diminețile curg ca un dor
la-ntâmplare
lovind în amurg,
în albastru tăcând
diminețile inima doare mai tare
și mă frâng în cuvânt
mă albastru preling
diminețile fug ca un nor
în batiste
strig și mai strâng
întâmplări din cenușă
diminețile mele plâng toate la ușă
bieți orfani dintr-o viață
prinsă-n zile trecute
și din ceață
curg dimineți și absențe în ceașcă
cui să-i mai spun că e iar dimineață?
ziduri albastre privindu-mi nătâng
aripi și doruri,
însingurare
diminețile inima doare
mai tare.
2 thoughts on “diminețile”
Comments are closed.
Aşa, de dimineaţă, se adună tristeţi?
Am simţit-o ca pe o lacrimă, o scrijelare pe suflet asortată cu ziua aceasta de toamnă.
Să ai o zi minunată!
tristețile sunt străine de ceea ce noi numim ceas, timp, dimineață, dănuța.