foto: dincolo de cortina, libris.
pe mama Dariei o cunoscusem așa cum cunoști lacrima și cuvântul, așa cum cunoști strigătul și durerea pe care le vezi, le auzi, încerci să le înțelegi, dar îți rămân până la urmă exterioare. tragi aer în piept, spui o rugăciune dacă știi și crezi și până la sfârșitul săptămânii te scuturi ca de un nor negru, venit de niciunde peste vara ta. uiți. te lupți mai departe cu grijile tale mărunte și uiți. în sinea ta, ca să fim sinceri până la capăt, te bucuri că tu le ai pe toate în regulă. cel puțin așa crezi.
apoi vine o zi în care doamna M îți dă întîlnire. se așează la masa ta, în casa ta și te întreabă de sănătate, de viitor, de amintiri și trăiri, de ai tăi. ea vine întotdeauna pe nepregătite, așa îi este felul și te întreabă: ce faci? sau așa credem noi, că e pe nepusă masă pentru că, de fapt, trăim de parcă timpul ni se cuvine și este infinit, iar ea, doamna M, are cele mai frumoase chipuri. te ispitește. și alegi: fie iei viața ca pe un drum la capătul căruia spui că ai trăit ca un Om, fie te târâi mai departe.
undeva în tot acest monolog îți spui în sinea ta că mai ai ceva de făptuit pe acest pământ. poate mai mult decât să duci lingura la gură și să ștergi mobila de praf între două chenzine. apoi îți amintești că ai citit pe undeva un jurnal de singurătate. că te-a durut de parcă sufletul tău era în acel strigăt pustiind nopțile. citeai și tăceai. undeva, în sinea ta, știai că ai toate motivele să te bucuri de o viață plină, dar fuseseși ocupat să visez mai mult decât să trăiești. și să te cheltui pe himere.
mama Dariei. 9 iulie, ziua Dariei. aripi mari, albe și o ploaie de vară atârnând în ferestre. apoi, cu puține clipe înainte să ieși din casă, soarele își face curaj. ai fi plecat oricum. aveai de împlinit o promisiune, aceea că vei fi acolo, dincolo de cortină. tu și sufletul tău colorat de emoții pe care ai învățat să le ascunzi așa cum îți ascunzi lacrimile. când ajungi la lansare, la locul unde cuvintele care alină și vindecă se zidesc în cărți a rămânere, duci ploaia în palme. te întâlnești cu oameni pe chipurile cărora ghicești aceeași emoție de dincolo de lacrimă. te taci.
mama Dariei. dincolo de cortină este mama Dariei. o mână de Om în rochița ei cernită pe care boabe mari, albe, amintesc de o luptă pierdută. o risipire de leucocite și prea multe lacrimi. zâmbești cu sufletul gâtuit și te ascunzi pe ultimul rând, cea mai mică dintre cei mici. îți amintești că doama M a fost totuși bună cu tine. te-a mai lăsat. și ai putut să mai alegi o dată așa cum altora nu le-a fost dat. și vine acel moment în care te așezi înaintea Omului și îți vine să te pleci, ca la intrarea în biserică și să taci. cuvintele s-au risipit toate, s-au tăcut unele pe celelalte. în gând ai numai frânturi din poezii în care te-ai zidit pe tine.
aș fi vrut să te îmbrățișez cu inima, mama Dariei!
noaptea te prinde de mână și te leagă. citești. multe dintre cele citite le știai, le simțeai… le-ai mai tăcut cu mâna la gură.
ai fi vrut să mulțumești dar ai tăcut. cuvintele pe care le iubești atât, cele care zidesc și iartă, lecuie și leagă și s-au făcut lacrimi. dincolo de cortină este Mama Dariei. un OM.
update de seară: evident, am citit cartea și am plâns. aș dărui-o tuturor acelora care se plâng că e greu, dar au de fapt atât de mult!
Felicitări pentru această postare minunată ! Și eu mi-aș fi dorit să pot scrie un asemenea text. Un text pe care doamna Gabriela, sufletul ei, Omul, îl merită cu prisosință. Dar eu…, eu sunt doar un hăbăuc al cuvintelor. Deseori mă întreb ce caut eu printre voi cei care nu doar știți să simțiți frumos dar aveți și darul de a îmbrăca în cuvinte la fel de frumoase ceea ce simțiți. Încă o dată, felicitări. Pentru că simți, pentru că spui ce simți.
Minunat text! Scris cu suflet de Om pentru un suflet de Om. Şi pentru aripi ce îmbrăţişează lacrimi. Aş fi vrut să fiu acolo. Tare aş fi vrut. Dar… viaţa.
Banuiesc ca in spatele acestei carti se ascunde o tragedie. Frumoase cuvinte ai gasit… Pacat ca este nevoie de ele, ce tristete ca exista astfel de intamplari.
o viață se ascunde, ioana, o viață. și o inegală luptă cu domnul c, așa cum numea daria boala care avea să-i ducă mai repede la cer pe tatăl dariei, pe daria însăși. cartea vorbește mai ales despre iubire și viață.
Daca mama Dariei e cea de pe coperta din spate a cartii, mi se pare o fiinta mult mai intriganta decat autoarea, desi si autoarea pare simpatica, cum sta asa cuminte acolo ca o eleva constiincioasa. Zau, stiu ca ma fixez pe niste imagini desigur superficiale, asa de coperta si de foto-op, dar oricum ele reprezinta oameni, mie imi plac pozele cu oameni, asa ca sper ca nu am jignit pe nimeni pt ca mi-am permis sa comentez despre imaginile lor, ba chiar sa le compar, fara nici o intentie reala de obiectificare neavenita, improprie…desi simt pe undeva ca e posibil sa pasesc pe un teren minat in caz ca ma apuc sa compar o mama cu o fiica…insa, fiind printre artisti si iubitori de arte, oameni poate mai nonconformisti, mi-am permis sa ma hazardez !
Vă iubesc pe amândouă. Restul… citiți voi printre rânduri!
Nu știam de tragedia din viața Gabrielei! Ai scris cu atâta suflet! Nu mai este nimic de “zis”.
adrian, mama Dariei spune atâta de frumos:
I-am condus până la marginea pământului. Acolo m-am așezat în genunchi, le-am prins aripile pe umeri și i-am privit zburând.
Ce-aș fi putut face?
M-am întors acasă, cu lacrimile adunate în palmele căuș și le-am așternut pe hârtie. Le-am numit doruri cuvinte. Pe drum m-am înhăitat cu pădurile, m-am sprijit de copacii.
Timpul meu are acum altă unitate de măsură. Orele se scurg greu. Secundele sunt șchioape și aproape oarbe. Se lovesc de marginile vieții mele. O viață trăită întreg.
… sunt sigură că ea numește aceasta pur și simplu viață, nicidecum tragedie.
Păi ce să spun eu, mama Dariei. Sunt aceeași și pe copertă și pe scăunel, cuminte, purtând o rochie cu buline, care în viziunea bolnavilor de cancer, Daria și soțul meu, înseamnă leucocite.
Am aruncat în lume niște rânduri despre durerea purtătorilor de celule maligne, dar și despre durerea părințiilor, a celor care își conduc iubirile până la marginea pământului, unul dintre ei fiind eu.
Am ales să port o asemenea rochie atunci când am lansat cartea, dintr-un motiv bine întemeiat, fiica mea ar fi împlinit 26 de ani.
Și ce mai tura vura, îi port lucrurile cu o deosebită plăcere.
Am stat toată viața atât de retrasă, tocmai pentru că m-am temut enorm de genul acesta de comentarii, legate de felul în care arată un om și ceea ce simte.
Și în exterior, și în interior, sunt simplu, Mama Dariei.
Re. Mai sus: la inceput am ramas nedumerit despre ce cuvant e vorba, si abia pe urma mi-a picat fisa ! Ha ! Tocmai cuvantul pe care eu il alesesem cu oarecare pretiozitate, (desigur acum, retrospectiv, in mod total ridicol), ca sa nu folosesc alte cuvinte care nu mi se pareau prea precis descriptive, “interesanta”, “fascinanta”, “care suscita curiozitatea”, etc…tocmai in cuvantul “intrigant(a)” m-am poticnit ! Curat “furculition”! Si zau, ai dreptate, chiar am cautat. Pana si in lb franceza, desi in unele dictionare e mentionat si intelesul pozitiv la care ma gandisem eu, (desigur ca un netot prin asociere cu un cuvant care pare oarecum similar din lb engleza, “intriguing”
, totusi se pare ca de la o cuvantare faimoasa a dlui M Robespierre in 1792, acest cuvant, “intrigant (e)”, a fost folosit si in lb franceza mai mult in intelesul lui negativ de “om perfid”, “sforar”…ha ! Ha ! Si cand ma gandesc de cate ori am folosit eu chiar in public cuvantul “intrigant” in sens de “fascinant”, (care ma intriga pe mine, care imi suscita mie interesul, curiozitatea) !!!! Zau, nu pot decat sa-mi cer iertare plus sa adaug ca totusi eu personal am admiratie, asa ca personaj literar, si pt Coana Chirita, asa ca va rog sa nu dati cu pietre….desi stiu, greseala e din aia de nivel probabil impardonabil pe un blog literar, reprezentand probabil chiar circumstanta agravanta !
Aoleu ! Daca ai sti ce am facut de ieri si pana azi in legatura cu acest simplu cuvant, “intrigant”, am akuns si sa scriu pe Diacritica din cauza lui, am cautat circumstante stenuante pe 3 limbi, in 4 dictionare, plus pe Google sa vad daca exista macar si un text obscur pe undeva pe lb romana, in care cuvantul a fost folosit in sensul lui omagial, nu ala mentionat de Dex…si am gasit, desi totusi nu sunt sigur ca era vorba de exemple cu adevarat reputabile…ca unul era pe un site numit fotomodela.ro si altul era pe alt site numit autorii.com unde desi era un articil de recenzie la Jurnalul fericirii scris de dl N Steinhardt, adica despre un subiect cat de cat serios, nu prea cred ca in esenta calitatea acelei recenzii se ridica la un nivel deosebit de reputabil, si de fapt singurul loc cat de cat recomandabil a fost intr-un titlu al unei lucrari de fictiune probabil de gen SF, (unde era mai mult probabil o licenta asumata pt un efect suplimentar SF de
figura de stil), Necunoscutul intrigant de dl
O Bufnila…
Erata: dl N Steinhardt, plus sorry de alte typo, ca nici acum nu mi-am revenit si inca imi tremura degetele de ce gafa am reusit sa fac si tocmai in legatura cu un mesaj pe care-l voiam omagial fata de cineva totusi legat de lumea scriitorilor profesionisti de lb romana…
eu îmi cer scuze, rudolf. trebuia să caut toate sensurile cuvântului (așa cum adesea o fac), să trec dincolo de aparențe.
am înțeles mesajul acum și mulțumesc.