coborâtori de ape pe pământ,
ridicători de stele peste noapte,
copii fragili
din lut arzând,
o inimă,
o inimă ce bate.
zugravii orbi ai dorului nestins
ori arhitecţi de coaste ce-ncap visul,
copii cu ochii ninşi
şi stinşi,
o inimă,
o inimă ce arde.
căutători de sensuri în cuvânt
şi truditori în sarea vieţii, rece,
copii tăcuţi
ai timpului curgând,
o inimă
ce-n inimă încape.
e vreme de rugină pe pământ,
e vreme de albit lumina,
de dor,
de vânt şi de cuvânt,
când inimă
în altă inimă
mai bate.
sursa foto: salome
pentru că ea, toamna, ne bate deja la fereastră. e-acasă…
Poezie fara comentarii, copil singuratic al literaturii
🙂 apoi știi tu, am mai vorbit about. e bine așa.
am citit cuvintele si abia apoi am vazut poza, multa potrivire. 🙂
mă surprinde revenirea ta după atâția ani. aș fi jurat că ai renunțat să mă citești (explicabil poate și pentru că m-am întors definitiv la ceea ce iubesc eu mai mult: liniștea)
altfel, fotografia este doar un truc, fără legătură cu textul, eu așa cred. 🙂