câte tăceri se frâng în coapsa nopții
și câte amintiri se-ascund sub preș
când vara asta, veșnic palimpsest
adună vântul risipind cocorii!
câtă lumină roșie, de-amurg sălbatic
se ține strâns de fustă, de genunchi,
iar eu te chem și-aș vrea să îmi ajungi
sub răsuflarea mea de murg bezmetic
cu pasul gol de-atâta despărțire
cu ochiul plin de-atâta nesilabă
cu gura caldă și hulpavă
cu-nfiorări de neiubire.
câte tăceri se-nalță astăzi peste mine
în fierbințeala verii ca o boală
în noaptea asta veșnică și goală
mi-e inima o floare-ntre ruine.
câtâ lumină colorând nimicul palid
sub care dorm promisiuni concave
când îmi rostesc tăcerea pe silabe
o biată ană preschimbată-n zid.
cu pasul gol de-atâta amăgire,
cu ochiul plin de dor de tine
cu gura înflorită, ca o pâine
ca o nălucă. în iubire.
sursa foto: salome
imi vine sa te’ntreb, dar nu, renunt.
daca tu scrii fara, ai dreptul sa pui punctul unde vrei. fara majuscule.
pisoi, tu nu o sa fii niciodata Ana, esti campioana la escaladat zidurile. toate!
‘câtâ lumină colorând nimicul palid
sub care dorm promisiuni bolnave’… frumos. ‘bolnave’ as schimba insa: doar nimicul e bolnav, orice promisiune de a-l umple cu ceva merita un atribut innobilat, ca…. un tribut adus incercarii curajoase indiferent de rezultatul final. si apoi, deja nimicul si-a pierdut din conditia initiala, datorita luminii.
cat dor incape in tine, pisoi, mereu ma surprinzi…
schimb dară, q. schimb de vrei, dar cu ce? ca să rimeze-n strofă. numazic.
dreptul de punct pe subt absența majusculelor este mai degrabă o încăpățânare…. unii ar spune artistică, dar eu știu că e o joacă preluată de la un personaj literar. și recunosc. n-am drept în fața cuvântului, el e mai mare mereu! 
întreabă-mă, de ce să renunți?
ce personaj literar?
multa vreme si io am crezut la fel, ca el, cuvantul, e mai mare. acum nu mai stiu… eu admir gesturile, ca o pozitionarea in lumina alba, fara culoare, care sa nu ascunda nimic. chiar si gesturile marunte, cotidiene, fara maretie. ca o declaratie a banalului fiintei noastre, in alb.
intrebarea era: de ce punct dupa ‘ naluca’, dar stii deja.
promisiunile sunt ale tale, ca intreaga poezie. chiar vrei ‘ sa-ti suflu’ ?
nu stiu daca e virgula dupa ‘ de vrei’, desi as vrea… sa nu fie ‘ bolnave’. promisiunile.
personaju era o duamnă. cartea era aeroportul lui hailey.
uof ce mai sucești și răsucești de propisiunile alea. stai să văd ce-am scris!