e-atâta dezlegare între noi
şi-atâta frig, coborâtor în oase,
e-atâta-nsingurare printre ploi
când iarna trece jalnic peste drum
alunecând în alb
în palid nor de scrum,
jelit ca o prinsoare azi pierdută
e-atâta risipire oarbă, mută
când se împarte iar lumina-n doi
şi vorbe moi
coboară ca un plânset,
pe sticla rece-a unui cântec
fereastră prinsă-n lemn şi cui
a cui eşti tu? a nimănui!
e-atâta desluşire sub pământ
şi-atâta viaţă se topeşte iară
când iarna cerne către primăvară
o floare rece, ca de gheaţă
mi-e inima.
şi cât o să încapă
albastrul în povestea noastră rece
când viaţa vine,
noaptea trece
şi ne dezleagă la genunchi
un dor, un junghi
e-atâta dezlegare între noi
şi-atâta jale şi singurătate
şi mi-este dor de toţi
şi toate
aşa cum nu ştiam că se mai poate.
23 thoughts on “dezlegătoarea”
Comments are closed.
Psipsină, tu dezlegi șiret și cuvintele desculțe. Zi-mi că ți-a fost dor și de mine!
mia(uuuu)!!!!
of, of, măi, măi… o iei pe urmele lui miai?
pă unde umbli draghe? m-am tot uitat dupe liane…
Cum îți mai place s-o dai după ghem.
Greu cu declarația directă de dor blănos. 
Să știi că sunt pregătită să suport chiar și-o vorbă bună, nu mă menaja! 
normal că mi-a fost, îmi este şi îmi va fi dor de tine, măăăi!
nah, am resssscunoscut!
Păi așa! Acu să tot depănăm ghemu cu povești. Pe sentimentu gol parcă mergea cu noduri.
Dear, să știi că io mă rătăcesc și când o iau pe urmele mele, fără să mă țiu după pașii călăuzitori în pustie ai stăpânului fragului sălbatic.
se pare că şi io m-am rătăcit azi, taman când veniseşi tu. pfff… mă dor lăboanţele de-atâta mers.
Păi unde-s amortizoarele, dear? Să nu-mi zici că le-ai dat pe beutura de ghimbir
ioooooi! am uitat dă ele!
n-am dat nimica nimicuţa. tăte îs la locul lor.
Slavă cerului! Că astea și tăvița cu nisip nu trebă date nici dacă-ți arde gâtlejul. Mai bine-ți vinzi mustețile.
musaţile??? duamne feri! mai lesne vând cuvinte că am dăstule!
eşti cam sadică azi, observ…
Le vinzi la link sau la caracter?
Auzi la ea, cică io sunt sadică! 
la caracter, desigur. scot un ban cinstit. ca fiecare….
da, tu sadică. sa nu vorbeai de musteţile mele… aloo, nu e retrocedare p-aici! dacă vorbim de musteţi, aia e deposedare făţişă şi facială chiar.
Ceva îmi sună cunoscut… Nu, nu e telefonul. Dau fuga – cît pe ce să mă împiedic în şireturi. Dezlegătoareo! Uite de-aia îmi plac pantofii cu limbă, că pot striga a grijă!
ahaaaa, bineee, drugwash! să ştii că-ţi scot limba atunci! uite-aşa! că pot!
Aha! Deci necinstiții vând la legătură și cinstiții dupe caracter.
Acum că m-ai convins cât ți-s de prețioase snoapele de sub nas, le scoatem din circuitul comercial, să nu zici că-s blănoasă insensibilă.
adică să le scurtcircuităm, zici?
Soro, păi abia făcurăm pace și tu te joci cu corentu’ în panou’ piromănesei? Oricum, nu merge să le scurtcircuităm, că-s lungi!
unde vezi tu lungi? musteţile mele îs mai lungi de-atâta! cum crezi că simţ io toate cele???
Aha, acum m-am prins! Sunt mai mult lungi decât lungi.
Ei, fugi de-aci!
Nu, nu pînă colea-şa. Fugi pînă oboseşti de scoţi limba de-un cot!
dezlegătoareo, dezlegi de toate? Că mi-ar prinde bine și mie una! O dez-legare zic!
la cerere facem și des-căpățânări! dar numai la cerere…