hoțul de cărți- markus zusak

hoțul de cărți- markus zusak, sau o altă față a iubirii, direct din holocaust scrisă. cam așa ar trebui să fie titlul acestei postări, un răspuns la provocarea venită de la goodread. și spun mai întâi faptul multă vreme am considerat drept cea mai frumoasă carte citită de mine pe cea a lui herman hesse: narzis und goldmund. ani buni am citit și recitit această carte (de fapt încă sunt fan herman hesse și mă întorc adesea la opera lui al cărui element central este dualitatea umană) atât de apropiată sufletului meu încât am câteva pasaje pe care le-aș putea descrie extrem de fidel. desigur că de-a lungul timpului s-au adunat mereu cărți pe care le-am iubit, cărți pe care le-am devorat (vă amintiți maratonul meu de la crăciunul trecut, cel numit calea regilor? vestea bună ar fi că se traduce și words of radiance, așa că așteptăm cuminți ) pentru ca apoi să le desfac încet, filă cu filă, la a doua sau a treia lectură, după ce emoțiile s-au domolit și s-au transformat.

faptul că citesc, că ador zilele de la sfârșitul săptămânii, acelea în care vremea ne ține în casă și cartea mă ține captivă, cred că sunt deja cunoscute prietenilor mei. pentru că doar ei știu că există riscul să fiu nepoliticoasă și să spun în telefon: prefer să termin cartea asta, decât să ne vedem!  pentru că atunci când citesc, este ca și cum cobor în miezul acestei lumi pe care o iubesc nespus, cea a cuvintelor.

cu hoțul de cărți m-am întâlnit într-o zi în care mica liesel meminger deja se contura sub chipul actriței care i-a dat viață în filmul cu același nume. din fericire, am reușit să citesc cartea de vreo două ori înainte să văd filmul și aș reciti-o oricând. era chiar în anul publicării cărții la editura rao și îmi amintesc perfect: am primit-o în dar, de mărțișor, de la soțul meu și rămâne unul extrem, extrem de drag.

hoțul de cărți ar putea fi lesne povestea mamei lui zusak, australianul născut din părinți de etnie germană (mama lui a copilărit în cel de-al doilea război mondial lângă munchen, iar tatăl lui, austriac la origine, a cunoscut și el ororile acestui război) și este de fapt o poveste născută din amintirile copilului markus, o carte pe care, așa cum el însuși spunea, ”trebuia să o scriu”. de altfel, în interviul acordat pentru cititorii români, markus zusak spune că două dintre poveștile spuse de mama lui (bombardarea munchenului- care se regăsește la finalul cărții și scena aceea în care copiii din lumea lui liesel văd deținuții evrei pe stradă) și-a dorit extrem de mult să le scrie. împletite cu migală, cu o infinită putere de mânuire a cuvântului, cele două povești compun în hoțul de cărți, una dintre cele mai profunde și emoționante mărturisiri despre holocaust, văzut de data aceasta de pe cealaltă parte, din lumea germanilor și povestit de moarte și totodată una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste față de el, cuvântul.

perspectiva aceasta a poveștii este surprizătoare la începutul cărții, însă perfect justificată cu cât citești mai mult: cel mai în drept povestitor trebuie să fie chiar moartea care o urmărește pe micuța liesel de la momentul despărțirii de părinții ei naturali și până la finalul în care, cerul roșu din munchen este ocupat de aceeași permanentă observatoare. moartea este răbdătoare și atentă, ea știe prea bine că toate persoanele  trebuie să ajungă la ea și o vor face mai devreme sau mai târziu, trebuie doar să aștepte. războiul este un pretext grozav!

povestea lui liesel începe cu manualul groparului, o carte pe care fetița fascinată de litere o va fura la înmormântarea fratelui ei. așa se naște hoțul de cărți, cel ascuns sub chipul unui copil din germania nazistă care se trezește peste noapte mutată în casa lui rosa și hans hubermann din molching. pe strada himmel din molching, micul hoț de cărți cunoaște  prin noii săi prieteni, prin părinții adoptivi și prin toate întâmplările care o fac pe fetița fascinată de cărți să le fure și, cu ajutorul lui hans hubermann, să le citească și să le înțeleagă.

în contextul unei lumi răsturnate în care cărțile sunt interzise și arse, iar copiii trăiesc alături de părinți de împrumut, împrietenindu-se prin beciuri ascunse cu fii de evrei, hoțul de cărți este o lume copleșitoare, dureroasă, emoționantă văzută prin ochii morții. iar ”omul aplecat asupra mea” este una dintre cele mai frumoase cărți, născută ironic pe filele din mein kampf vopsite de un evreu ascuns. darul lui max pentru micuța liesel este însăși iubirea, iubirea care sparge tot acel cadru negru, dureros, copleșitor.

cuvintele lui markus zusak ard, dor, copleșesc pe măsură ce moartea continuă să povestească. cuvintele pe care le iubești ard, înlănțuie și spun povestea unei lumi în care o fetiță, doar ea, pare că mai poate, atât cât poate, să vadă culorile. pentru ca la final, sub cerul roșu din molching, pe strada himmel, să rămână un singur supraviețuitor. hoțul de cărți.

”a nu pleca: un act de încredere și iubire, descifrat deseori  de copii” (markus zusak – hoțul de cărți)