concursuri

concurs psi: dau parfum la schimb cu o poveste

img_20160910_113737salutare tuturor într-o zi de toamnă! așa cum promisesem la finalul primului concurs-psi organizat de mine pe acest blog, când am dăruit trei parfumuri din colecția personală (de fapt ele vor pleca  abia luni spre amalia și carmen- cel de-al treilea rămas încă orfan) pornim la drum cu o altă provocare pentru voi, de data aceasta cu trei parfumuri cumpărate special pentru acest concurs. este vorba de un parfum masculin, oxygene de lanvin, unul dintre cele mai frumoase parfumuri ale casei elizabeth arden- provocative woman și l’eau par kenzo, celebra apă a lui kenzo takada. la ele se va adăuga rose oudh de la yves rocher, parfum din colecția personală (cred că cele zece zile care au trecut deja de la anunțarea câștigătoarelor concursului precedent au fost un interval de timp rezonabil pentru ca fiecare câștigător să-și anunțe datele de expediere).

și pentru că  la concursul anterior am rămas datoare cu poveștile parfumurilor, de data aceasta vă prezint mai întâi cele patru flacoane, într-o ordine absolut aleatorie.

 provocative woman elizabeth arden google imagesprovocative woman- elizabeth arden este un parfum lansat în anul 2004, sub semnătura lui jean marc chaillan și loc dong, încadrat ca și parfum oriental floral de damă, este unul dintre cele mai reușite parfumuri ale casei în spatele căreia se află florence nightingale graham, fondatoarea casei americane de parfumuri care, la momentul apogeului, devenise una dintre cele mai bogate femei din lume. provocative woman s-a bucurat de succes încă de la lansarea sa, în toamna lui 2004, fiind chiar și în urmă cu trei ani unul dintre parfumurile americane din top 10 și este numai bun pentru toamna și iarna care vin. flaconul de culoare violet, cu linii drepte și arcuite, ascunde un parfum al cărui chip este o frumusețe extrem de cunoscută nouă: catherine zeta jones. de altfel actrița de origine galeză a fost punctul de plecare al acestui parfum și imaginea care îl însoțește și astăzi, o poveste care se deschide cu note dulci, fructate, de gutuie, piersică, ghimbir și zmeură, printre care se ascunde floarea de lotus de apă. miezul parfumului ascunde tușe fructate de papaya și caise dincolo de care este o explozie de frezii roz și orhidee în vreme ce notele finale sunt lemnos-ambrate, cu cedru, santal, lemn hinoki, frunze de ceai alb, ambră și ambră roșie. parfumul are o longevitate moderată și un siaj care îl face potrivit pentru o întâlnire de afaceri, o reuniune de familie sau chiar la birou. fără să fie agresiv, este totuși cald, ademenitor, extrem de feminin, seamănă, dacă vreți, cu un parfum englezesc pentru ora ceaiului ori cu o plimbare printr-o pădure englezească.

eu l-am achiziționat prin 2006 și l-am purtat cu plăcere la birou, l-aș încadra mai degrabă ca floral-fructat-lemnos, în ciuda notelor duble de ambră. deși dulce, nu este deloc dulceag pentru că lipsește vanilia.

 l'eau par kenzo femmel’eau par kenzo este probabil cel mai cunoscut floral acvatic, un parfum semnat de olivier cresp pentru casa kenzo, apărut în anul 1996, un parfum delicat, cu longevitate moderată, încadrabil ca parfum de vară, în vârful căruia veți recunoaște o ploaie de flori de liliac, mandarină, trestie verde și piper roz. crinul amaryllis, floarea de lotus, trandafirul bulgăresc și violeta compun miezul acestui parfum ale cărui note de bază sunt cedrate, moscate și vanilate. un parfum fresh, vivace, extrem de jovial, al cărui succes a determinat casa japoneză să aducă pe piață și masculinul, creat tot de olivier cresp, care este însă ceva mai aromatic. povestea mea cu l’eau par kenzo a fost aceea că parfumul a fost primit de mama mea prin anii 90, perioadă în care eram extrem de atrasă de parfumurile verzi, fresh, acvatice. deși moscat și vanilat în notele de bază, deși are în miez trandafir, l’eau par kenzo rămâne un parfum care redă senzația florilor proaspăt tăiate. este un parfum pentru doamnele mai sensibile la mirosuri, cele care preferă liniile simple, luminoase. un omagiu adus de kenzo takada apei, ca esență a vieții și ca forță a grădinii care este lumea.

oxygene homme lanvin google imagesoxygene homme lanvin este opera unui al mare parfumier, alberto morillas și a apărut în 2001, ca versiune masculină a lui oxygene femme. parfumul este unul aerisit, proaspăt, luminos și tenace, gândit ca o gură de aer proaspăt în aglomerația urbană, dedicat unui bărbat care trece zâmbind pe stradă. note proaspete de condimente și ierburi, dar și de rășini deschid acest aromatic-lemnos, balsam de peru, coriandru, smirnă și tămâie, îndrăzneț acordate în notele de vârf, se preling în miezul în care domnește cedrul de atlas, iepupărul, chiparosul și artemisia. parfumul se închide cu note de mosc și santal, păstrându-și acordul picant, deloc dulce. parfum curat, mai degrabă liniștit decât dur (morillas a evitat capcana de a păși în urma lui kenzo homme sau dior homme sport) are notele verzi ale unei păduri mai degrabă, în ciuda flaconului care este albastru și ne-ar putea duce cu gândul la mare.

ceva din descrierea lui mă duce cu gândul la o cămașă albă prin care trece vântul liber peste oraș, un parfum pe care sper că-l vom putea dărui unui domn.

iar ultimul parfum, rose oudh de la yves rocher, parfum apărut recent, pe care l-am povestit atunci când am anunțat câștigătorii, întrucât a rămas nerevendicat, intră și el pe lista celor care vor merge mai departe, la cineva.

regulile concursului, de data aceasta vor fi altfel și iată ce aveți de făcut:

  1. alegeți-vă parfumul dorit și cu ajutorul unei povești lăsate aici, în comentarii, încercați să mă convingeți că parfumul vi se potrivește și trebuie să ajungă la voi. ca și data trecută voi alege subiectiv, influențată de ceea ce scrieți voi.
  2. dați de veste despre acest concurs, pe facebook în mod public, ca să pot vedea și eu ori pe bloguri, dacă vă este mai ușor așa.
  3. povestiți-mi parfumul vostru preferat, relația dintre voi. happy

concursul se desfășoară ca și data trecută, o lună de zile, timp în care puteți completa la povestea voastră despre parfumul ales. pe data de 10 octombrie vom anunța câștgătorii care vor suporta la rândul lor costurile de expediere.

baftă tuturor! happy

update, 10 octombrie:

câștigătorii, în ordinea numerelor de pe tricou, sunt:

  1. l’eau par kenzo merge la mihaela, pentru că ”apa e refugiul solitudinii mele
  2. provocative woman merge  la dagatha, pentru că ”azi port violet în linii drepte și arcuite
  3. rose oudh merge la crina, pentru că ”am o predilecție pentru parfumurile mai dificile” iar rose oudh chiar așa și este. roxana, deoarece crina nu a dat niciun semn de viață până astăzi, 14 octombrie.
  4.  oxygene lanvin merge la tom, pentru că… tom. big grin
  5. și pentru că competiția a fost una acerbă, mai pregătim o surpriză pentru cineva dintre voi (și pentru că este surpriză o să vă anunțe chiar ea despre ce este vorba).

mulțumesc tuturor de participare și stați pe-aproape, urmează pick n dazzle, concursul fulger al lunii octombrie. winking

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

61 thoughts on “concurs psi: dau parfum la schimb cu o poveste

  1. nu caut literatură, dana, ci emoție. atât. relația om-parfum mă interesează. happy și baftă! știu că o să scrii frumos. tongue

  2. l’eau par kenzo. pentru floarea aceea de lotus ce se inalta chiar si cand noroiul ii e pana sus. pentru ca intre amar si luminos, sunt eu de la un pol la altul. pentru ca pare discret si daca as pleca din viata cuiva, pe umar i-ar ramane doar amintirea sau iluzia c-as fi fost candva acolo. pentru ca apa e elementul unde ma nasc cand mor cotidian. pentru ca apa e refugiul solitudinii mele – plaja, adagietto lui mahler, rochia alba, valurile, nisipul, scoicile, dorul.

    parfumul preferat? happy
    l’occitane, fleurs de cerisier. pentru cand inmuguresc din preaplin. sau dau in floare roz.
    moschino, light clouds – pentru cand sunt aeriana, ca un nor, alba, jucausa.

  3. apa, refugiul solitudinii mele! wow! happy baftă lotusica! despre lotus știam (încă mai am în minte promisiunea că voi scrie despre floarea de lotus în parfum și o voi împlini cândva, știi), iar despre cireșe, acel roșu de iunie am aflat acum sau am știut undeva în suflet că da.

  4. da, stiu ca n-ai uitat despre floarea de lotus happy zic ca undeva in suflet ai stiut si acum ti-ai reamintit. multumesc happy

  5. Hey!!! Iata povestea mea : I’ m the PROVOCATIVE WOMAN!!! chiar asa! Punct ochit, punct lovit!
    Cum sa nu imi doresc acest parfum? Parca a fost creat pentru femei asemeni mie, care isi doresc o schimbare la un moment dat, pe toate palierele vietii lor.
    Am 36 de ani, sunt mama de printesa, sunt realizata profesional, am chiar si o oarecare notorietate in comunitatea din care fac parte. So what? Nu ar fi loc de Provocare? Si inca cum.
    anul acesta simt ca ma reinventez in fiecare zi. Simt ca traiesc din plin si ma bucur de toate. Vreau sa imi acord mai mult timp MIE. Vreau sa ma simt bine cu mine insami. Sunt indrazneata in 2016! Am curajul sa incerc un nou stil vestimentar, port accesorii inedite, mi-am tunat masina si cred ca mi s-ar potrivi de minune parfumul de la Elizabeth Arden. Provocare scrie pe mine!
    Parfumul preferat? Killer queen de la Katy Perry. Tot sub sintagma provocarii, a iesirii din anonimat! Un parfum puternic pentru “taurul” din mine.
    fb: nadia alina candrea

  6. baftă, tăurașule! îmi place atitudinea ta tonică, m-ai făcut să zâmbesc. și… să-ți trăiască prințesa și să zâmbești mereu… provocărilor, nadia! happy

  7. Ha, nici n-as sta pe ganduri sa aleg intre cele trei, Rose Oud este in capul listei tocmai din cauza notelor de tamaie si lemnoase pe care nu le agreeaza oricine. Am o predilectie pentru parfumurile mai dificile, totul a inceput dupa Revolutie cand am incercat prima data un deodorant cu vanilie. Nu mai stiu ce marca era, doar ca un timp toti cunoscutii au remarcat politicos ca miros a cozonaci proaspat scosi din cuptor. Remarca nu era flatanta, dar eu ma faceam ca nu pricep, mie mi se parea sublim. Au urmat trandafirii de pe Valea Maritei, eram in stare sa si beau fiolele acelea bulgaresti, noroc ca vecinii au rafinat produsele si au stins mireasma aceea covarsitoare, adaugand si alte esente. Intr-un timp, dupa ce primisem de la cineva mai habornic niscai sticlute cu uleiuri sfintite si parfumate de la manastire, obisnuiam sa aplic cantitati discrete pe frunte (al treilea ochi, stii tu) si pe celelalte chakre aflate mai la vedere (hi, hi). Tamaia are pentru mine si alte valente, nu sunt o fire tocmai religioasa, cred insa cu tarie in puterile ei vindecatoare, cel putin pentru psihic. Asa ca putina aromaterapie cu un parfum bun nu strica niciodata.
    In prezent, din motive de amintiri din copilarie, m-am atasat de apa de toaleta cu lacramioare, tot de la Yves Rocher. Avea vecina noastra de la tara un razor din aceste prea-minunate flori, iar cand se deschideau stateam cu nasul infipt intre sipcile gardului, amusinand adierile delicate. Cand se indura vecina, imi alegea cate trei firicele de margaritar pe care le asezam cu mare grija intr-un pahar cu apa si le pazeam ca pe cel mai pretios dar. Nici acum margaritarul nu este de gasit prea des si cred ca voi tanji toata viata dupa acest parfum.
    Din punctul meu de vedere alegerea lui Rose Oud pentru acest concurs a fost o mare inspiratie din partea ta, banuiesc ca nu ai gusturi obisnuite la parfumuri.

  8. da, crina, este parfum din colecția personală rose oud, unul care a fost premiu și în august, dar a rămas nerevendicat (așa că l-am adus din nou drept dar pentru voi) și despre care spuneam și atunci că puține femei au curajul să miroasă a catedrală ortodoxă. și pentru că da, am gusturi mai ciudate, mai atipice, am decis acest al doilea concurs în care se regăsesc oxygene-lanvin (pe care eu l-aș purta vara, deși este masculin), l’eau par kenzo (pe care l-am purtat acum foarte mulți ani, când abia descopeream lumea flacoanelor) și provocative woman (un parfum american atipic, mai degrabă englezesc) să aduc ceva mai ușor de ales pentru voi. de fapt am cochetat cu ideea (și chiar cred că ți-ar fi plăcut la fel de mult ca și mie) să aduc niște parfumuri arabe, dar judecând după experiența lui rose oud…
    baftă! happy

  9. Kenzo n-am incercat, dar admir intotdeauna ambalajele delicate, acela cu maci imi place, nici nu mai conteaza continutul. Cat despre parfumurile arabe, am avut din Tunisia rolete cu parfumuri uleioase, grele, concentrate, era suficienta o atingere… Tin minte ca am picurat si in compozitia de sapun si l-a parfumat intens. Nu, nu sunt pentru oricine, dar sunt extrem de senzuale, cumva intunecate.

  10. exact, crina, parfumuri uleioase și grele, întunecate. pentru că deșertul poate fi domolit numai cu întuneric și cu attar de roze. happy ca demult. lumea curge și totul este ca demult în parfum. incantație, foc, rugă, deșert, flacără…

  11. Prima senzatie dupa ce am facut cunostinta cu Tom Ford – la recomandarea unei prietene dragi – pe care o stii mai bine decat mine; a fost ca m-am indragostit. Black Orchid este mai mult decat un parfum…este arta…mister cu efecte multiple asupra trupului si a spiritului. Ca o vraja..care pluteste de la trezire – in arome de iasomie, trufe, coacaz – oferind prospetime si acorduri senzuale de ylang-ylang, flori de lotus si orhidee; invaluindu-ma intr-un miros imbatator, asemeni unei adieri de catifea si creand o stare de euforie cu notele de final – lemn de santal, tamaie, vanilie, ciocolata. Mirosuri intrepatrunse si distincte in acelasi timp care difuzau discret facandu-ma sa ma simt ca o regina plina de culoare si miros, suava, rece si speciala. Miros de aer proaspat cu amprente dulci de miresme (tamaie, vanilie, ciocolata), ca dupa vraja ploii cand pasind pe strazi te intampina curcubeul. Odata cu Black Orchid ploaia pentru mine a capatat culoare si miros.
    L-as putea asemui cu o pictura frumoasa sau cu un anotimp…cu o melodie.
    Daca l-as identifica cu un anotimp, acesta ar fi toamna; anotimpul jocului de culoare, al luminii si al umbrelor, bogata in culori, descrisa de un pictor priceput. Asemenea ei, minunatul parfum te invaluie treptat in tonuri calde, dulci, urmand tonuri pline de incarcatura si farmec, senzuale si rafinate precum un dans armonios, care pare fara sfarsit.
    Legatura mea cu el inseamna frumusete, iubire, stare de bine; trezire la viata.
    Un strop din acest minunat parfum ma imbraca seara, iar dimineata ma transforma…zambesc, sunt mai frumoasa, mai eleganta, maiestuoasa.
    Te seduce de la prima picatura si il iubesti toata viata…ofera…cum spuneam…frumusete, noblete si in acelasi timp senzualitate si finete.
    Fara dezamagiri! Pana si zeii ar putea fi invidiosi!

    Preferatul meu: L’eau par Kenzo…prima iubire din facultate recipientul avea forma diferita.

  12. tura viitoare te trimit după narciso rodrigo, claudia! big grin sau, de-am putea găsi swam princess de vagabond prince (este un parfum din nișa americană, o familie ce desenează minunății, iar parfumierul este un nume drag mie: bertrand douchafour. big grin
    l’eau par kenzo zici? din ce știu eu a avut totdeauna flaconul dreptunghiular.
    baftăăă!

  13. Rose Oud. Un parfum născut din lupta a două esențe: lemnul de OUd și trandafirul Damascene. Putere și gingășie, simțuri răscolite și caldă adormire, sete de iubire și pacea împlinirii. Doi și totuși unul, trist și vesel pururi, plin de energie sau pierdut în gânduri. De parfum povestesc sau de Geamănul ce sunt? Dualitatea zodiei mele cere musai un parfum cu aceeași putere de sugestie și Rose Oud cred că este o provocare.
    Parfumul preferat? Miracle So Magic de la Lancome. L-am primit cadou de la fiul meu cu ceva timp în urmă și a rămas aproape de sufletul meu. Este tot o creație Annick Menardo și de aceea cred că și Rose Oud mi s-ar potrivi. Sticla mea de parfum din păcate, nu a rămas cu mine până la….ultimul strop și asta nu pentru că nu am vrut eu, ci pentru că se pare că a plăcut mult mai mult unei tinere pe care am găzduit-o. Povestea sună cam așa: într-un an cu mari inundații, copiii din școala fiicei mele au decis să invite în vacanță pentru o săptămână, copii din regiunile inundate. Un gest frumos pe care l-am încurajat. Am primit în casă o tânără, ne-am străduit să-i facem șederea cât mai plăcută dar, după plecarea sa am constat că lipsește și parfumul. Cum altcineva străin nu-mi intrase în casă, cu părere de rău a trebuit să-mi iau adio de la Magia parfumată. De două ori memorabilă amintirea sa: îmi amintește de fiul meu și de cât de ușor îți poți pierde încrederea în oameni.

  14. sad ce trist, roxana! tare trist! chiar ieri primise nepotul meu o lecție asemănătoare, la puținii ani pe care îi are și mă gândeam iarăși la cât de nedrept este acest gest. tu întinzi o mână și primești o palmă.
    baftă multă!

  15. Din păcate se întâmplă și nu ai nicio explicație. pentru ea, tentația o fi fost mare dar lecția primită de mine a fost dureroasă. Am vrut să-mi învăț copii să fie darnici și săritori și au aflat că trebuie să fie suspicioși cu cei pe care îi lasă să intre în casa lor.

  16. din păcate da, roxana, cam așa e cu generozitatea. cine a zis că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită… de ce crezi că m-am lecuit de voluntariat? sad

  17. Hello , hello! Eu cred ca de data aceasta spun pas. De ce ? Pentru ca in aceasta perioada a vietii mele ma invart in jurul amintirilor, al trairilor trecute si al sentimentelor de tristete si regret, de revolta si negare. Asa ca, o sa fiu doar un cititor avid al povestilor publicate aici. Tocmai de aceea le urez succes tuturor… sper ca parfumurile tale sa faca pe cineva fericit macar pe jumatate pe cat m-a facut pe mine.

  18. Oxygene Homme Lanvin este parfumul ce mi se potriveste cel mai mult , din cele trei . Aceasta pentru ca parfumul meu preferat , sentimental vorbind, este parfumul copiilor mei. Ma pot lauda cu un baiat de 13 ani foarte atent la aspectul lui exterior, foarte ingrijit, care nu pleaca din casa pana nu arata perfect si pana cand nu se parfumeaza si nu se culca fara sa isi faca dusul de seara si spalarea pe dinti . Pana acum a ales si a folosit , cred, vreo 3 parfumuri barbatesti : Le Male ( Jean Paul Gaultier ) , unul de Carolina Herrera ( am uitat numele exact , era atunci in clasele 1-2 ) si parfumul Dare de la Famous Luxury Perfumes – o supriza placuta ca miros si persistenta. Imi place ca este ingrijit si vreau sa ii incurajez aceasta inclinatie , mai ales ca este un copil foarte vesel, optimist si sociabil, are multi prieteni si prietene . Cred ca un parfum frumos si potrivit este o buna carte de vizita ( desi aparent invizibil, are efecte vizibile ) . Cum pe 24 octombrie este ziua lui, cred ca s-ar bucura mult de un parfum proaspat si luminos, ca o gura de aer proaspat si in aglomeraita scolara , nu doar in cea urbana. Bucuria copilului meu este cea care ma bucura cel mai mult. Acest parfum , cu prospetimea lui de padure , ar putea bucura patru persoane in mod direct ( family ) si alte cel putin 30 in mod indirect ( colegii de clasa si profesorii ).
    share ( nume fb mihaela.grigoras.10 )

  19. mihaela, dacă tu vrei să cred că fiul tău folosește un parfum pe care îl cunosc foarte bine pentru că îl am în colecție de ani buni (jean paul gaultier – le male) și despre care știu cât de dulce și persistent este, ca orice parfum oriental, ai reușit contrariul. la vârsta lui ar fi mult mai potrivită (deși cred că relația cu parfumul ar trebui să înceapă ceva mai târziu) o apă discretă decât parfumul unui bărbat matur. cât despre dare, acesta este un parfum fake, o replică low cost a unui parfum (guess) care în mod normal are cu totul altă schemă olfactivă, alte ingrediente și altă calitate.
    sigur, fiecare este liber să folosească ce și când vrea, accept aceasta. la mulți ani de pe acum copilului tău.

  20. Prefer parfumul care “e-n toate, e-n cele de sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare”. Adică parfumul pământului reavăn, parfumul fânului, parfumul ploii, parfumul primăverii, parfumul luminii, parfumul nopţii…, sau, pe scurt, parfumul vieţii, în care se contopesc toate astea şi încă altele, nemumărate. Îl prefer sub formă de esenţă, distilat, rafinat şi pulverizat de cuvinte – care ne înmiresmează auzul şi văzul, când amândouă se lăcomesc să-l soarbă, călăuzindu-l către circumvoluţiuni cenuşii.
    Şi cred că mi se potriveşte “provocative woman” pentru că viaţa e o provocare, cuvintele sunt provocări, iar eu încă mai provoc cel puţin un mascul – motanul care mă păzeşte cu străşnicie în rarele ocazii când i se înfierbântă sângele, miorlăind supărat şi dând să sară la bătaie dacă plec de lângă el. tongue

  21. să știi, coană matildă că și eu am impresia că ți s-ar potrivi provocative, fix cum se potrivește katnip-ul la motan. big grin baftă! ceva din parfumul acela al vieții și-al cuvântului mi-e drag și mie.

  22. Ah, imi pare rau, dar am spus adevarul adevarat . Cumnatii mei locuiesc in USA si acum 3 ani, cand au venit in vizita, i-au adus cadou un set parfum plus gel de dus si un gel after shave ( fiecare din noi a primit produse de parfumerie, originale ) . Cum parfumul era deosebit de frumos, ii placea sa il foloseasca dimineata ( un puf ) si il folosea doar el. Avem si acum sticla, inca nu e terminata complet. Poate ca un alt parfum ar fi fost mai potrivit dar acesta a fost sa fie. E adevarat ca particip la un concurs, dar asta nu inseamna sa fabulez, mai ales ca mie imi place sa povestesc, este pentru mine o forma de relaxare si socializare. Cat despre parfumul Dare . chiar eu i l-am cumparat, pentru ca mi-a placut mult cand l-am mirosit . Recunosc, nu sunt o experta in parfumuri .

  23. Provocative woman … never felt like one happy … dar, pe principiul “contrariilor care se atrag” mi-as incerca norocul. Sa vedem pana unde ma pot provoca eu pe mine. happy
    Pana una, alta… scriu. Despre o toamna destul de gri si plina de schimbari interioare. Schimbari generate de speranta unor timpuri mai line. La un moment dat aveam in minte o vorba “Speranta moare ultima. A mea a murit ieri”. Well… de ieri am resuscitat-o putin. Dar trebuie curaj, frate!! Curaj sa o resuscitezi si sa o scoti in lume la “produs”. La produs senzatii noi, emotii noi, ganduri noi, oameni noi.
    Pentru emotii noi, trebuie arome noi. Desi, de Cacharel nu m-as lasa niciodata. A fost primul parfum adevarat care l-am simtit dupa ’89. Era un butoias simpatic, cu floricele roz… un Anais Anais. Si de atunci, Cacharel a ramas prima dragoste. happy
    Dar parca l-as mai alterna cu ceva nefamiliar mie, ceva nou si necunoscut. Ceva pentru care iti trebuie curaj si speranta. Ceva cu care sa iesi in lume, sa atragi atentia, curajul si speranta altora pe langa ale tale. Sa se faca un bulgare mare de speranta, care sa se rostogoleasca peste noi cu mai multa liniste, mai multa voiosie. Cu mai mult bine…

  24. în primul moment, raluca, citindu-te, am avut intenția să-ți scriu că acel curaj despre care vorbești eu știu că îl ai, că eu îl văzusem. curajul se împletește întotdeauna cu teama (acel pozitiv-negativ care dă de multe ori scânteia). apoi, mergând mai departe la anais anais am zâmbit. (da, da, parfumul vorbește despre oameni, știm). cumva este bine că resuscitezi speranța, că dai altă formă emoției. la cum te cunosc eu, va fi bine. va fi… provocative. big grin baftă și… poate ne revedem în toamna aceasta preț de-un zâmbet.

  25. Povestea parfumului meu este una simpla: am invatat despre parfum datorita unei femei, am invatat de la ea intelesul si dozajul potrivit, aroma care mai mult dezvaluie decat ascunde si despre acea cautare lunga, perseverenta a parfumului potrivit. Ca multi tineri, crezusem si eu, la vremea când bantuiam aeroporturile pentru primele dati, ca alegerea este data de numele la moda, cel cunoscut, de pret (intotdeauna ne tenteaza reducerile din duty free-uri) si de reclama. Dupa multe greseli cu Dolce Gabanna, cu Eau Sauvage-Dior, prea devreme folosite la varsta aceea, am descoperit Hugo Boss, o iubire la prima adulmecare, careia i-am urmat chemarea. Apoi a venit, la recomandarea aceleiasi doamne, Lanvin- Oxygene, un parfum interesant și usor, purtabil in multe momente ale zilei, darnic chiar si cu zilele mai calde.
    Greu as fi crezut ca mirosul de ienupar si mirt mi se potrivesc, dar folosesc, iata, parfumul, de mai bine de 5 ani.
    Si raman recunoscator acelei doamne care mi-a spus cândva sa renunt la sabloane si stereotipuri si sa-mi aleg propriul miros, care sa ma reprezinte.
    Multumesc. happy

  26. ooo, tommy! happy îți amintești când te-am pus să-mi cauți feminite? îți mai amintești cum am râs în noaptea aceea berlineză, după ce găsisem minunea și rămăsesem mută în fața ei?
    baftă multă la concurs. și eu cred că hugo boss ți se potrivește mănușă, știi. winking

  27. Am stat mult sa ma gândesc daca sa particip la concursul tau. Dar da, imi amintesc acea cautare a ta (tipica as spune) si stiu ca rezultatul a fost pe masura. Este cu siguranta al tau.
    Cat despre potriviri, aici as avea o observatie: un parfum trebuie sa fie ca o manusa araba (stiu ca stii la ce ma refer). Când folosesti un parfum nepotrivit, intr-un moment nepotrivit ori la o varsta nepotrivita este oarecum la fel cu a uita sa folosesti sapunul. Efectul este cam acelasi, motiv pentru care fiicei mele ii spun ca machiajul si parfumul sunt accesorii pentru care trebuie sa mai creasca pana când ajunge sa inteleaga ce este pe etajera. winking

  28. știi, tom, că mi-am răcit de multe ori gura pe tema asta. acum mă abțin șimi văd de ale mele. cu siguranță că noi, românii, suntem totalmente lipsiți de ceea ce se cheamă cultura parfumului. dior-dihor, cam tot aia. happy kisses lui teo!
    șiii… mănuși arabe, oooui! laughing

  29. ma citit un pic si din inscrierile de mai sus, mi-a placut Raluca…

    nu stiu daca ma incadrez cu povestea mea foarte bine in cerinta ta, dar nu am mai avut demult un exercitu creativ , si acum am ocazia

    as vrea sa fiu un creator de parfumuri sa-i daruiesc fiecarui anotimp cate o sticluta inmiresmata, (poate exista deja ?! ) si bineinteles si regizor , pentru ca fiecare parfum sa aiba un film pe masura
    Ea- adormise fara sa vrea pe iarba cruda din gradina casei. O adiere placuta o trezi.Un chip angelic o privea de foarte aproape.Ochi albastri in care se reflecta marea si cerul senin. Sunetul valurilor o trezira brusc, cum naiba ajunsese pe o plaja, cand ea locuia la 600 km departare de cea mai apropiata mare.
    Dar trecura 3 luni calde alaturi de acest barbat misterios, cutreierasera aceasta mica insula tropicala si pustie. Nu mai era nici o alta persoana in afara de ei . Descoperise fructe dulci , flori si vegetatie pe care nu le mai vazuse in realitate. Explorasera plini de curaj padurea si dealurile. Se bucurase si traise fiecare clipa la intensitate maxima alaturi de acest barbat tacut,protector , romantic.Erau pe plaja unde se cunoscusera prima data. Il privea zambind si isi dadu seama ca se indragostise. Dar oare vor putea trai aici toata viata? Mintea ei logica nu gasea o explicatie la ce se intmplase, dar El era ‘the ONE “, il vroia alaturi toata viata. Lacrimi aparura in ochii ei si o puternica ameteala o cuprinse, vru sa zica ceva, dar nu mai avea voce. Imaginea se distorsiona si isi pierdu constiita…
    Cand isi reveni constata ca lumea ei se schimbase. Simtea pamantul rece. O multime de copaci , ale caror frunze filtrau razele soarelui, Un soare altadata arzator , acum de abia o mangaia firav. Se hotari sa accepte provocarea de a cunoaste si acesta lume. Poate il va reintalni pe EL.

    Acesta este povestirea anotimpului vara si a iubirii pierdute, parfumul ales este Oxygene, fiindca pentru mine a iubi si a fii iubit este o gura de oxygen intr-o lume prafuita.

    revin si cu celelalte cerinte

  30. Scuzati va rog eventualele greseli gramaticale
    Parfumul ales este masculin, il voi face cadou. Pentru mine as fi ales Rose oud, dar lui ii fac poveste altadata. Unul dintre parfumurile preferate a fost the One, am o sticluta primita cadou pe care l-am folosit cu drag, doar la ocazii speciale.Creaza o stare de feminitate aparte, senzualitate, dar si de misterios si ceva adanc ce nu poate fi explorat. Sofisticat este un alt cuvant cu care l-as descrie. Dar timpul a trecut peste el si notele inalte si-au pierdut aroma, parca au devenit mai amarui. Pe piele, dupa un timp se simte placut, dar nu mai are persistenta de alta data

  31. one de la dolce gabanna, anca? happy posibil ca și percepția ta să se fi schimbat, să ai alte preferințe acum. baftă!

  32. AZzi am dat, din nou, peste concurs. Am zis sa ii dau un share, poate se mai inscrie cineva sau, poate, mai citesc o poveste interesanta. Dar am zis sa scriu si eu ceva. Nu neaparat pentru parfum, desi nu mi-ar strica asa un cadou pentru sot, ci pentru el. Pentru ca despre el este vorba in povestea mea. Sotul meu (prieten, iubit, confident, tatal copiilor mei, cel mai traznit) este o persoana atat de activa, incat obosesc si motoarele pe langa el. Sau, cel putin, asa il vad eu. Familia si prietenii imi tot ziceau ca vorbesc mult (a nu se intelege ca si prost, desi, uneori, se putea intampla si asa), dar el chiar ma intrece. Mi-am gasit “nasul” happy Este un barbat mereu ocupat, mereu in miscare, tricou sau la camasa el trebuie sa fie in “miezul lucrurilor”, sa simta totul si sa vada totul pentru a lua cele mai bune decizii, pentru a simti ca traieste. Este o forta: ca un foc care arde in continuu sau ca o cascada a carei sursa nu seaca niciodata. E zambaret, are o gluma mereu la el, dar stie si sa fie serios, vorbeste mult si stai si il asculti pentru ca le zice bine. Poate fi si tacut, nemiscat e mult zis, dar linistit da. E ca o gura de aer proaspat in mijlocul verii, cand zici ca mori dupa o briza de aer. Poate de aceea il asociez cu Oxygene Homme Lanvin. Dar poate ca altul e parfumul lui, unul mai complex, doar al lui, facut din prorpia lui esenta. Pentru ca primul parfum pe care l-am simtit pe pielea lui, nu a fost unul cumparat, sintetizat, ci unul doar al lui: barbat, curat, sapun si mirosind putin a cimbrisor si menta din gradina mamei lui. Si mi-a ramas in minte ca “aroma” lui. Niciodata nu as fi crezut ca si cimbrul/cimbrisorul poate fi incitant, dar uite ca ne surprindem singuri cateodata.

    Spor in toate si succes!

  33. cimbrul, maghiranul, rozmarinul chiar sunt teribile în parfumeria masculină, alexandra! happy și eu am o amintire cu un rozmarin din parfumul unui prieten. cât despre mirosul propriu, acela pe care îl putem detecta la alții, aici aș avea lungi povești despre cum există la mine un acord între sentimentele mele față de oameni și mirosul lor. povești care de multe ori au stârnit hazul prietenilor mei, pentru că eu am o vorbă: întâi să te amușinez și pe urmă mai vorbim. laughing baftă multă, mă bucur să te am printre cei care îmi fac alegerile dificile.

  34. Nu multe parfumuri imi plac, dar culmea, cele barbatesti sunt in topul preferatelor mele. Poate tocmai din “cauza” acestor condimente care imi aduc aminte de natura si de natural. Aroma bunicii mele nu o poate sintetiza nimeni intr-un parfum anume, oricat ar incerca, dar e absolut superba si imi evoca amintiri pe care nu stiam ca le am. Chiar si acum la aproape 30 de ani, bunica e bunica si e speciala: miroase a copt, a amncare si a aer de tara, miroase ca fructele si legumele din gradina ei, miroase a focul din soba, a laptele proaspat muls si a fanul proaspat cosit. Nu prea are sens, dar miroase a toate acestea si a multe altele. Cred ca acolo unde parfumul se apropie atat de mult de aroma naturala a persoanei incat nu mai faci distinctie si le iei ca un tot, abia acolo poti spune “Misiune reusita!”.

  35. ba tocmai că are sens, cel puțin pentru mine, alexandra. de exemplu: cineva foarte apropiat mie are un miros specific a lapte (este bărbat) o tentă pe care aș recunoaște-o oricând, legată la ochi și la nas dacă vrei. în mod cu totul curios, sunt singura care percepe această tentă pe omul respectiv (aidoma lui grenouille suntem anosmici când vine vorba de mirosul propriu). parfumul completeză și eventual scoate la lumină laturi noi ale personalității și la un moment dat această simbioză poate părea un tot armonios, însă eu aș spune că e mai mult decât o potrivire, este o revelație, pentru mine parfumul folosit de cineva este întotdeauna o revelație. happy

  36. Parfumul este pentru mine o respiratie. Una invatata tarziu, dupa ani buni de anosmie sau de lipsa a lui ca si accesoriu pentru ca omul nou trebuia sa miroasa a el insusi iar falsele artificii care ar fi facut o femeie sa se simta mai feminina- și nu tovarasa- erau aspru pedepsite. Asa ca imi amintesc cu ciuda anii aceia in care tovarasa era etalonul: cu permanent bine incretit deseori prea ars cu haine fara forma si fara culoare iar mirosul unul de sapun. Ba recunosc mai aveam flacoanele de apa de lavanda si deodorantele de la poloneze (Bac, Fa și 8 X 4) ori acel Farmec 16 cumparat pe sub mana. Mici capricii plus rujul verde care se colora strident in roz daca aplicai prea mult.
    Povestea parfumului meu este una desprinsa din gradinile casei astazi pustii si din dulciurile pregatite pentru fiica mea. Acele incercari de a suplini golurile din cofetarie si din rafturi. Preocupari de mama. Primul meu parfum a fost un dar de la fiica mea un parfum Coty pe care l-am iubit nespus fara sa ma intreb daca mi se potriveste. Il foloseam numai la ocazii speciale desi era probabil un parfum simplu si ieftin iar copiii glumeau adesea pe tema aceasta.
    Optiunea mea ar fi Provocative woman pentru fiica mea. Pentru ca a fost educata sa accepte toate provocarile vietii si pentru ca este o femeie invingatoare chiar daca pretul a fost departarea de casa si de familie.

  37. mulțumesc pentru participare, doamna fraga. îmi amintesc și eu rujul verde, flacoanele de lavandă care miroseau a orice și primele parfumuri coty. happy baftă și felicitări pentru fiica departe și învingătoare. happy

  38. Da e vorba de the ONE de la D&G, posibil sa ma fi schimbat si eu, mi-e clar in cazul altui parfum comme une evidence, spre sfarsitul sticlei , parfumul era la fel dar mie mi se parea oribil laughing

  39. laughing interesantă modificare, anca. interesantă. poate o fi prins aer pe undeva și s-au volatilizat unele ingrediente? eu țin flacoanele închise, în cutiile lor, la întuneric…

  40. Dacă aș mai fi bărbatul care eram acum 20 de ani, tinerețe nebună încăpută pe mâini nepricepute, mi-aș anunța sosirea, dumneaei, iubirii, cu el, cu Oxygene Homme. Mi-aș prelungi prezența, după despărțire, în prosoape, în așternut, cu Oxygene Homme, parfum cu un miros proaspăt și senzual ce îmbină tonuri proaspete și condimentate, potrivit bărbaților ca mine. Parfum cu tonuri lemnoase de cedru și chiparos, veșnicie. Mosc alb, dragoste la prima mirosire.

  41. Tot încercând să-mi amintesc primele atingeri ale parfumului, exceptându-le pe cele folosite de părinţi când plecau la vreo nuntă sau cumetrie, îmi apare o profesoară de franceză cu nume, parcă predestinat, Julieta (sunt sigură că se scria Juliette), care avea un aer de “femme fatale” şi lăsa în urma ei o boare de pădure sălbatică, acesta fiind, cred, motivul pentru care gravitam în jurul ei, schimbându-mi traiectoria ori de câte ori o vedeam apărând. Locuia într-o garsonieră, la parterul unui bloc învecinat, iar în unele seri, încercam să zăresc ceva printr-un colţ de geam rămas neacoperit, un iubit misterios, o mamă neputincioasă, un cadavru sau măcar o ţigară uitată într-o scrumieră, dar misterul a rămas de nepătruns. Cred că i s-ar fi potrivit “Provocative woman”, oare şi mie? Fiind născută sub un semn de pământ (ştiu că nu crezi în zodii, zodiac…winking, în prag de toamnă, mă atrag miresmele naturale, ceva mai fresh, de pădure, ierburi aromate, flori de câmp, mosc, vetiver…
    Până acum un an am purtat, mai bine zis m-a purtat el pe mine, un parfum de la un distribuitor de produse cosmetice cunoscut. M-a atras mirosul şi l-am cumpărat, dar cum puteam eu să vin aici, să spun unui mâţ pervazier iubitor de parfumuri, legături între compuşi chimici, denumiri alambicate ale acestora, că e un parfum şi atât? Aşa că, dă-i şi caută, astfel descoperind că e creat de Thierry Wasser, un parfum floral lemnos mosc de damă. Notele de vârf sunt date de aromele de mandarină, zmeură, zambilă şi frezie; cele de mijloc- iasomie, caprifoi, trandafir şi nectarină; cele de bază- mosc, vanilie, muşchi şi paciuli. Cred că mi se şi potrivea, mă evidenţia cumva, chiar dacă asta îmi displace, mă făcea să mă simt în elementul meu, insuflându-mi o oarecare siguranţă. Am renunţat la el doar de dragul unei schimbări şi pentru că o perioadă a fost scos din catalog, însă s-ar putea să-l mai folosesc, tare mi-a plăcut. happy

  42. parfumul… cea mai intensă formă a amintirilor, cum spunea și guerlain, dana! happy cu toții ne construim preferințele din amintiri, unele născute în copilărie. diferența la mine ar fi cam cum spunea cineva mai sus (fraga): în epoca de ”aur” parfumul era ceva decadent și oarecum interzis, așa că am alte construcții în cap, mamei îi lipseau parfumurile pe etajeră.
    de obicei evit să fac recomandări, dar știu deja că ți-ar plăcea trussardi my name. pe verificatelea. laughing

  43. Aşa cum îl descrii tu, cu referire şi la zodia fecioarei, cred că recomandarea ta e tocmai potrivită. Mersi! happy

  44. nu vorbesc de zodie. tongue aceea e chiar irelvantă la parfumul ăsta. chiar are o construcție interesantă, evoluează tare frumos și s-ar împleti cu firea ta. cunosc fecioare cărora le-aș spune altceva…

  45. Of… Parfumuri…Nu știu dacă voi reuși vreodată să spun că mi-am găsit parfumul, unicul. Mă gândesc uneori că, din punctul ăsta de vedere, sunt asemeni personajului lui Suskind.

    Dintre sticluțele alese de tine, am ales cu foarte mare grijă Provocative Woman….
    Pentru că discreția poate fi una dintre cele mai provocatoare atitudini. Pentru că ador combinația de ambră, cedru și santal, pentru că freziile sunt florile mele preferate. Pentru că floarea de lotus este una dintre cele mai delicate flori și pentru că parfumul ăsta, îmbrăcat în violet, cu liniile lui arcuite, inspiră frumuețe.
    Și (mai ales) pentru că… postarea ta m-a provocat de când a apărut, așa că mi-am deschis din nou paginile jurnalului adormit al Dagathei și m-am jucat cu nuanțe de violet și miros de parfumuri:

    „Azi port violet
    în linii drepte și arcuite
    în memoria florilor de zmeur
    devenite fluturi
    odată cu visele mele”……..

Comments are closed.