am avut cândva un vis. părea imposibil de costisitor, dar eu mi l-am scris pe colțul batistei, așa cum făcea bunica pe vremuri, ca să țină minte, “to do list” în varianta arhaică, dar atât de eficientă pentru că- îmi amintesc- bunica vedea nodul şi se lumina de-odată, cu ochii ei mici, căprui-verzui, pe care îi moştenise o singură fată, cealaltă, mătuşă-mea. (vin dintr-un neam cu ochi coloraţi şi totuşi ai mei sunt precum cafeaua, iar ai mamei mele sunt precum tăciunele de unde şi bănuiala că încăpăţânarea tot de la ea o am, ca o posibilă explicaţie pentru ochii smoliţi, total opuşi celor albaştri-verzui ai bunicului şi cei deja amintiţi, ai bunicii) dar, revenind la visul meu care mă bântuia de astă toamnă, el începuse cam aşa: cum ar fi dacă… şi priveam ca fetiţa cu chibriturile la minunăţiile de ii pe care le vedeam pe internet, amintindu-mi de costumul meu popular pe care îl avusesem în copilărie şi de la care purtasem doar ia cu broderie roşie şi fodorei. pentru cine este din transilvania ştie deja că fodoreii îs de musai la bluză, aşa cum tot de musai este pânza albă şi ceva mai deasă a cămăşii populare, diferită de iile olteneşti sau moldoveneşti la care pânza este mai subţire şi broderia colorată, altfel.
pe la noi, prin căldarea de lumină, portul popular are altiţe neagre şi aurii, împrumutate de la costumele maghiare şi săseşti, aşa că atunci când am purces la studiu intens de ie românească mi-am amintit de păpuşa copilăriei mele, biata dana, pe care o mai am şi acum, îmbrăcată în costumaşul ei popular din nordul judeţului. din costumul păpuşii lipsea doar năframa aurie, purtată pe cerc, aşa cum vedeam de Paşte la femeile care cântau în corul bisericii. şi mi-am mai amintit de costumul de săsoaică pe care îl avea verişoara mea la serbări, care ştia şi dansurile lor cu panglici “îmbredelite”.
amintiri. ele sunt izvorul a ceea ce suntem. din ele s-a născut visul meu de a avea din nou o ie românească, una care să vorbească despre mine şi despre locul în care trăiesc, una aleasă cu grijă şi răbdare. şi pentru că voiam ceva lucrat manual, o ie în care negrul să se îmblânzească numai puţin cu roşu, cât de-o părere, am ajuns la iiana. de aici totul a fost simplu. rombul, în zona nostră este stilizarea arborelui sacru, acela care odată ajuns în ograda omului devine arborele vieţii, cel care însoţeşte omul pe acest pământ. simbol al bielui şi al răului, scara ce duce spre cer, dar şi zeiţa mamă sau zeiţa pământ, cea care ne hrăneşte trupul, dar şi spiritul. ia mea a fost darul făcut mie de oamenii cei mai apropiaţi şi mai dragi: jumătatea mea, părinţii mei şi bunica despre care vă spuneam că are ochii căprui verzui. visul meu strâns în batistă s-a împlinit sub zăpezile lui ianuarie, când cei de la iiana mi-au trimis darul într-o cutie specială, alături de o urare care mă face să zâmbesc şi acum: să îmi poarte noroc. apoi, a trebuit să mai aştept încă puţin, venirea primăverii. căci ce zi poate fi mai potrivită decât ziua de Paşti, ca să porţi asemenea bijuterie?!
povestea însă mai are un episod. unul pe care îl datorez în întregime lui dana, sufletul acesta de om cuminte, care s-a încăpăţânat să mă ajute chiar fără să mă fi văzut vreodată. datorită ei am ajuns la maria şi aşa s-a născut colierul meu cu maci şi mărgele care mi-a completat ţinuta de paşte. inutil să vă spun că migala acestui colier mi-a tăiat respiraţia când l-am văzut construindu-se şi mai apoi, când l-am primit, aşa cum îmi fusese promis, înainte de sărbătoarea lui aprilie. mâini pricepute şi mult, mult suflet s-au aşezat în ceea ce cu siguranţă este mai frumos decât văzusem eu pe internet.
aşa am sărbătorit eu de paşte, româneşte… şi vă mulţumesc vouă, tuturor, pentru că visul meu de toamna trecută, cel legat în nodul batistei, s-a împlinit.
hristos anesti et nekron, thanato, thanaton…
Cum mă mai lauzi tu şi reuşeşti să-mi umezeşti ochii…
Mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi pentru că mi-ai ieşit în cale, şi eşti… aşa cum eşti.
prea frumoase cuvinte stii sa asezi pe hartie, sa porti sanatoasa, cu drag si daruire ceea ce creez pentru oamenii frumosi , eu iti multumesc <3
şi tu eşti. iar cu calea… probabil că aşa trebuia să fie. eu sunt recunoscătoare şi mulţumesc.
ei, e cazul să te lăudăm, maria, ceva mai mult pentru ceea ce faci. eu m-aş fi plictisit de la mărgeaua numărul trei şi primul mac… şi ar fi ieşit cel mult o brăţară sărăcuţă, de păpuşi.
cum am promis, am pus poza de paşte. ai văzut că s-a potrivit perfect? cât de încăpăţânată ştiu să fiu eu uneori!
Și eu sper ca anul acesta să-mi completez costumul meu oltenesc. Am ia, năframa, mai lipsesc poalele și catrințele. Dar, nu mă las. Și mai am un vis. O ie cu altiță aurie care să se potrivească la catrința veche de la bunica, țesută cu fir metalic și a cărei ie originală cu altiță de mătase s-a rupt, fiind prea veche. Vreau să refac costumul în care este pozată bunica alături de bunicul. Să înnod colțul batistei, psi?
să înnozi, desigur!
cu cei de la iiana ai vorbit până la urmă, roxana?
Dacă tot te-ai împodobit și împetălit, cât mai era să tragi și fusta de pe umeraș? Că doară n-o ținea ostatică. Și-așa de-ar fi fost, puteai să te lupți. Aveai o cauză nobilă, aveai până și ie. Te plasai strategic lângă șifonier, așteptai să rămână singur și neajutorat și haț! înșfăcai prada. La nevoie, scoteai și gheronțul degrabă sfâșietoriu de fibre plasticoase. Vezi, ce vremuri trăim? Am ajuns să-ți predau io tehnici de vânătoare, mai trebe să mă-nveți și tu să-ncalec liana și s-a zis cu noi.
Vaai de blănurile noastre!
adevărul este, blănoșimea ta, că mi-am amintit de fusta măcoasă taman la spartul târgului, după ce mă dădusem mândră-n sat deja.
ci șăzi blândă că amu’ punem gheronţul la triabă, numai să râză soarele mai temeinic. harşt fi-va!
fericit ai păscut? ai dat şi lianei ceva dă întărire şi înverzire?
Dear, io pasc fericită tot anul, chiar și atunci când nu am ce, mă-ndestulez din imaginație până-mi crapă burta.
Tu ești însă, aproape imposibil de mulțumit, ai așteptări foarte mari (că doară mai e ceva pân’ la vară), ai nevoie de soare, de decoruri speciale și mai ales, te lași la mâna altora. Io zic așe: când vrei să-ți fie vară, îți faci, nu aștepți să-ți pice din cer! 
vară? poate iarnă, soro! ia să-m cumpăr alt frigider!
Ce schimbare de luc, soro! M-ai făcut să mă sâmțăsc confuză. Dar împletitura nu ți-a ieșit rău! Bag seamă că ai trecut la ținuta de primăvară-vară 2015 î.e.n. Numa’ să nu te duci cu ea și când cumperi frigideru’ ăl nou, că te băgă la răcoare veșnică. Și frumos împachetată, în niște fâșii albe di tătă frumusețea, tăt din aceeași colecție.
pe tonsoarea asta cică o chiamă rapunzel. sau așa o chiamă când împleteşti new laibăr in town, parcă așa cetisem eu pă saitu rusăsc! și cum mâț cu laibăr mai ha, mi-am zis că: l’etat (le chat) c’est moi! sper să ştie şi ăi de la magazin sloganu’ şi să mă trateze cu răspectu’ cuvenit!
e că-mi dă un aer mai sărios şi mai ‘telectual? baarem atâta că ce-am mai răsucit la sarmale!!!
‘Telectualî tătî, făr’ neam di tăgadî. Aibi numa grijă să mai scuturi cândșcând rapunzela, c-apăi la umbra dânsii, așe cresc nește dihănii ce-și trag seva direct din ‘telectualitatia matali, de-ai să schimbi mintenaș slogana în: le pou c’est moi!
dăm cu perfrume şi andrele, n-aibi grijă! comme le lodovicq!
Taman de-asta mi-era frică! Că te știam posesoare și de parfoane și de andrele.
păăăăi!
Și dacă te simți depășită de situație, dă de veste, doar știi că-s mare amatoare de proteine. Și culegătoare experimentată. Faci și tu pomană c-o masă, pe care oricum o aruncai, că de cafia, văz că nici nu mai pomini. Ai zice c-ai vândut și ibricu’.
aşa, aşa, bine că recunoşti! dă la tine s-a inspirat omu’ care a făcut duhoarea no.5, sigur tu iereai colegătoarea den basm!
bonuri! da’ şi alea se impozitează acuma!
masă? ce să faci tu pe masă?
hai, fie, pun ibricu’ pă foc şi-aduc coşu cu oo, ălea de le uitase iepuru’ de-a fi zilele trecute în vizit, cică să-l stropesc. şi ce l-am mai stropşit!
De fapt, bietul om, lovit de inspirație până în pragul asfixiei, voia să facă duhoarea no.10, dar a rezistat numa’ până la a cincea.
Las’ că anul viitor îi resetăm ruta, să văz cu ce te mai fălești în sat. 
De astea-mi ești! De-aia n-a mai ajuns la mine sărmanul urecheat. Și io îmi făceam procese de conștiință că n-am fost bună, că nu merit nici măcar un ou vopsit și când colo, îl țineai tu la loc fierbinte și-mbibat în zemuri aromate, după ce l-ai jefuit de maci și ii.
…cu vulpea! cu vulpea am să mă fălesc, că ce blăni are!!!
că pi la nemţ vine cică vulpea şi pi la scandinavi volturele! mi-am propus să-i frig pă rând, câte unu’
Ce gânduri cremenale, blănoșime! Mi s-a părut mie că-s cam mulți maci. Hai mai bine la cafia, că se răcește și nu mai facem riduri de expresie. Măcar expresivitatea să ne-o întreținem.
să! că bine zici!
Hm… Deci zici că să visez și eu în continuare? că vine și ia mea la un moment dat???
Îți șade bine!
visează. va veni şi vremea ta, sunt sigură de asta. o să vezi.
fug să caut năframa, basmaua, ceva de înnodat vise şi aninat dorinţe…
deşi la mine cred că nodul e tocmai dorinţa nedefinită bine încă…
în rest îţi şade bine şi eşti mândră româncuţă, chiar şi cu noua cuafiură