coborâtori de ape pe pământ,
ridicători de stele peste noapte,
copii fragili
din lut arzând,
o inimă,
o inimă ce bate.
zugravii orbi ai dorului nestins
ori arhitecţi de coaste ce-ncap visul,
copii cu ochii ninşi
şi stinşi,
o inimă,
o inimă ce arde.
căutători de sensuri în cuvânt
şi truditori în sarea vieţii, rece,
copii tăcuţi
ai timpului curgând,
o inimă
ce-n inimă încape.
e vreme de rugină pe pământ,
e vreme de albit lumina,
de dor,
de vânt şi de cuvânt,
când inimă
în altă inimă
mai bate.
sursa foto: salome
pentru că ea, toamna, ne bate deja la fereastră. e-acasă…
Poezie fara comentarii, copil singuratic al literaturii
am citit cuvintele si abia apoi am vazut poza, multa potrivire.
mă surprinde revenirea ta după atâția ani. aș fi jurat că ai renunțat să mă citești (explicabil poate și pentru că m-am întors definitiv la ceea ce iubesc eu mai mult: liniștea)
altfel, fotografia este doar un truc, fără legătură cu textul, eu așa cred.