heroes= oameni care au renunțat la canapea și televizor, oameni cărora le pasă, oameni care fac ce spun.
poate că ieri a fost una dintre ultimele zile însorite de toamnă de aici, din căldarea de lumină, cum îmi numesc eu orașul, dar mai frumos decât cerul ireal de albastru și nuanțele de auriu amestecat cu verde și cu rugină, ziua de ieri a însemnat o nouă speranță în calendar: la brașov există eroi. deghizați în oameni simpli, în oameni care cred că binele începe (și) cu o cursă cu obstacole a comunității, aflată la cea de-a doua ediție deja: brașov heroes, toate chipurile celor care ieri dimineață s-au aliniat la startul curselor de lângă lacul noua erau desenate cu o lumină aparte.
omenie, bine, zâmbet pe toate vârstele, dorința de a face ceva pentru cei care chiar au nevoie. părinți și copii, oameni tineri sau mai puțin tineri, echipe mânate de același vis au umplut zona lacului, altfel liniștită la acele ore ale duminicii întomnate. noi spunem despre ei că sunt brașov heroes, dar sunt sigură că ne-ar contrazice repede pentru că lor li se pare normal, absolut normal, să se ridice din fotoliile lor și să facă ceva: pentru ei și pentru ceilalți. pentru ei doar un pic de sport, care înseamnă sănătate. pentru ceilalți, o mână întinsă. care înseamnă enorm.
așa cum am promis deja, ieri am fost preț de câteva ore un husky, un susținător de pe margine al lui claudiu, aurel, cosmin, marian și robert, my heroes, alergătorii faptelor bune pe care îi voi revedea și duminica viitoare la maratonul montan rafael, de la codlea. alături de mine a fost (și îi datorăm filmarea de mai sus) răzvan. sunt oameni care au spus prezent de fiecare dată când am cerut un leu pentru spitalul de copii, oameni care au mereu un zâmbet pe chipuri și o cauză de susținut, oameni frumoși cărora le mulțumesc pentru că sunt, pentru ceea ce sunt.
ce-am văzut ieri la brașov heores de pe bancuța mea? pe andrei roșu, de pildă. pe oamenii despre care tocmai v-am spus. am văzut standurile cauzelor participante și am văzut omenia. am văzut o mămică alergând cu copilașul de numai câteva luni în brațe, în vreme ce tatăl alerga împreună cu ceilalți doi copii, unul mai frumos decât celălalt. cei doi părinți se numesc victor și ester, îi cunosc din cu totu altă împrejurare și sufletul meu s-a bucurat să-i recunoască la cursa pe familii. și am fost mândră de fiecare purtător al tricoului rafael.
am văzut frumusețea pe chipurile oamenilor și nepăsarea pe chipurile acelora aflați din întâmplare pe acolo. am auzit strigătul alergătorilor care încercau să-și facă loc printre cei care zăceau efectiv în mijlocul drumului. m-a durut fiecare like primit pe facebook, pentru că știam că este dat din fotoliu. dar trec mai departe spunându-mi că am atât de multe motive să fiu recunoscătoare. și atât de multe motive să mulțumesc. brașov heroes a fost o nouă lecție pentru mine: vouă, my heroes vă mulțumesc!
