guerlain, jean paul: ”cei care nu au încercat niciodată magia unui câmp de iasomie, știu oare ce este cu adevărat un parfum?”
o poveste despre un parfum radiant și totodată întunecat, un zâmbet într-o zi ploioasă în care toamna pare să fi reușit să alunge vara din jurul nostru. pune ceaiul în ceașcă și hai! astăzi am chef să-ți povestesc despre habit rouge, unul dintre parfumurile memorabile ale casei guerlain și ale lui jean paul guerlain, magicianul.
țin în mână flaconul transparent cu linii drepte și zâmbesc. habit rouge- guerlain. un lichid auriu, o amăgire pe care o pot simți deja, un parfum apărut în 1965, într-o vreme când casa guerlain domina parfumeria feminină cu shalimar, un nume care este el însuși o legendă, mitsouko, apres l’ondee sau l’heure bleue. un parfum care, așa cum spuneam recent, a fost punctul de plecare al lui tom ford în noir, un oriental masculin aromatic îndelung așteptat în acele vremuri, cam la fel de mult așteptat cât este încă femininul de la vetiver.
jean paul guerlain este cu certitudine un parfumier al cărui nume pare să fie sinonim cu succesul. fiul lui jean jacques guerlain și nepotul lui jacques guerlain, cel care l-a și antrenat de altfel, și-a dorit în tinerețe să devină profesor de literatură. ultimul guerlain (casa a cărei emblemă este o albină a fost vândută celor de la lvmh moet henessy louis vuitton se, în 1994) pare să fi urmat ezitările străbunicului său (jicky) înainte să cucerească laboratoarele cu nasul său fin, capabil să distingă trei mii de nuanțe olfactive. la retragerea sa definitivă, în anul 2002, jean paul guerlain dăruise casei sinonimă cu luxul și calitatea, peste patruzeci de parfumuri impresionante, dintre care putem aminti chiar vetiver- primul său parfum, habit rouge, samsara, nahema, chamade, les jardins des bagatelle, amintind de regina maria antoaneta și pariul său, champs elysees sau guerlinade, cel care a fost numit după cel mai bine păzit secret al casei, acordul guerlinade.
habit rouge a apărut într-o perioadă în care parfumurile masculine se limitau la aroma săpunului de bărbierit, ape de colonie clasice și câteva, puține ce-i drept dacă comparăm cu vremurile de-acum, parfumuri. apăruseră mouchoir de monsieur la guerlain, eau de lanvin ori cordon vert-coty și pour un homme de caron, dar abia în 1966, dior și edmond roudnitska aveau să treacă definitiv bariera în parfumeria masculină cu eau savage, un alt flacon de istorie și de poveste, parfumul a cărui imagine a fost multă vreme alain delon. și dacă eau savage a fost considerat la vremea sa (încă este) un nonconformist, habit rouge este exprimarea în olfactiv a eleganței masculine, a rafinamentului: un parfum oriental lemnos aromatic care se desfășoară într-un decor autumnal, considerat încă de la apariția sa echivalentul lui shalimar, copilul ei. de fapt habit rouge chiar are aceeași schemă olfactivă cu shalimar, dar notele sale de vârf sunt mai amare și este simetric unui alt parfum masculin de la guerlain: vetiver, față de care se delimitează prin notele calde, roșii, orientale.
parfumul în sine este o evocare a călărețului roșu, vânătorul solitar care se desprinde din haită înaintând de unul singur prin pădurea în care toamna este regină. un călăreț care s-a oprit pentru o clipă pentru a asculta liniștea pădurii la amurg, într-un tablou dominat de albastru muribund, de frunze cu seva pierdută și de aburul aproape arămiu al pământului umed. un peisaj de toamnă pentru care jean paul guerlain a folosit arome de bergamot, bois de rose și busuioc alături de lămâie verde în notele de vârf, coborând în corpul parfumului cu acord de garoafe-patciuli, santal, iasomie și cedru, trandafir și căldură de scorțișoară pentru ca în notele de bază, dulci, vanilat-ambrate, să deseneze în note cuir, de piele, licheni și rășini, în cântec de labdanum, olibanum și benzoe. un parfum cu o longevitate mare și un siaj greu, în care recunoști linia unui costum a cărui stofă este din cele mai scumpe și mătasea unei cravate îndelung căutată. un guerlain pentru cei care știu să prețuiască trecerea timpului, își iubesc trecutul în toate nuanțele lui și privesc zâmbind spre toamna care ni se așterne la picioare.
creat în 2003, habit rouge eau de parfum adaugă variantei originale tușe de oud și pudră de iris iar habit rouge l’extrait, apărut în 2008 este îmbogățit cu tămâie și condimente, atenuându-se tușa dulce, vanilată. parfumul legendă habit rouge cunoaște și varianta sport, apărută în 2009, dar tușele de bambus și piper roz îl îndepărtează întrucâtva de la originalul care rămâne, chiar și după atâția ani, un parfum de referință al casei guerlain și care, de câteva săptămâni, este darul meu pentru omul care îmi este alături.
printre stropi de ploaie și arome de ceai vă aștept la concursul de toamnă cu poveștile voastre ori chiar aici, să desenăm împreună toamna în mirodenii și miresme personale, dragi.
De-aș fi fost… de-aș fi fost ” un homme” tare mi-ar fi plăcut să mă bucur de ruginiul toamnei învăluit în asemenea miresme, de fapt, exact în acest parfum. Cred că ar fi devenit preferatul meu. Varianta feminină merită, măcar, încercată, căci doar descrierea m-a făcut să visez, închipuindu-mi cumva ce senzații ar putea oferi această licoare…
shalimar, dana, așa cum a apărut în 1925 este un mare, mare parfum, un clasic. opera guerlain când la timonă era bunicul lui jean paul (și au apărut atunci multe parfumuri de referință), chiar este un parfum care a făcut istorie. dacă îl găsești pe cel fabricat înainte de 2015, s-ar putea să-ți placă, este la fel de aromat ca habit rouge, însă înainte de toate are tămâie, să te gândești dacă ți-ar plăcea. tămâie și etilvanilină.
Tămâia, să zicem, vanilia (etilvanilina- în concepția mea) nu foarte, dar moscul, vetiverul, izul de piele… cred că da, mi s-ar potrivi pe lângă celelalte note pe care le conține. Tocmai am căutat compoziția Shalimar-ului. Nici santalul nu mă atrage în mod deosebit, dar dacă nu e foarte persistent…
tămâia, dana, dacă îți place, este foarte frumoasă în parfumurile oud pentru că în esență, tămâia este un amestec de rășini: al oudh l’artisan parfumeur (pe care îl pândesc și eu de ceva vreme- l-am avut în teste), rose oudh (dacă îți place trandafirul) și în multe parfumuri arabe, marea lor majoritate uleiuri de fapt.- de pildă rasasi oud al mubakhar. santalul este persistent în parfumurile clasificate drept orientale, deci și în habit rouge. iar etilvanilina… he, he, poveste lungă aici, o s-o spun cândva (câți compuși de vanilină se folosesc în parfumerie).