luna cădea pe covor,
ca o corabie lipsită de catarg,
ori prea târziu ajunsă
dinspre toate furtunile către pământ
ea cădea ca o ploaie legată,
inutilă aproape.
zâmbetul meu, pervazierul,
cel pe care îl port duminica,
ca pe-o haină nouă,
atunci când telefonul doarme,
zâmbetul meu mimând fericirea
se desena în oglinda ferestrei
mai adânc,
mai albastru,
mai în contrast cu lumina,
picături de octombrie nerostit,
în vreme ce astrul de argint,
sclavul neliniștii mele,
cădea mai departe
dăruind alt model podelei
fără de margini.
veche poveste cu același strâmb chip:
ceea ce te-a determinat astăzi să vii,
te va face mâine să pleci,
fix același motiv în repetiție.
și e iar octombrie,
când marginile covorului
bat în albastru.
sursa foto: salome.
o margine de albastru în octombrie…. sau chipul iernii așteptate.
Nu degeaba ai pervăzuit! Am scris.
Am rămas priponită în marginea covorului tău, fiindcă ultimele 3 versuri îmi vin ca o păreche de pantofi buni și vechi, în care aș merge încălțată până la capătul lumii, de buni ce-mi sunt.
Venii vidii
trecii plecii…
…sau rămâi
cu-n lămâi
sau te-nglastră
în albastră
de o coadă
să te-nnoadă
c-o pre-frică
de citrică
prinsă-n joc
echivoc…
Plin de vorbe
în octobre
aș mai sta, aș mai ”dada”,
dar mi-e că m-oi zâmbăta….
Plecii cu viii,
morții cu toții.
Acela din foto e leagănul morții sau spânzurătoarea sorții?.
tot pe fugă ești miai!
tot pe fugă, fă-mi în ciudă și oricâte vorbe toate aș suci și aș întoarce, teamă mie știu de ce, ai să pleci și-ai să revii în albastru de stihii când s-or coace ierni la ușă, primăveri ca o cătușă am să-ți leg și am să-ți las… leagănul de vezi e-un ceas măsurând tăcerile, verile, nuielele, timpul ca o fugă rece. trece….trece.
Albastru acesta și luna octombrie și poezia ta…
Tot pe fugi, tot pe fugi, e grea viața, sunt busy almost all the time, concentrarea lipsește, așadar rămân departe de scris, nu și de citit. Lecturez din alte genuri, poezia o gust cu micro-lingurița, când și când. Tu îți onorezi harul, te invidiez amical și te salut și rămânem … tu – creanga prinsă-n boltă, eu fuga de albastru …
rămânem, rămânem… tu cu fugile, eu cu slovele.