e-un amănunt de toamnă între noi,
când morți coborâtori, perechi,
ni se preling pe ochii mari și goi,
aceiași oameni noi. sau vechi?
e-un amănunt de toamnă peste suflet,
te-aud urlând, când peste zâmbet pui.
bandajul ars și ți-e atâta plânset
străinul meu în țara nimănui.
e-un amănunt de toamnă blestemată,
cu ambulanțe care nu mai vin,
cu amintirea slută, destrămată
dintr-un octombrie amar, pelin.
e-un amănunt de toamnă și de cruce
tu taci, eu mă prefac că tac,
când viața asta fals ne mai conduce
spre inimile care… nu mai bat.
e-un amănunt de-octombrie. un altul.
oamenii vechi au ars, oamenii noi
aprind uitarea, golul și înaltul
e un octombrie de iască și noroi.
și stau la geamul zilelor de ieri,
te-aud și te păzesc. printr-o clepsidră
te văd râzând, te știu fără să ceri
cum te mai strânge viața ca o hidră.
și de-aș putea din toamnă risipirea,
rugina să-ți aduc, uitarea toată,
când ne strivește iarăși nepăsarea,
prieten bun, cu inima ridată.
e-un amănunt de toamnă, vreme rece,
cu oameni vechi și goi și oameni noi,
cu lumânări în loc de ambulanțe
și cu iubiri strivite de noroi.
astăzi gloaba sebastian, că așa zici tu, na!
Prea repede-am uitat. Nici măcar nu s-au stins toate lumânările…
unii își mai amintesc. și urletul lor… vai!
E un amănunt de toamnă, iar tu ești extrem de bacoviană azi. Mi-a intrat sâmbătă toamna în oase, umedă și rece, iar eu sunt pe hapciu automat.
E-un amănunt de oameni cenuşii
Între-anotimpuri nedeterminate,
Între plecarea hîdă şi a fi –
Crime prescrise şi deja uitate…
sănătate și ghimbir, sava!
din păcate da, uitate, dragoș. șterse cu buretele nepăsării. iar strofa asta a ta ar merita nilte surori, cred eu.
Atît a fost atunci, simţirea de moment inspirată de “surorile” de sus. Ca o ceşcuţă de cafea italiană.
Dacă vrei, poţi folosi strofa ca motto sau în orice alt mod, după dorinţă – nu am pretenţii de copyright.
Altfel, istoria reală e plină de evenimente similare care au avut dintru început – ori au primit instantaneu – diverse scopuri. Despre istoria publică – numai de bine.