erau atâtea dezlegări între noi
și-atâta dezîmblânzire,
coapsele cailor fremătând și lucind
era atâta noapte.
ni se curbaseră liniștile peste spinări,
umbre adormind umbra,
fremătau respirând, adormind așteptările
era atâta noapte.
tresăream ca dintâiul început,
acela când abia ghiceam rosturile,
inimi se zvoneau înroșind și bătând
era o singură, imensă noapte.
și în smoala aceea lucind și zâmbind
împletind cerul cu ziua și viața
numai ochii albeau întâmplarea trecând,
numai dezîmblânzirea.
cum de demulturi se nasc uneori
și dezlipiri se coboară în carme
era atâta noapte în noi
când lumea parcă adoarme
cum desprinderi coboară ușor
și dezlegări ne mai ard simțurile
era atâta noapte și goi
mai coloram câmpurile
cu fețele goale, rotund, îndelung,
copii coboară din miezuri de noapte
rănindu-ne întâmplarea,
retina aproape,
doar tu
și-atâta imensă, albă
șoaptă
când scrii așa, mă duc cu gândurile aiurea…
mi-aduc aminte de nopțile mele, de „dezîmblânzirile” mele…de așteptări, de fremătări…
înseamnă că m-ai auzit.
și mulțumesc. aproape tăcusem….
Citesc și tac.
Ba mai și scriu. Puțin.
Par să nu mai încapă trăirile tale în cuvinte.
încap, miai! le îndes io!
tu scrieeee…
Scriu. Commenturi. Rar. Foarte rar…
e ok și-așa rar.
fragii? mai știm ceva de ei? îs deja boscheți sălbateci…
Blocat. Complet. Muncesc. N-am timp. Muncesc și plâng. Mă plâng.