gata. sărbătorile s-au dus cât colo, alergăturile s-au terminat, purcedem molcom înspre primele zile ale noului an cu tolba goală de zâmbete, de urări, de gânduri. mai avem vreme, pentru cei care au amânat, să mai creionăm ceva planuri, dar în principal le luăm pe toate cum vin: modificări de cod fiscal, declarații de depus, taxe și impozite de plătit. mai mari. înghesuită într-un colț zace vacanța cea mare, aceea care are durata unei săptămâni și pe care ne-am învățat deja s-o petrecem all inclusive la bulgari. că la turci, după ultimele furtuni ne tot uităm și ne tot întrebăm dacă…
cei care mă cunosc știu deja că planurile mele sunt puține: să fiu sănătoasă, să iau lucrurile fix așa cum vin, să îmi permit o vacanță (anul ăsta se conturează grecia parcă tot mai mult și poate-poate ajungem în atena cu nepotul căruia îi spun pitic, deși în câteva luni va fi mai înalt decât mine) și să-mi plătesc dările la timp. și să scriu (anul trecut am cam tras chiulul). despre bulgaria… părerile sunt aceleași: mișunătoare și curioasă cum sunt, prefer vacanțele în țări ceva mai depărtate în care să mai vizitez câte ceva și weekend-urile pe-acasă. anul trecut au fost turcia, alba iulia, peleș, sibiu și hunedoara, dacă vă întrebați, toate cu pitic. a mai fost și haferland, experiența degustării de vin și deja tradiționalul oktoberfest, dar acestea au fost fie evenimente la care am participat împreună cu bloggerii brașoveni, fie de-ale locului.
am petrecut sărbătorile cumva altfel, mai potolit, cu telefonul pus pe silențios, cu mult mai puține mesaje și cu multe ore de citit. una dintre cărți a fost calea regelui, primită de la tușa vero, traducătoarea ei. am petrecut cu ai mei, fără bloguri și facebook, cu vorbe rostite, cu zâmbete împărtășite, cu tihnă coborând ca o pătură călduroasă peste suflet. un hop mai am și scap eu de poleială, deocamdată cele o sută de globuri șed cuminți în bradul pe care îl vom desface abia sâmbătă. sau duminică de dimineață. încă mai are ceva cadouri sub el pentru oameni dragi pe care i-am lăsat să-și petreacă sărbătorile în liniște. cred că scutitul de musafiri este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le poți face unui prieten. te poți vedea cu el în tot anul, dar mai ales când are nevoie.
ce-am învățat în anul care a trecut? am învățat despre generozitatea și bunătatea oamenilor. despre faptul că, dacă le dai o motivație suficient de puternică, oamenii te vor însoți pentru că realmente vor să facă fapte bune. este lecția pe care am primit-o de la oamenii de la fundația rafael, oameni care au întotdeauna timp pentru fapte bune, pentru că le pasă. fie că a fost vorba de maratonul organizat de ei, de licitații, de alergările brașovene pentru un leu sau de brașov heroes, oamenii aceștia și-au făcut mereu timp pentru faptele lor. și sunt sigură că vor fi în 2016 și mai activi decât anul trecut. pe același palier cu ei sunt oamenii pe care i-am cunoscut atunci când am adus visul spitalului de hematologie și oncologie pediatrică la brașov. bloggerii brașoveni care au spus imediat prezent (le mai spunem o dată numele? bine: robert, răzvan, manu, sergiu, alex și mulți alții au promovat acest vis și au alergat împreună cu noi) dar și oameni pe care tocmai acest vis avea să-mi îngăduie să-i cunosc. și printre ei… mama Dariei, un Om despre care e greu să vorbești în cuvinte. mai departe au mers și mihai și adriana târnoveanu cu visul lor numit ”acțiunea doboi” și sper să fac anul acesta mai multe împreună cu ei.
am învățat în anul trecut că este bine să dai răgaz scrisului. am scris mult mai puțin anul trecut, au fost săptămâni în care cerneala s-a uscat în stilou, timp în care am făcut altceva. am citit. am trăit. am luat viața așa cum era și m-am bucurat de ea. poveștile începute demult își mai caută sensul, miezul, dar știu că va fi și vremea lor.
am învățat în anul trecut despre miezul prieteniei. și rostul ei. poate în alt fel, unul mai puțin dorit, dar am învățat că trebuie să fii acolo când trebuie să fii acolo, dincolo de timp, de putință, de orice altceva. emoțiile au curs în fel și chip, cuvintele s-au scris și s-au răsucit ca o arsură, da, a fost greu și mai este, dar promisiunea rămâne și o voi onora.
am învățat anul trecut, despre nomasvello și epilarea cu lumină intens pulsată, am învățat alături de fetele de la salonul deschis în sfârșit la noi, să am grijă de mine, pentru că frumusețea se învață de la cei mai buni, dacă vrei să ai rezultate și apoi se îngrijește. și am învățat mai ales, cred că asta a fost lecția cea mai importantă a anului trecut, să ies din zona de confort. acesta este prețul faptelor mari. să te ridici și să mergi înspre visul tău. și am învățat în anul trecut să fiu mulțumită de ceea ce am realizat, să mă bucur de fiecare clipă și de fiecare om întâlnit. și să-mi întorc privirea de la ceea ce îmi displace sau mă face să mă simt incomod. și am învățat să mă bucur atunci când mă întâlnesc cu semnele din trecut chiar dacă vin după foarte mulți ani.
acestea fiind zise, vă doresc un an senin, bogat, liniștit. și da, aș fi curioasă care v-au fost lecțiile din anul trecut…
Multe din ce spui sunt și trăirile mele. Să ne fie anul cum vrea el, dar și după cum vrem noi. Nu imi propun nimic, dar primesc bucuroasa și de e bine, și de e rau, pentru ca sper sa putem face mai multe, chiar daca pare tot mai greu. De la an la an, prind esențe noi în suflet și renunț la tot ce nu imi aduce bucurie fara sa ma mai simt vinovata. Macar atat sa stiu concret despre mine, caci zbateri noi sigur voi capata. Sa ai an bun și sa stii ca ma enerveaza noul cod fiscal și tot ce-mi schimba echilibrul, dar trecem noi peste toate cu bine. La multi ani și spor in toate.
trecem noi și de zăpăcelile codului fiscal, adriana. le plătim pe toate cele ce trebuie plătite și muncim mai mult pentru visurile noastre. oricum ar fi, prețul independenței, al libertății profesionale este mic dacă privești înspre ceea ce avem de fapt: un drum pe care ni-l decidem noi.
și mă bucur că ai trecut de sentimentul de vinovăție. citisem astăzi de dimineață că în virtual este nevoie de ipocrizie. eu spun că dimpotrivă, sunt suma sincerităților mele pe care mi le asum. și știu că ești la fel. de ce să te simți vinovată pentru asta?
Să-ţi fie anul bun şi frumos, psi!
La mulţi ani!
..da, m-am obișnuit ca oamenii sa aiba păreri diferite. Dar nu e nevoie sa fim si de acord dar pot sa adaug părerilor mele valențe noi dacă ceea ce îmi transmite altul nu a făcut parte din prima mea zvâcnire. Nu mai iau nimic personal și chiar voi evita, cum am spus, anumiți oameni din realul și virtualul meu care, chiar daca au dreptate, pe mine nu mă ajută sau nu mă simt comod. Mi-au murit oameni dragi, tineri. Au demonstrat inca o data, desi nu era nevoie, ca viata e teribil de scurta si nu e doar un cliseu ce spun. De asta mă intorc cu bucurie spre ce imi e de folos. N-am planuri mari, doar sa traiesc frumos și sa mai incerc si alte locuri, alte perspective, alte comunicari. Anul trecut imi propusesem mult mai putin și am primit mult mai mult, inclusiv am pus coperti cuvintelor mele, chiar daca nu am vorbit despre asta. Va fi ziua mea cu dar de pret. Te imbratisez. Apropo, despre vinovăție vorbesc mereu ca despre o ”temă” fără sfârșit, căci nu e zi să nu ai măcar un gând cat de mic…nepotrivit. Asta nu mă macină ci mă ajută. Atat.
Pacea și prietenia,
Eu, Bogdan, și România.
Trecând de glumă, da, au fost clipe care au pus la încercare caracterele chiar și fără ca acestea să fi interacționat vreodată în mod direct. Clipe în care din artificialul ăsta al FB-ului pe care-l acuzăm uneori de fel de fel de lucruri, și o facem clar în mod meritat, s-a creat un motor care a dovedit nu prima oară că poate funcționa cât se poate de bine. Păcat că nu se întâmplă mai des, păcat că nu se întâmplă cu mai mulți.
Ce să spun…vom fi acolo și data viitoare, sperând că va fi o dată viitoare bună și rămâne, așa cum am spus, să ne revedem din nou în oraș.
Mulțumim pentru tot, dar deja știi asta
heei, eu îți doresc vero, un an cu mai mult scris. și cu traduceri la fel de frumoase precum way of kings pe care o așteptam și care mi-a luminat crăciunul. și da, răsplata pentru toate să îți fie cu măsură bună.
regret, adriana, pierderile din jurul tău. când se stinge un om de lângă noi, se naște gol și cu cât omul este mai tânăr, cu atât este golul mai mare.
felicitări pentru publicare. bănui că știi deja, te vreau pe raft la mine! cu autograf, da?
asta cu mulțumirile o lăsăm deoparte, da, bogdan? cândva ai fost singurul om pe care l-am lăsat în preajma mea. ce mi-aș fi dorit? să-ți fiu în preajmă la bine, la mai bine. dar cum să alegi?
și să vorbim despre comunicare, despre rețele de socializare și spunem doar atât: când la capătul celălalt se află om și omenie, se pot face multe. treaba noastră este să separăm oamenii buni de cei care se mulțumesc să dea like precum roboții. la nivel de cont, de om, de blogger, de mâț pervazier, treaba noastră este să facem curat în jur. iar treaba ta, pe doomiișaișpe, este să scrii. aștept asta de la tine de prea multă vreme. că de ce-a fost, știu, contez pe memoria ta, a mea, e treaba noastră, a tuturor, să ținem minte și să ne asumăm vina.
și deliberat am lăsat deoparte, dar spun acum: marea mea dezamăgire în anul trecut au fost bloggerii și zona lor de confort de-un pișcot. incapabili de empatie, de omenie, cu ochii la comision.
să ne revedem cu bine!
Să se aștearnă în față un an așa cum ți-l dorești. Plină de info relatarea ta… E ca o casă bine mobilată viața ta. Să-ți fie bine și să fii sănătoasă! Și la fel de inspirată!
recunosc, sava, stau bine cu organizarea, influențe săsești. dar îmi permit deseori să mă las dusă de vânt, să mă joc cu spontaneitatea. face bine la circumvoluțiuni!
cât despre inspirație, aia vine odată cu transpirația, cred.
Lecţii de viaţă şi de mare preţ. Să fie anul ăsta cu altele, toate bune. Să tragi linie cu satisfacţie şi cu sufletul plin de zâmbete.
să ne fie tuturor, potecuță, să ne fie.
Nu știu dacă am învățat ceva în 2015. Încă diger, caut sensuri, încerc să separ minciuna de adevăr.
Deși în plan personal mi-a mers bine, anul care a trecut a fost unul amar. Foarte amar.
capricormuleee… de-aia mi-ai tăcut tăt anu? așa de bine cunosc reacția asta….
Încep prin a-ți spune că ești un om frumos, pisico.
Mi-e teamă că am învățat multe din dezamăgiri dar și din greșeli, mi-e teamă că o să repet unele aspecte din automatism, că nu învăț niciodată, de exemplu, că nu e bine să ai încredere în orice om. Nu că-s eu mai bună sau mai specială dar deschisă sunt și rău cu intenție nu știu să fi făcut.
Au fost mai multe lecții dure ca-n orice alt an. Am învățat că dragostea nu are vârstă, când am pierdut-o. M-am ridicat greu, m-am plâns de multe ori dar cu perdea, că-n medii virtuale nu-i de plâns și de arătat mult.
What you learned last year is nothing compare with what you just learned today. Ati scapat in sfirsit de Benitez, handicapatul. Nu ca Zidane ar fi cel mai antrenor, dar pina si eu ma bucur sa-l vad pe Benitez matrasit. De fapt nu stiu ce-o fi fost in mintea lui Perez sa-l angajeze, in the first place.
hapi, unii îi spun naivitate. eu îi spun pur și simplu încredere, am încredere că fiecare om are ceva bun în el. și dacă este să ne supărăm, asta este, o să ne și treacă. de fapt spun acum, dar m-au durut și pe mine pierderi de-a lungul timpului. cumva am învățat acum să privesc mai cu detașare omul.
știu că ți-a fost anul greu, ai mai spus și chiar am admirat discreția ta. în fond, virtualului trebuie să-i dăm cu măsură. și sunt sigură că ai învățat din lecții, o să vezi.
papi, am o singurică vorbă: perez e un bou. cu bani, dar tot bou. și cum dimineață circulau zvonuri că-l readuce pe mourinho (deh, pe ancelotti l-a trimis la bayern ca să aducă catastrofa aia de benitez) am avut așa niște emoții! le am și acum: zizou ca antrenor nu-mi spune nimic de fapt, da’ poate îi învață pe ifosarii ăia cum se dă o pasă ca lumea, cum se ține o minge…
și să amâni o conferință de presă trei ore… pfff…