mi-am dus, pe furiș, inima la culcare
pe sub porți de hârtie,
albind iarăși oglinda timpului
care ne despărțise de atâtea ori
doar ca să ne ademenească din nou
în aceeași sleită îmbrățișare.
mirosea a cafea în dimineața următoare
și a lacrimă goală, ca o fecioară
vândută la târgul de vechituri,
ca o fereastră deschisă spre ziduri.
îmi ardeau tâmplele
de veșnicia unui gând,
poate ultimul,
mă apăsau prea grele aripile,
ca un nor de cenușă strivită sub tălpi
și m-am scris din nou,
rătăcitoare,
pe încheietura stângă.
lama cuțitului îmi lucea în privire
adăpostind toate zâmbetele sfâșiate
de incertitudini,
dar chiar și așa,
în această mirabilă tulburare de simțuri,
inima mea dormea mai departe
sub învelișul ei de hârtie,
ceas minuscul și fragil
șoptindu-te.
mi-am pus inima la culcare
pe raftul amintirilor toate,
ca o căprioară în cătarea puștii
pe sub anotimpuri.
ne priveau răsucit atătea păsări,
straje ale cerului spuzit de nori albi,
ca niște fâșii lungi de pânză
pictate de doruri
și în mod curios
parcă toți oamenii fugiseră în adăposturi,
goniți de o frângere.
în coșul pieptului mic,
biată colivie din oase,
un morman de lacrimi râdeau spre mine
ca un șirag desfăcut de mărgele.
dar chiar și așa,
în absența oricărui punct de sprijin,
inima mea dormea
ca un sugar în visuri de lapte.
daaaaaa
Exclam si eu ca Radu… daaa… Se simte forta cuvintelor si slefuirea din gand… Frumos!
sssttt!
Și eu mi-am dus pe furiș inima la culcare…
Si eu te admir…”soptindu-te” cu drag!
admirația este reciprocă și știi, cita. poate că tu admiri ușurătatea cu care înșir eu cuvintele, absolut fără nicio noimă la început. dar eu admir omul care ești. și asta este infinit mai mult.
dagatha, las că te scol io, fii pe pace.
domnul și doamna cu daa… haaaa! ce-i asta la voi???
E admiratie!
O cafea și la mine, coniță! Să-mi energizez liana. Că n-are un’ să doarmă, e hăumlesă. Că la mine, ca la nimeni,
cumătra inimă huzurește în patru camere, iar cordelușa nu mi-o primește nici pe preș. Cică are și ea liana ei, da’ i zice mai sofisticat – aortă sau cam așa ceva.
vine cafiaua acuşica.
scuzaţi coniţă, ieream concentrată pe îmbulinarea gheruţelor, chestiune care necesită maximă atenţie şi concentrare şi n-am auzitără… 
Șăzi blândă, am cerut doar o cafea, nu scoate ghearele la mine, fie ele și îmbulinate. Doar știm că pisica de la gheare se-mbulinează. S-apoi de ce mă rog le îmbulinezi, prezintă risc de cădere, ca bloacele la cotremor?
Hai, adă cafeaua, c-ai îmbulinat-o!
poftim cafia!
Da, da, rotocoale de caș. Numa’ suflă să se usce mai repede. Că așa, mai uscate-i plac distinsului.
rotocoale de la viscol. brrr… da ci friguț la noooi!
Cum așa, dear? La voi e frig în miezul iernii? Hai la noi, c-aici e vară! O vară de-a mea în vizită.
aoleooo, ț-ai chemat neamurile pă uichend? în praful ăla!!!! pffff… sau ai chemat vara ca să desprăfuie pentru o banană?
da măi, frig în miezu’ iernii! aşa cevaa! zicea un nene la televizor acuşica că ger la minus doo grade! şi-au văpsit cu galben pe juma de ţară! haaa??? şi când o fo’ minus 20 era călduţ? sau cum?
N-am chemat pe nimeni, da’ mă dau și io mare că am viață socială. Trebe să trag de-o banană pân’ la vară, crezi că rude înfometate îmi lipsesc?
Păi dupe galben vine portocaliu și cu putin noroc, roșu. Și apoi, țuști și verde-n peisajul de achiziții fără licitație. Că doar nu orice mâzgăleală se licitează.
păi viaţă socială fără cheltuială nu mere! io aşa ştiu.
dupe roşu vine violet, verde indigo… şi iaca curbubeul şi toleranţa şi acceptarea pă nooi!
Viață socială fără cheltuială mai mere cum mai mere, dar fără buline pe gheroanțe, n-ai să vezi!
Dear, te-ai apucat de pictat tabloul toleranței? Noi parcă rămăsesem la tabloul electric, zilele trecute.
tabloul, oricare va fi fost el (cu sau fără de toleranţe adică) a dispărut.
pen’ că nu suport văpsirea, deşi îmi place culoarea.
ş-apoi, prea suna tendenţios îmbulinarea aceea de care spuneai.
dar inima doarme iepurește
să ştii că nu m-am gândit la asta.
posibil să ai dreptate.
In coșul pieptului tău,
ca-ntr-o colivie din oase,
mă surprind deseori
ascunzându-mă,
de parcă aerul lumii
mi-ar fi dintr-odată
prea mult…
Invață-mă pe de rost
si respiră odată cu mine,
ca să nu mă strivești.