pe vremea când eram copil, una dintre poveştile cele mai dragi mie era albă ca zăpada. bunicii mei se tot chinuiau să îmi spună povestea lui tei-legănat (bunicul din partea mamei) sau a lui greuceanu (bunicul din partea tatei) dar eu visam mai departe, cu încăpăţânare, la scena în care vrăjitoarea otrăvea merele.
ador merele. sunt fructele mele preferate. sunt tovarăşii mei de vacanţă: o carte, un măr şi umbra răcoroasă a vişinului din curtea bunicilor. acea linişte tulburată de greieri, peste care puneam scut din lumea imaginară a poveştilor.
chiar şi astăzi, când nu mai citesc poveşti, iar bunicii nu mai sunt lângă mine să mi le spună, deşi aş da orice să-i mai aud, mai păstrez acel obicei din copilărie: să muşc din măr, în vreme ce ochii mei muşcă din cuvinte.
în lumea mirosurilor, pe unde mă port şi vă port şi pe voi uneori, merele au pentru mine un singur nume, dar atât de celebru: poison de dior. roşu ca sângele, verde ca seva plantelor, violet asemeni budoarului interzis, alb sidefat ca mătasea ori albastru asemeni cerului nopţii, cele cinci variante sunt acele filtre magice, ascunse în flacoane de forma unor mere, poţiuni pe care le-am întâlnit cu toţii, măcar o dată, fie pe rafturile parfumeriilor, fie în reclame, fie ca tuşă finală a toaletelor de seară ale femeilor. dar ele sunt de fapt poveşti care ne însoţesc pretutindeni şi dintotdeauna, transpuse în incantaţii olfactive menite să ademenească.
povestea merelor vrăjite a început la mijlocul anilor 80, atunci când, cu ocazia unui bal fastuos, a fost dăruit femeilor mărul violet. parfumul, ţinut în mare secret şi pentru care au fost necesari mai bine de trei ani de muncă, este întâiul parfum al casei ce nu poartă numele dior şi nici nu conţine floarea favorită a maestrului, lăcrămioara. trandafiri, tuberoze, iasomie, ylang-ylang, ambră, mosc şi civet cu trimitere directă la reţeta interzisă, mirodenii şi balsamuri arabe, pentru un parfum ce aminteşte de marlene dietrich, diva lui dior, al cărui nume este şi astăzi sinonim cu seducţia. acest prim măr, poison, aruncat în lume, irezistibilul malefic, a devenit rapid unul dintre cele mai mari succese ale casei, parfum oriental, armă secretă cu o mie de faţete, creat să ademenească, să vrăjească, să subjuge.
după aproape zece ani, este rândul lui tendre poison să atragă atenţia. verdele otravă este evocarea junglei cu vegetaţia sa luxuriantă, în spatele căreia este întotdeauna un animal la pândă. parfumul are un miros ce evocă natura şi invită la somnolenţă. chiar dacă este mai proaspăt decât precedentul, este la fel de periculos căci, ştim din cărţile junglei, în spatele blândeţii, femeia este un animal de pradă, iar somnul poate fi uşor confundat cu eternitatea.
anii 90, spre final, ne aduc mărul roşu, hypnotic în poveste. este primul poison creat de o femeie, annick menardo, celelalte două fiind ambele creaţii ale lui edouard flechier, şi reia tema seducţiei cu cele două faţete ale sale: atracţia şi repulsia. ingredientele de bază sunt completate cu note murdare “apres l’amour”, şlefuind astfel un parfum ce aminteşte de basmul frumoasa şi bestia. este parfumul greu, mordant, ce nu se potriveşte oricărei femei, deşi are toate ingredientele seducătoarei din noi.
la aproape douăzeci de ani distanţă de primul poison, povestea continuă şi este rândul mărului alb să intre în scenă. otrava pure, în forma ei cea mai simplă, este o întoarcere la ambratul floral iniţial pe care îl luminează şi îl îmbogăţeşte. este seducţia secolului 21, gândită ca un joc al nonculorilor, alb şi negru, în care femeia este şi înger şi demon, acel demon cu chip de gheaţă, crăiasa zăpezii, pe care numai sentimente puternice o pot topi, o pot umaniza. este opera a trei parfumeuri, carlos benaim, oliver polge şi ropion dominique.
mărul albastru, lansat în anul 2007, creat de jacques cavallier şi olivier cresp, a generat înainte de lansare un val de isterie. luni de zile, la aceeaşi oră a serii, televiziunile lumii anunţau invitaţia dior pentru o nouă poveste: cenuşăreasa. o poveste ce continuă după fatidica bătaie a ceasului, pentru că otrava miezului nopţii poate aduce orice, poate schimba poveştile. rochia albastră, creată de john galliano pentru această reclamă, este un omagiu adus lui christian dior şi divei sale, îngerul albastru. tema seducţiei din acest parfum dezvoltă latura senzualităţii extreme pe fondul aceleiaşi flori: trandafirul- de damasc şi bulgăresc- la care se adaugă ambra carnală şi notele de patchouli.
cenuşăreasa contemporană nu vrea să dispară, caleaşca ei nu este un dovleac, ci o frânghie cu care traversează sala de bal, lăsând în urma ei o dâră de poison. albastru ca rochia ei, ca sufletul ei. ea, femeia seducătoare, este şi astăzi asemeni lui marlene: un trandafir somptuos, cu parfum ameţitor, dar şi cu spini.
povestea spune că există o fată frumoasă , pe nume albă ca zăpada, ce îşi caută ursitul în lume. ea nu se teme, nu se ascunde şi a învăţat de multă vreme să îşi picure pe încheietură poveşti ce ademenesc. urmaşa lui eris ştie care este preţul mărului care se rostogoleşte la picioarele alesului ei. ea ştie că noaptea balului poate fi asemeni nopţilor de sânziene şi apoi, de a doua zi, totul va fi altfel. doar culoarea mărului diferă… şi te rog pe tine să îl alegi.
despre reclamele merelor (şi basmele lor) am scris mai demult, iar acest text a fost scris de fapt în urmă cu vreo patru ani. sau mai mult? 
oricum ar fi, dacă vă doriţi un “măr” drept dar de crăciun, acum ştiţi care este cel mai potrivit.
mie nu mi plac nici merele, nici parfumurile, da’mi a placut povestea ta. poate pt. ca prea le ai trimis in lumea basmelor. sunt singurele pe care nu le analizez, disec, desfiintez. le inghit ca atare. inca.
mâț, tu ce mar alegi?
păi e chiar simplu la mine, kenza: andersen, crăiasa zăpezii.
şi noroc cu tine, uitasem că am pus la publicat textul ăsta.
n am inteles de ce visai la scena otravirii marului? adica din toata povestea, tu p asta ai picat?
sa’n teleg ca… totusi, ai detestat o pe vrajitoare, nu? aia rea, care se punea de a curmezisu’ frumusetii si iubirii fetei de un alb pur.
sa vaz io acu’ ce raspunzi.
eram de fapt fascinată de vrăjitoare. pur şi simplu fascinată de puterea ei, de încăpăţânarea cu care voia să ajungă la acel ceva dorit. chiar şi prin crimă cu mere.
idea de alb pur, de inocenţă nu mi s-a potrivit nici măcar în copilărie (am fost un ghiavol de mâţ) deşi albul a fost multă vreme culoarea mea favorită. iar în parfumerie albul este extrem de versatil de fapt, aşa că alegerea poate fi uneori dificilă. albe sunt şi tuberozele, de pildă, cele care miros aproape imposibil de greu.
si crinii miros imposibil, desi io nu s de acord ca s mortuari, nu exclusiv. mirosul vegetal, ca orice senzatie olfactiva, de fapt, e un preset asa, ii alocam intentii si destinatii cu care am fost invatati.
greul tuberozelor, un dulce stratificat si profund ametitor are un rol precis in natura, adica e dincolo de nasul ns.
fascinatia pt. trucuri, malefic mai degraba. chiar copil fiind, sigur ai inteles ca este rea. iar faptul ca si dorea ceva mult de tot, credeai, atunci, ca i justifica … otrava? la Machiavelli nu ne bagam azi. is prea relaxata.
crinul folosit în parfumerie nu-i totuna cu cel de pe pervaz, kenza.
aşa cum nici iasomia din boschet nu-i ca cea de ceai ori cea de la grasse, pe care o îneacă grenouille în untură.
cât despre a justifica… chiar şi o crimă, oare parfumul nu este până la urmă (că tot am amintit de grenouille) o crimă? nu se sting atâtea flori doar pentru ca noi să mirosim frumos?
să lăsăm şi aceasta împreună cu machiavelii pe un timp mai potrivit, propun.
cand e vorba de anorganic, nu mai e crima.
ca sa nu mai zic ca io am zis ca prefer mirosul natural. 
nush dc am senzatia k … ai strâmbat din nas, pisoi.
Este o veșnic nevoie de replică în tine și, deși ea vine elegant, plat, uneori, îmi lasă senzația de un perpetuum pisicesc, a unei feline mici cu apetit serios de joc. Totul este să nu mă transform(i) in ghem de ață. Până una alta, mi-s gloabă, sus în brad.
ma’ ntreb cin’ te a invatat pe tn setari, mai? mare pacat si a facut: asta i narav, greu de lecuit.
m-am învăţat singură setări. şi de nevoie!
amu ce setare te mai nervează?
îmi place să mă joc aşa că ghemuirea cred că este deja ceva firesc la mine, dar deocamdată şăzi blândă în pom, precum te-am pus. numai ce am convins-o pe maya să nu te dărâme! cu greu!!!
da’ cine ţi-a zis că m-aş ghemui io? pe tine să te ghemui, poate.
Dear, pentru mine, cela de animală tandră, proaspăt scăpată din jungla luxuriantă și numa’ bună di otrăvit cu Verdi la Paris. Numa’ să cerem o ediție specială la butelcă, s-ajungă pen’ tătă blana. Așa scăp și de baia anuală. Că-i cam friguț de când faci mata incantății de-ntroienire.
bine, bine
pana una alta, ca te vaz eSperta- Sophie stie precis ce vrea sau ce i se potriveste- da’ io habar n am. so, ce parfum imi recomanzi? sau ce mar? 
Kenza, măru’ lu’ Adam, dacă zici că nu-ți plac duhorile la sticlă.
butealcă verde la tine să fie (apropo kolnische wasser a lu’ nenea farina se vinde la butealcă, am eu una de 300 ml, tulăi… mă va ţine vecinic) belle ş-un măr de adam(clisi) la kenza. să scrim lui moş crăciun.
bine, mai. blanoasele imparfumate si io cu maru’, da’ maru’ ala nu i otravit, parca.
ca sa stiu cum musc din el, ca io n apelez la … vraji, daca o fi sa mi ramana in gat, asta e!
Psipsină, acușîca iese și butelca de-un litru ș-o punem măr în loc de para de la duș.
Kenza, fără nicio vrăjalî, ție-ți decernăm, da’ făr’ discernământ (că blănoasele n-au) direct mărul cunoașterii. Iar noi, puricoasele, zîc să ne băgăm la o smotoceală zdravănă pi mărul di la Paris, că mărul lu’ Newton, sigur nu-i de noi.
kenza, iaca maru matale!
https://www.youtube.com/watch?v=08pVpBq706k
belle, mai bine aşa…
https://www.youtube.com/watch?v=2_5tpLjUcrE
ioooi, şi încă cum!
cum, mai? asta i maru’ meu?
daca peste forma trec, e cunoasterea in el, mâț? 
macar sa le bagati mintile in cap, sa nu mai umble cu feline de la perfieria societatii blanoase.
nimic nu mi e clar. asa mi tre’ daca ma amestec cu blanoasele!
si inca ceva, voi ce smoothociti la Paris? pisicile aristocrate?
kenza, noi nu facem discriminări, aşa să ştii.
noi umblăm la colindat, dom ,doom să-nălţăăăăm, când boierii nu-s acasă, dom dom… ăăă, stai! asta-i din altă poveste. 
n-ai zis tu maru? iaca, pre mâţ aşa-l chiamă!
nu e bine: tre’ sa incriminati, mai, ca prea umblati aiurea, se incruciseaza puricii necorespunzator.
si colinda e gresita: ce poti inalta in absenta boierului? pare furt calificat, saltat pe verticala, in lipsa de vigilenta. 
maru e cu capu’ … in alta parte, parerea mea , ma’ ndoiesc ca se poate concentra sa mi impartaseasca ceva.
iară nu-i bine? of, of, ce ţi-e şi cu japonezii. suciţi mai sunteţi, duamnă! suciţi ca orezu!
rip joe cocker.
pentru că nu mai este printre noi…
https://www.youtube.com/watch?v=7r-fjkiLh8s
şi o poetry of poisoned… ca să fim cumva ontopic şi on …rock
https://www.youtube.com/watch?v=-ewNkv089IE
sunt sucita, mâț, ai dreptate. doar muzica ma rasuceste asa, sa poate vb omu’ cu mine.
oricum, nu joci corect si, nu stiu de ce, m asteptam s o faci. intai ma otravesti cu mere d ale dihorului 
, recunosti ca te fascineaza puterea vrajii si se pare ca uiti ca s ‘ just a woman’, chiar daca mimez diverse stari de agregare.
in esenta, esti un mâț care da dependenta, departe de a fi nauc, iar eu am nevoie de timp, acum.
take ur tine, kenza. tke ur time. cuvintele rămân pe-aici, nu fug.
l-am avut pe cel verde!
Foarte puternic miros!
miaaaau!