despre oameni şi poveştile lor

nasturi

de la o vreme croşetez nasturi. toate ghemele pe care le întâlnesc (uitate pe bancheta din spate a taxiului, prin autobuze, rostogolite la întâmplare şi pe fondul neatenţiei bunicilor, abandonate pur şi simplu prin rigole de mâini care duc şi aduc sacoşe cu o regularitate de-ai putea să-ţi desenezi zodiacul după ele) toate ghemele pe care le fur de pe tarabele unde vânzătoarele apatice dezleagă anagrame şi toate acele gheme iscate de firul răzleţ al vreunei idei (deşirând astfel întregul context, conjunctura însăşi) ajung cumva în buzunarele mele doldora şi apoi, într-un semiîntuneric albastru, se transformă în nasturi de toate formele şi culorile.

procedeul este unul simplu, ca o mirare, ca o joacă de copil: se începe cu un lanţ de cinci ochiuri, ademenit de forma de cerc, aşa cum se întâmplă mai totdeauna cu liniile drepte pe care un imbold, o evadare din iniţial le transformă în altceva, un semn de închidere perfectă, delimitând ceea ce este la stânga şi la dreapta în goluri interioare şi exterioare, miez şi risipire (în care miezul nasturelui, cazul nostru, este o sumă de raze perfect egale, uşor arcuite spre exterior de mâinile harnice care lucrează repede şi strâns, cu dexteritatea aceea pe care parcă o capeţi după o lungă practică). tangenţial cu rotundul altfel plin şi mare consumator de aţă, se lucrează apoi marginile, uneori în formă de petale, jumătăţi orfane de cerc, uneori chiar cercuri lipite strâns unele de celelalte, ca nişte idei încă lipsite de sens şi cărora numai întregul le poate da, cât de cât, o uşoară stabilitate.

firul rămas, ghemul adică, suferă apoi separaţia de nasture cu o mişcare iute, de foarfecă bine ascuţită, ca un soi de protest în spatele căruia se ignoră voit faptul că şi el, firul, o iniţială linie dreaptă îşi are originea tot într-o formă de rotund: ghemul, acest pretext de cercuri furate pe stradă şi supuse apoi transformării.

o iau de la capăt cu tenacitate. alt nasture care doarme în sertarul încheierilor, alt ghem furat de la oamenii prea ocupaţi să-şi plătească micile capricii, să plece în vacanţe low cost şi să-şi strige peste gardul propriilor îndoieli, îndemnuri banale, în această globalizare a vieţii în care intimitatea seamănă tot mai mult cu o hârtie de orez. este un fapt şi este aproape incredibil (şi dureros) cu câtă uşurinţă se pot pierde atât de multe gheme şi cât de trist se pot pierde, dezlegate, din neatenţie, atâtea suflete.

aşadar, îţi repet: eu sunt cea care croşetează toate risipirile, toate abandonurile şi rătăcirile, toate uitările în forma lor originară şi perfect rotundă a cercului care tânjeşte spre linia dreaptă. nasturi. dacă ai uitat cumva, ceva, în urma ta, neîncheiat, poate o iubire sau un proces de conştiinţă, poate o banală discuţie, caută-mă. vom găsi împreună un nasture potrivit.

deşi altfel, în alt context, dar tot din vina unei croşete, puteţi găsi la wordwasfirst o poezie.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

23 thoughts on “nasturi

  1. ce frumos aduni tu nasturi in intunericul buzunarelor tale. cat despre gheme… ele se fac si se desfac cu o rapiditate ca abia mai putem tine pasul. daca ne propunem. daca nu, stam linistiti in coltul nostru fiecare cu propriul ghem din care tese ce se pricepe.

  2. vavaly, cred că mie îmi scapă ceva din comentariul tău: partea cu statul liniştit, cu deşiratul… eşti ok?
    altfel, nasturii au fascinaţia cercului, exact ca oamenii.

  3. De la o vreme croşetezi nasturi
    pentru o haină de bunic sau de zmeu,
    pentru motanul verde plin de plasturi
    şi-nfrigurat de gerul paraleu.

  4. Deși o să sune banal sau , poate, fals tot o zic : e atât de bine scris încât pur și simplu am recitit textul de trei ori- deja sunt pe post de nasture, într-o delectare circular- concentrică -și, mărturisesc, cred că am să ți-l fur. (pentru a-l mai putea citi uneori )
    Mulțam pentru deliciul acestor rânduri și… poate mai scrii. happy

  5. aş prefera, kenzaurbo (sau cine oi fi tu de fapt) să laşi textul în casa lui. îl poţi reciti aici foarte bine, cred. cât despre îndemn… happy acesta este un blog literar, vechi de vreo patru ani şi ceva. deci… scriu. mai bine sau mai prost, după inspiraţie. uneori mă întreb de ce? de unde? cât?… dar asta-i altă poveste.
    mulţumesc de vizită.

  6. kenzaurbo este de fapt kenzaburo oe, adică mi-am permis un nickname al unui scriitor japonez, însă într-o ‘ Experiență personala’ anagramându- l puțin( să-mi fie rușine), sper să nu se supere. Cum este și psi al tău, tot un nickname de … croșetat nasturi.
    Bine… nu fur nimic, o să intru să-l (re)citesc la tine din când în când, așa e frumos, să stea la casa lui, ai dreptate. happy
    Am văzut că e un blog literar, îndemnul meu ( cam bâlbâit) era să continui să scrii că o faci tare fain.
    Zi faină !

  7. uneori mă mai întreb, kenzaurbo, dacă îmi merit nick-ul (prescurtare de la psipsina grecească fiind, nume căpătat prin virtual)- şi dacă spui de japonezi, gândul mi-a fugit instant la kazuo ishiguro… “don’t leave me”?! big grin
    şi-acum, dacă tot ne-am istorisit numele, întrebarea cea mai banală posibilă: cum te-ai împiedicat de locul acesta? where are u coming from?
    şi recunosc, prevenitv, sunt bocnă de curioasă.

  8. Să știi că apropierea mea de literații japonezi a fost un proces lung, dificil, sinuos… în fine. Nu știu de ce aveam prejudecăți în privința literaturii ‘Soarelui răsare ‘… Surpriza mea am avut-o cu Kobo Abe. Acu’, să nu crezi că sunt numa’ cu nasul în cărți și că mă recunosc în virtual, din spatele unui nickname, o autoritate în materie, însă mă delectează uneori un text care ajunge la mine fie doar prin formă, dar mereu citesc detașat și cu ochi atent( critic nu-mi permit, prin absența studiilor necesare laughing ). Uneori, îmi place ceva mult și redevin copil- îl citesc iar și iar, fără să spun o vorba pentru că, altfel, m-aș bâlbâi.

    De unde vin? Păi… din lumea net-ului, din click în click, aiurea… Cu o oarece țintă: literatura- și nu neapărat cea tiparita, recunoscută și aclamată, așa, cuvintele alăturate în fraze ale unor oameni simpli, care la adăpostul semiobscurității acestui suport virtual , uneori, devin idei extrem de sensibile și frumoase.
    Ca o concluzie sunt de o perfectă inofensivitate. laughing

  9. interesantă “ţinta” ta kenzaurbo. happy hai că dacă mă mai gândesc mult te asemui cu un parfum urban, mitul lui kenzo şi cine ştie ce mai iese de-aici. laughing

  10. De ce atâtea gheme uitate, ignorate, rostogolite sau pitite pe te miri unde? Oare, pentru că unora nu le mai pasă de nimic? Nu mai vrea nimeni să se joace?? De-a dura, de-a rostogolul, de-a fir întins, întors în ghem, din ghem țâșnit, în nasture prins…
    Vrei să facem schimb de nasturi? happy

  11. Oh, da! Până să ajungem la schimbul de nasturi, mai avem foooarte multe de schimbat. Măcar privirile să ni le schimbăm între noi și-apoi cuvintele să ni le amestecăm, înainte-înapoi… Așa, față în față, nu doi deloc pe față, doi mereu pe dos laughing

  12. Asta-i lovitură sub… tastă, dincolo de underline, în subspațiul unde impalpabilul dă nas’n olfactiv cu cele mai nemărturisite slăbiciuni ale adrisantului nevăzut tongue Mitul parfumului urban, Kenzo(cu majusculă, te rog, aici se impune laughing ), de la acest nivel redus de tine, psi, mă văd in postura de consuma(T)bil- ce-i drept, și ca nasture eram, croșetat ori ba- aplicat la nivelul tegumentului cu încredere(a) că aria senzorialului va domina, cum e și cazul, perimetrul raționalului. Un truc, ca orice mit ce se respectă, dar veșnic valabil, de unde și raportul disproportionat al valorilor de piață, net in favoarea mitului, dintre cei doi… japonezi. ( asta că n-am dormit suficient laughing )
    Btw, imi poți spune oricum, mai ales că așa nu mi-a mai zis nimeni. happy ( deși, cu oarece neîncredere că aș putea ‘dăinui’ atât)

  13. kenzo-san, lovitură pe/sub tastă??? mângâiere cu maci pe sub vânt mai degrabă! big grin asta dacă ţinem seama de faptul că, deşi urbane, parfumurile kenzo (am eu o răfuială cu majusculele, aşa că te rog să scuzi de-acum absenţa lor) au totuşi o categorie aparte de purtători. să luăm de pildă macul antevorbit… deşi inocent şi tenace, deşi anosmic şi surprinzător de… citadin, în creaţia lui kenzo este o declaraţie de putere, de orgoliu în el, ceea ce limitează consumatorul, în ciuda faptului că este la fel de bine vândut ca chanel 5, coco- mademoiselle şi altele din gamă, la fel de orgolioase (le-aş numi eu). winking

  14. Nu știu de ce mă așteptam să nu ai croșeta mereu la îndemână, că doar avertizasei prin textul acela că răsucești ‘toate uitările în forma lor originară şi perfect rotundă a cercului care tânjeşte spre linia dreaptă’. O linie, nu segment, neîngrădita mă gândesc eu… Iar dacă macii sunt mereu roșii, intr-o cromatică ce zgâlțâie retina și se joacă semantic cu verbul a uita, de vânt nu pot decât să sper că e un alizeu, pentru că urbanul meu kenzo( san e o particulă în care doar tu vrei să mă recunoști) poate fi consumat doar ca o declarație neinvazivă, ce închide intrinsec o mândrie a rafinamentului intr-o arie in care, desigur, și olfactivul iși găsește loc.

  15. macii- în mintea mea- sunt o percepție de roșu printre betoane, ca o sfidare a naturii, ca o declarație de încăpățânare dacă vrei; natura, în sensul ei cel mai fragil, ițindu-se în cele mai neașteptate locuri, invadând fiecare fir, fiecare fisură a construcției omului. fragil ca și tulpină, ca și floare și totuși… macul este un învingător. big grin sau, că tot năsturim, invazia dreptei în cerc, repetând setea… întoarcerea la origine.

  16. Macul (tău) este fragil ca tulpină și floare, învingător prin încăpățânare( persuasiune?) sau poate e o trăsătură obligată de adaptare, fiind firav/ vulnerabil big grin, debordează totuși siguranță de sine, na, ca orice triumfător, chiar și printre citadini, la costum,împarfumați ori ba. Până la urmă, tu crezi că natura, in sensul ei cel mai delicat, dacă vrei, învinge betonul, insă pe final m-ai pierdut- metafora ta geometrică mi-a răsturnat toate calculele, vorba vine… laughing ‘invazia dreptei în cerc, repetând setea… întoarcerea la origine.’- sau poate ai translatat macul înspre natura umană. Doar că atunci, mă intreb care ar fi originea?…
    Cre’ că tre’ să ne(re)definim nickurile: tu, mac de-un roș ce disipează cenușiul betoanelor(chiar și a celor armate happy ), io, parfum( nu de femeie, fără Pacino acum) de-un japonez ochelarist, duhnind a realism pragmatic, cu reminescențe naive de utopie in convalescență.

  17. gata, recunosc, kenza. ştiu parfumul acela de mac pe dinafară şi pe dinăuntrul flaconului: este un pic prea intens pentru ceea ce aş vrea să las în urma mea, atunci când trec cu metaforele în dinţi, smulgându-le petalele ca-n jocuri de margarete. bine aşa?
    ş-apoi, macul este eminamente masculin… iar eu mă prefer pisică. trudit-am mult la imaginea aceasta. happy
    originea dreptei este un punct, iar originea cercului o dreaptă aplecată, curbată de tentaţie. şi de mâinile care croşetează. parcă aşa începusem… ?!
    câtă vreme porţi reminiscenţe de naivitate pe chip, realismul e o hârtie de orez în ploaie. rămâi kenza cel urban, eu mi te-am prescurtat deja, fără legături cu japonezi miopi şi scriitori de costume. sigur, dacă îngădui să-mi iau nasul la purtare şi să foarfec. altminteri, pot tasta întregul nick…

  18. Dreapta în sine este o multitudine de puncte și în plan, chiar și în spațiu. Cercul este perfect( de vicios, zic unii), poate prin aplecarea acelei drepte curbate spre tentație. Mie-mi lasă senzația de perpetuum în plan însă, o amețeală care antrenează în calea ei toate punctele de pe orice arc de cerc întâlnit, dar care e în stare să se întrețină și singură și căreia, io cel puțin, nu i-aș putea reproșa nimic.
    E bine… cum tu(te) vezi, iar dacă ai muncit atât la imaginea pisicească, chiar nu merge nici cu macul și nici cu margareta, sau poate nu știu io totul despre feline. laughing
    Îmi poți spune cum vrei, ești invitatata mea . happy

  19. or să-mi iasă vorbe că-s mâţ botezător,aşa să ştim! big grin dar tot kenza îţi rămâne numele cu care te scriu…
    sună tare bine ameţeala aceea, curgere de puncte pe un arc. mama ei de gravitaţie, toate curg din cauza ei! happy

Comments are closed.