în liniștea serii de luni, îmi agăț toate gândurile, ca într-un cui vechi toate hainele înserărilor noastre. miroase a ceai între noi, deși tu ești în lumea ta și eu în propria-mi lume, însă de dragul frazei sau al armoniei cromatice, ne putem preface foarte bine că locuim vremelnic în această frază obosită.
la televizor se vorbește cu aplomb despre consecințele nefaste ale frigului, cutremurele de suprafață, despre globurile de aur și, desigur, să n-o uităm pe hayat boumedienne, casiera care, între două coșuri scanate, s-a gândit îndelung la nedreptățile lumii. desigur, sub văl încap o mie de gânduri și tot atâtea idei, cine suntem noi să le judecăm? ieri o necunoscută ca noi toți, despre care vecinii spuneau că este liniștită, astăzi… ei, bine, astăzi este luni. este seară. hayat se află în siria, era acolo din data de opt chiar, charlie hebdo o să reapară, desigur, în tiraj de milioane de exemplare, arătând lumii că noi. că noi.
toleranță, acceptare, înțelegere, iubire, gânduri. citeam pe la bogdan despre relativul egal dintre oameni. visez la distanță egală de road despre o lume în care arborii se scriu ei înșiși, așa cum poate ar trebui să o facem și noi uneori, scriere de adevăr în propria carne.
departe de mine gândul de a emite păreri despre ceva, acel subiect de care m-am depărtat voit încă de la bun început. s-a scris suficient de mult, s-au așezat tone de linkuri pe marginea acestui subiect. acesta este un blog literar. uneori, dincolo de metafore mă mai mir și eu. într-atât că mi se taie respirația.
amintiri. ale mele. acum 25 de ani (fix 12 ianuarie, suit pe un tanc parcă) în românia cineva încerca să-i fure, mai mult sau mai puțin, puterea, celui abia instaurat. înainte, îmi amintesc cum ni se spunea despre niște teroriști, despre salvarea și apărarea țării, ape otrăvite și alte grozăvii. liniştea de dinaintea gloanţelor. apoi au apărut morții. și zăpada. ca o plapumă rece înghițind sângele. morții din decembrie, cei din iunie. filmare greu de urmărit până la capăt. mâini întinse peste gard și voci tinere mulțumind pentru cozonac. vieți retezate. minciună. adevăr. minciună. adevăr. amintiri pe care nimeni şi nimic nu le poate şterge.
să revenim. metaforelor mele nu le plac toate aceste plăsmuiri și reamintiri. mai bine o ceașcă de ceai, un zâmbet. un vers poate? am să-mi lipesc liniștea de fereastră. acum, că tot am despodobit brazii și am renunțat la “să fii bun de crăciun” mă gândesc că ar trebui să mă apuc şi eu de citit ceva, de inventat alţi nasturi.
dar despre hayat boumeddiene, fraţii kouachi, cutremurele de suprafaţă şi cursul euro, niciun cuvânt, vă rog. totul bine la voi?
La prima vedere, da, totul bine. La a doua sunt sigur că sunt de descoperit și alte lucruri. Unele din ele…în curs de desfășurare
se vor revela ele, interesele, în timp, bogdan. se vor lămuri, dacă om fi în drept să aflăm ce e de lămurit. totuşi intoleranţa şi intransigenţa, împătimirea cu care se înregimentează unii de-o parte sau cealaltă nu sunt bune. şi parcă sunt mai decisă azi să mă apuc de acel studiu al filozofiei islamice medievale, o ciudăţenie de care m-am apropiat, cumva inevitabil aş zice, în ultimii ani. şi o mare curiozitate.
Bine, da.
Cu nevoie de taceri din alea in care gasesti intelesuri.
Cu liniste.
Si cu doza de aiureala aferenta
ai uitat un zâmbet, lotusica!
îl trimit eu repede…
Întotdeauna, într-un târziu, apar și explicațiile. Le așteptăm amândoi, știm asta. Vin ele.
răbdarea s-a inventat după chipul şi asemănarea felinelor.
Minciuni… Minciuni… Minciuni… Abil poleite, dar tot Minciuni… Să li se întoarcă lor înmiit, după inimă şi gînd!
În liniştea mea nici măcar pe singurul forum unde mai eram activ nu mă pot conecta. Trăiască RDS… Trăiască USA şi Big Brother… Sau… CE?!
sau cine, dragoș.
bine, multam, pisoi.
, cata vreme nu abordeaza situatii, atitudini, idei reale sau, cel putin, verosimile nu e decat un turn de fildes al unei izolari autoimpuse , in prima faza, apoi devenita un mod de viata… cre’ ca suntem obligati sa traim chiar si minciuna. (nu ca as vrea discutia aia)
pe mn ma bate gandu’ sa m-apuc de desenat: o schita in schita a unui mâț care deseneaza niste nasturi; p-orma, ii pune in cutie, o inchide si o duce in pod.
literatura cu toate formele ei stilistice, chiar si cu gramatica
sa-ti fie cald si bine, pisoi
să-mi fie ceai și bine, kenza. și cetebe. haaapciu!
scoatem noi nasturii din podul ăla cândva, ai să vezi. cât despre desene… e fain dacă știi să. eu… vai de imaginația mea. artistică.
iar ajungem la ‘ ceai’… dar daca e conjugat cumtebe
, cu ‘ hapciu’, nu mai zic nimic- fierbinte sa fie. 
nasturii stau bine in pod, cre’ ca le e cald acolo, da’ nu stiu unde ai pus gloabele ca bradu’ s-a terminat…
si ca sa nu mai fie ‘ vai’, iti imprumut de la mine niscai imaginatie. artistic.
acu’ cand s-a mai incalzit, ai racit, pisoi? sanatate!
Sau.
Niscai ceai fierbinte de prună, cu piper şi cuişoare – ăsta-i medicamentul ideal!
Gesundheit!
kenza, am răcit când era frig. dar păstrez şi eu linia: şapte zile cu medicamente, o săptămână cu ceai. gloabele, precum capetele, la cutie!
mulţam, dragoş dar eu servesc pruna doar în stare natrală sau magiun.
Vezi, de-aia (te) răceşti! Nţ nţ nţ… nimeni nu mă ascultă cînd spun că cel mai bun antibiotic e cel lichid, preferabil cu cifra octanică ridicată…
#8220;
Uof, ai un defect în plugin-ul de muţunachi – trebuia să apară fluiericiul, nu bolnăviciosul…
Da, totul e bine… e bineeeee… nu, nu e bine deloc. nu e bine… nu e…
mmm…. ba să fie bine, adrian. să fie bine! musai.