mai trece cineva pe-aici
prin inima mea,
numărând depărtările,
ostoindu-și setea
cu sabia unui cuvânt ascunsă
în mâneca zilei.
rotund.
e-atât de rotund în îmbrățișare
și se cobor nopțile-n căușul de inimă roșie,
e-atât de liniște.
apoi adormim amândoi,
ținându-ne de mână,
alunecă zilele din buzunarul spart al timpului
rotund.
mai trece cineva pe-aici,
prin inima mea larg deschisă,
ca o ușă albastră și șuie,
câteodată rotund.
e atât de rotund în inima mea,
sentimente de toate culorile se nasc
și se sting cu fiecare clipă,
ca petalele timide ale unei flori
nenăscute încă.
mai trece cineva pe aici,
prin inima mea ca o catifea
și-n pumnul căuș de lumină,
arzând
e-atât de rotund
tot ce simt pentru tine.
apoi adormim amândoi,
ca două păpuși încuiate în aceeași poveste.
sursa foto: salome
saaresto:
https://www.youtube.com/watch?v=dQKy2I8Zh5k
Şi dacă nu mai trece nimeni, ce culoare mai are uşa?
Pătrat, triunghi sau poate doar… o linie neterminată…?
culoarea pătrat? 🙄
De ce nu culoarea pătrat şi formă cenuşiu spre trist…
Convenţii şi cuvinte, în loc de simţiri?
Ne-am lăsat redefiniţi fără voie, parcă…
Acum mă simt o linie întreruptă.
Printr-o inimă larg deschisă ca o uşă albastră, întotdeauna va fi cineva care-şi va opri paşii să-şi odihnească gândul, să-şi potolească setea…
Eu mai trec rotund pe aici, mai fur un vers, un gând și mai ales observ figurile geometrice. Sunt rotunde mereu, chiar dacă poartă alte măști câteodată.
Şi tot mă plimb rotund, pe-aici, printre cuvinte şi culori, de nu mai nimeresc albastrul acela deschis înspre lume.
te-o continua vreodată, dragoș, liniștea aceea. eu îți doresc să fii o linie continuă.
sper să fie larg deschisă, potecuță. și-albastră.
fascinația rotundului, sava! cu toții o avem.
e acolo, dana, e acolo.
mereu a fost.
O linie-a tăcerii fi-voi curînd. Liniştea, însă, nu mi-e destinată…
pesimistule!
O, dar eu sînt optimist! Pesimist aş fi de-aş crede că tăcerea ar întîrzia să mă cuprindă.