în bunul mers al cuvântului,
pe drumul uscat,
pe care lipsește o trecere
atunci când noaptea se prelinge
ca un asasin tăcut,
cu roba ei de cenuşă,
eu sunt un tufiş incert,
o capcană-ceas
de un albastru pur, translucid,
o roabă de vorbe rostogolite,
lemne numai bune de-aprins
focurile sacre pe dealurile tăcerii.
pe drumul cuvântului
sau al nopţii,
eu sunt un mic ucenic
pitit în umbra virgulei,
ca o rătăcire,
ca o regăsire,
cu rănile albe mai zvâcnesc
cuvânt.
Și eu, care credeam că te pitești după majuscule… Hmm…
așa mă știi tu pă mine?
Pă tine te știu dă altundeva!
Greu de inteles ce simte o pisica, ”o roabă de vorbe rostogolite”. Pup Psi.
Un i se piteşte – nu trebuia pluralul, aici, cumva…? – după un biet punct. Propriul punct, poate, uneori. Şi tot uneori, rareori – din fericirea păcatului sau din păcatul fericirii – o rază de lumină înţeapă bietul punct, scurgîndu-l meteoric într-o virgulă aproape perfectă. Picături tot mai rare într-un cerc al firii goli-vor bietul punct de sevă pînă ce el însuşi va rămîne un cerc – un cerc gol al nemaifiinţei…
fii mai explicit, te rog, dragoș. știi că accept corectura, dar dacă mi-a scăpat o dată, mi-a scăpat și acum.
contează mai puțin ce simte o pisică, oricare pisică. ne jucăm de-a cuvintele oglindă, cammely.
O, dar nu e nici o corectură de făcut, draga mea – e doar un gînd răzleţ şi subit, inspirat de versurile tale, ce ţi l-am lăsat pe pervaz, în trecere.
ai taci! unde-i acel i de după punct ne plrălit sau prea?
mulțam de trecere. e-o liniște a colburilor pe-aici și prin mine. da-i bine. încă e deschis… cât o mai fi.
Dacă rănile-ţi zvâcnesc cuvinte, păstrează-le deschise mereu, tăcerea ta i-ar durea pe alţii mai rău decât pot ele să te doară.
Pe-aici mă trec mai des
cu ochiul, nu cu pasul –
sălbatic îmi dă ghes
cu-a sale mîini de fier,
din urmă, veşnic Ceasul…
‘un i se ascunde’ sau ‘unii se ascunde‘ – joaca forţată a singular-pluralului eu-noi…
Înţelept grăieşte Tuşa!
știi cum spun eu matilda, cred că mai știi: eu scriu întâi pentru mine. restul e dar, praf, uitare… că eu uit repede ce-am scris.
Tu uiţi repede, psi, aşa o fi, dar alţii uită mai greu, mai ţin câte-un fir din praful tău pe câte-o circumvoluţuine, c-aşa e praful, se depune.
ei, și eu țin minte scrierile altora, recunosc..