macul, roșu de prietenie

dantelării pe-un cer senin. numele tău este roșu. așa mi-au spus toate poveștile tale, cele cu macul de-acum trei ani ori macul de-acum doi ani și mă gândesc, însoțindu-mi asta cu un zâmbet, că dacă tuturor prieteniilor li s-ar atribui o floare, a noastră ar trebui să fie exact aceasta: roșu de mac. și spun aceasta știind prea bine cum te găsesc pe tine frumusețile, cum scotocești prin lumea aceasta ca un potir de floare, pe marginile căruia noi, ceilalți, alergăm zăpăciți. și atât de puțin atenți. noroc cu tine că mai respirăm a flori, a copleșitoare frumuseți, a bucurie.

numele tău este roșu, prietenie. mac. minunea aceea opiacee care unora le dă amețeli, altora însă le aduce sâmburele curat al prieteniei ce leagă timpuri, gânduri, oameni, suflete.

te-ai întrebat vreodată de ce macul pare cel mai fericit în lanurile de grâu, acolo unde se aud zvonurile de pâine? el, macul, floarea aceasta curioasă și capabilă să învingă orice asfalt, parcă este cel mai frumos și mai tandru acolo unde se coace auriu, cântecul pâinii. lanuri întregi și bogate îl privesc pe micul nostru erou, macul, ca pe un companion de nădejde, ca pe un prieten bun și aproape… așa cum ești tu, călin, un om aproape sufletului meu, pe care la început de drum îl numeam, știu că îți amintești: papornițel. uneori, în gând, încă îți mai spun așa.

așa că astăzi, când ești iarăși de vină pentru cuvintele mele am să-ți spun mulțumesc și am să recunosc că macul, categoric macul, este cea mai potrivită floare pentru prietenie. acolo unde foamea sufletului se potolește prin pâine, macul să-ți aducă prinos și senin.

și dinspre mâțul pervazier gânduri bune. (despre semnificații, purtări de toamnă și alte rochii sub care se-ascunde astăzi macul, vorbim altă dată).