noaptea sub semnul mirării

zilele trec de parcă nu au valoare
curcubee ce curg liniştit
despărţind cerul în două culoare,
felii de iubire visând la zenit.
zilele cad peste marginea nopţii,
floarea de haos le opreşte uneori
în rostogolire râd semnele sorţii,
râu de secunde şi de întrebări.
am cules dintr-un ieri uitat, la final,
întâmplări lipsite de pacea secundei,
vorbe blânde tiveau al zilei pocal
când pe cer aştepta eşecul umbrei.
zilele trec, ochiul gol nu discerne
timpul furat de magia culorii
numai piatra rămâne-n tablouri eterne
când noaptea se scrie sub semnul mirării.