor și puterea? ce poate fi mai cutremurător, dureros și în egală măsură alinător, decât să știi că din iubire trebuie să-l lași pe celălalt să plece? și, de-a lungul vieții, fiecare dintre noi suntem învățători și învățăcei, pietre statornice în zidirea vieților noastre, dar și corăbii navigând în furtună. fiecare dintre noi este în anumite momente cel care clădește și cel care caută, iar povestea lui narcis și gură de aur este povestea din fiecare dintre noi.

a nu recunoaște dorul și nevoia de ducă, de căutare de sine, a nu îndemna la aceasta pe cei dragi și aproape, mi se pare teamă și poate chiar crimă împotriva spiritului. a nu te ridica tu însuți a plecare cu aripile larg deschise atunci când vine vremea, după o căutare adâncă în cărți și în știința altora, mi se pare o crimă împotriva sinelui. iar narcis și gură de aur, cartea mea dragă, vorbește despre toate acestea învelind totul în prietenia dintre cei doi protagoniști. desigur că tema căutării este una dragă lui hesse (o regăsim și în siddharta de pildă, în călătoria spre soare răsare și jocul cu mărgele de sticlă) și are la bază propriile sale căutări, așa cum în veșmântul copilului bălai gură de aur îl putem recunoaște întrucâtva chiar pe autor, care în vremea copilăriei sale și-a exasperat părinții cu precocitatea și genialitatea sa, acelea pe care dascălii le-au numit adesea ”comportament rău”, silindu-l să treacă dintr-o școală în alta. păcatul mamei lui gură de aur poate fi privit ca o altă formă a propriei copilării a lui herman hesse.  ”a găsi la fiecare om trăsăturile care-l deosebesc de ceilalţi înseamnă a-l cunoaşte.”

multă vreme m-am văzut aidoma stâncii întruchipate de narcis: un om pentru care aripile încăpeau perfect între zidurile propriei lumi. multă vreme m-am crezut a lunii și-a nopții, precum narcis și atât de departe de soare. apoi s-a întâmplat ceva. și știu. cineva a fost aidoma lui narcis pentru mine, un învățător a deschis poarta, iar drumul mi s-a așternut în față, lung. a căutare de sine. și-am simțit atunci nevoia să mai citesc o dată cartea cea dragă mie. curând, învățătorule, acesta va fi darul meu pentru tine.

”toată existenţa părea să se întemeieze pe dualitate, pe contrarii; erai femeie sau bărbat, vagabond sau burghez, raţional sau simţitor – nicăieri nu puteai trăi concomitent inspiraţia şi expiraţia, bărbăţia şi feminitatea, libertatea şi ordinea, instinctul şi spiritul, întodeauna unul trebuia plătit cu pierderea celuilalt, şi întodeauna şi unul, şi celălalt erau la fel de importante şi demne de a fi dorite!”