inimii mele

inimii mele i-am dat un semn nou,
un gând bun, ca de toamnă roșcată
purtându-și semnul ciudat și copt peste coaste,
peste locul acela firav
și rotund
priveam stelele adormindu-și noaptea
ca pe un prunc de-albastru, plângând
despărțirea de vară.

inimii mele i-am pus rochie nouă
și am scos-o în stradă într-o dimineață.
oamenii treceau grăbiți,
cu ochii întorși de la viață,
cu capetele plecate și chipuri uscate,
ferindu-și mâinile, sufletele
de orice atingeri. ca de gheață
se făcuse inima mea.
și albastră.

inimii mele i-am pus căuș.
te striga prea tare, mai cu seamă în somn,
abia mă mai auzeam trăind
ca o pasăre oarbă în colivia
unde așteptam să revină
inima ta.
și mă temeam de-o executare silită
din palida locuință a inimii mele,
dar asta rămâne între noi,
ca o taină și-o teamă.

inimii mele i-au scos datorii și restanțe,
aceia ce privesc viața printr-o hârtie,
devenisem peste noapte datornicul sentimentelor mele
când eu dăruisem totul și atât de puțin.
inimii mele îi miroase a toamnă
și-am să plec undeva
înspre inima mea.