e-atâta dezlegare între noi
şi-atâta frig, coborâtor în oase,
e-atâta-nsingurare printre ploi
când iarna trece jalnic peste drum
alunecând în alb
în palid nor de scrum,
jelit ca o prinsoare azi pierdută
e-atâta risipire oarbă, mută
când se împarte iar lumina-n doi
şi vorbe moi
coboară ca un plânset,
pe sticla rece-a unui cântec
fereastră prinsă-n lemn şi cui
a cui eşti tu? a nimănui!
e-atâta desluşire sub pământ
şi-atâta viaţă se topeşte iară
când iarna cerne către primăvară
o floare rece, ca de gheaţă
mi-e inima.
şi cât o să încapă
albastrul în povestea noastră rece
când viaţa vine,
noaptea trece
şi ne dezleagă la genunchi
un dor, un junghi
e-atâta dezlegare între noi
şi-atâta jale şi singurătate
şi mi-este dor de toţi
şi toate
aşa cum nu ştiam că se mai poate.
23 thoughts on “dezlegătoarea”
Comments are closed.
Psipsină, tu dezlegi șiret și cuvintele desculțe. Zi-mi că ți-a fost dor și de mine! 🙂
mia(uuuu)!!!!
pă unde umbli draghe? m-am tot uitat dupe liane… :(( of, of, măi, măi… o iei pe urmele lui miai?
Cum îți mai place s-o dai după ghem. :)) Greu cu declarația directă de dor blănos. :)) Să știi că sunt pregătită să suport chiar și-o vorbă bună, nu mă menaja! 😛
normal că mi-a fost, îmi este şi îmi va fi dor de tine, măăăi! 😀
nah, am resssscunoscut!
Păi așa! Acu să tot depănăm ghemu cu povești. Pe sentimentu gol parcă mergea cu noduri.
Dear, să știi că io mă rătăcesc și când o iau pe urmele mele, fără să mă țiu după pașii călăuzitori în pustie ai stăpânului fragului sălbatic.
se pare că şi io m-am rătăcit azi, taman când veniseşi tu. pfff… mă dor lăboanţele de-atâta mers.
Păi unde-s amortizoarele, dear? Să nu-mi zici că le-ai dat pe beutura de ghimbir :))
ioooooi! am uitat dă ele! 🙁 n-am dat nimica nimicuţa. tăte îs la locul lor.
Slavă cerului! Că astea și tăvița cu nisip nu trebă date nici dacă-ți arde gâtlejul. Mai bine-ți vinzi mustețile. :))
musaţile??? duamne feri! mai lesne vând cuvinte că am dăstule!
eşti cam sadică azi, observ…
Le vinzi la link sau la caracter? :)) Auzi la ea, cică io sunt sadică! 😛
la caracter, desigur. scot un ban cinstit. ca fiecare…. 😀
da, tu sadică. sa nu vorbeai de musteţile mele… aloo, nu e retrocedare p-aici! dacă vorbim de musteţi, aia e deposedare făţişă şi facială chiar.
Ceva îmi sună cunoscut… Nu, nu e telefonul. Dau fuga – cît pe ce să mă împiedic în şireturi. Dezlegătoareo! Uite de-aia îmi plac pantofii cu limbă, că pot striga a grijă! 😉
ahaaaa, bineee, drugwash! să ştii că-ţi scot limba atunci! uite-aşa! că pot!
>:P >:P
Aha! Deci necinstiții vând la legătură și cinstiții dupe caracter.
Acum că m-ai convins cât ți-s de prețioase snoapele de sub nas, le scoatem din circuitul comercial, să nu zici că-s blănoasă insensibilă.
adică să le scurtcircuităm, zici? @-)
Soro, păi abia făcurăm pace și tu te joci cu corentu’ în panou’ piromănesei? Oricum, nu merge să le scurtcircuităm, că-s lungi! :))
unde vezi tu lungi? musteţile mele îs mai lungi de-atâta! cum crezi că simţ io toate cele???
Aha, acum m-am prins! Sunt mai mult lungi decât lungi. :))
Ei, fugi de-aci! 😛
Nu, nu pînă colea-şa. Fugi pînă oboseşti de scoţi limba de-un cot! :))
dezlegătoareo, dezlegi de toate? Că mi-ar prinde bine și mie una! O dez-legare zic!
la cerere facem și des-căpățânări! dar numai la cerere… =))