prin porţi, cenuşă,
prin gând, cătuşă,
prin dor, ţepuşă
şi-un înger la uşă.
prin noapte, păpuşă,
prin mov, brânduşă,
prin mine, mănuşă
şi-un înger la uşă.
apoi vor veni stelele,
ielele,
zilele.
s-aducă mănuşă
cu chip de păpuşă
şi-n gândul cătuşă
un dor plânge-n uşă
în braţe cenuşă
în gând nuieluşă
de-alun şi brânduşă
şi-un înger la uşă.
stelele, ielele, nopţile.
Vai cât de mult îmi place!! Vreau să o învăţ! 🙂
Curge… curge… ca viaţa. 😉
din somn te deşteaptă!
un înger aşteaptă
să vezi calea dreaptă.
treaptă…
treaptă…
treaptă…
bine că poți, potecuță. eu am și uitat-o! ;))
dadada, dragoș! 😀
^:)^ 🙂
e catifea, nu poezie. Muzică nu text. ușă/ușă/ușă/ele/ele/ele/ușă/ușă/ușă
veselă și colorată. Mi-o dai mie? 🙂
🙂 și-o dau, sava, a ta să fie! și să știi că mai am de-astea. și că eu cred că poezia trebuie să îndeplinească doo condiții: să fie rotundă și să aibă muzicalitate. (de-aceea avem rimă, ritm, iambi, trohei…)
Nu știu de ce nu am primit comentariul tău. Și nu știam că e a mea. Mulțumesc!!!! 🙂
Da, știu toată teoria… fusăi profă de română la un punct 🙂
Dar dacă nu are acel „je ne sais quoi”, poa’ să fie lustruită cu fundiță… din partea mea. Mie trebuie să-mi sune și să-mi spună și multe, multe…. complicat. 🙂