sursa foto: salome
visez să-mi ningă mult, pe săturate,
mi-e dor de albul abundent, năvalnic,
visez tăceri cu gulere brodate
cu viscol greu, dar o aştept zadarnic
şi mă mai tem că pe sub poarta mică
alaiul iernii şi-a trădat amar venirea
iar în absenţa de noroi eu sunt pisică
torcând chemări, vânând în orb iubirea.
visez zăpezi înalte şi sălbatic
un ger în oase-aş vrea să-mi plângă
culcuş i-aş face-n suflet, catabatic
s-ar duce dorul desenat pe tâmplă.
mi-e dor să-mi ning în alb descătuşat
să mă-ncovrig de frig pe la ferestre
în anotimpul ăsta mic, deşurubat,
visez cuvinte reci şi noi şi-albastre.
şi-mi cer un drept de alb imens, zidire
în varul stins al vorbei şi ningând
visez să-mi cearnă iarna cu iubire
şi cu-nlemniri de viscol şi de vânt.
pe o manşetă a gândului meu, chem iarna din suflet să cearnă şi dor de zăpezi să aştearnă… mereu. iar colinda pe care v-o las în dar zice despre o vrăbiuţă prin frigurile finlandei.
Și mie psi, îmi este un dor de zăpadă de nu am cuvinte! La noi acum o oră ploua și acum a ieșit soarele. Unde sunt zăpezile de altădată? Bag de seamă că-s pe la voi acum.
dream on, pisică …
https://www.youtube.com/watch?v=sZfZ8uWaOFI
tot fara c/p? ok…
roxana, ştii deja, pusesem pe facebook poze. la vreo 35 de minute de când am publicat, s-a trezit şi doamna albă. păcat numai că se va topi repede.
văd că te joci, te joci… şi te amuzi.
dream u, kenza. la mine chiar a nins azi.
ceva e suspect… da, da…
@kenza & everybody else:
Dacă foloseşti AddTags 4.3.0.0 creat de mine (vezi secţiunea ‘Aplicaţii freeware’ din meniu), poţi da Paste la orice text chiar şi pe site-uri aşa-zis protejate.
nu inca. mi era capul la Aerosmith si, pt. ca era prea alb… pe manseta, pe gulere brodate, zidit chiar, ziceam sa ti l las si tie. da’ tu esti un mâț căpos. sau poate ai convingeri si doar vrei sa pari ca esti nauc.
mersi, Drug, da’ zau de am vreun chef de aplicatii. si apoi, faptul ca suntem la butoane, crezi ca justifica impolitetea de a ne introduce past_urile in casa gazdei?
mâţ căpos, adică cu capul maaare ca o baniţă?
am convingeri! de pildă acum am convingerea că (mai) ninge.
cu capul mare de atatea cuvinte pe care le impletesti.
oricum, daca (mai) ninge, ca intr un manuscris in alb, io sunt in cautarea unei noi stari de agregare, pt. ca la nasture am renuntat.
Totul în jur suferă de mutilări succesive, uneori atît de fine încît devin imperceptibile în furia vieţii, însă un copy/paste a două momente suficent de departe în timp ne arată oroarea. Ne-a mai rămas, încă – nu se ştie pînă cînd şi în ce mod – comunicarea. Dacă ne-o automutilăm, ce altceva e decît sinucidere…?
Cel mai preţios dar al omului e posibilitatea de a alege. Şi nu mă refer aici la pseudoalegerile mai mult sau mai puţin importante oferite în bătaie de joc pe oriunde vezi cu ochii, ci la alegerile reale care implică responsabilităţi. Unde mai există ele oare? Nici măcar la noi, la fiecare dintre noi, acasă…
Eu pledez pentru educaţie şi libertate. Restul lumii e împotrivă. Voi pierde cu capul sus.
Peace out, people…
kenza, te facem glo(a)b(ă)
te punem în brad, vine maiuşka şi te dă jooos. vrei?
drept e că poezia de azi s-a căznit niţel, cam ca iarna, aşa.
dragoş, de multă vreme nu te-am mai avut drept oaspete.
câtă vreme ne asumăm alegerile făcute, eu zic că totul este în grafic.
ş-o colindă pân la tindă:
https://www.youtube.com/watch?v=a4QAXj33hQ0
pt. educatie pledez si io; e drept, pt. setari/ aplicatii am un usor retard, pe care mi l asum.
libertatea , doar in conditiile in care nu prejudiciaza modul de exprimare al celuilalt, ori atunci ajunem la alt cuvant: constiinta individului in raport cu sine insusi , dar si cu ceilalti semeni.
totul in jur sufera transformari succesive, cu mutilari si adausuri, si nu doar in jur, in fiecare dintre noi e o schimbare perpetua.
c/p poate fi o oroare la fel ca oricare gest in real sau virtual . si incercand o simplificare , da, distanta este cea vinovata.
bine, mâț, asa sa fie: gloaba mi s.
mai, da’ de ce sa ma dea Maiușca jos ? macar pana trec sarbatorile, sa ma lase n brad.
tu pe pervaz, io’ n brad.
poezia nu s a caznit, a nins fumos. totusi, nu linistit ca intr un basm. chiar m a surpins ca se poate versifica iubirea intr o nonculoare. da’ tu poti orice, in scris.
orice nu se egzistă, kenza. de pildă în scris umorul meu devine uşor tăios, aproape ironic. deci… să-l tăiem pe orice. în scris tre’ să moară careva să pot duce şi eu textul la capăt, să sufere vreo jupâniţă…
şi-apoi fie, o să mă rog de maya să te lase în brad. să vedem dacă o fi de acord.
chiar taios nu mi s a parut. malitios, da, cu o nuanta soft in spate, ca o perniță sa atenueze socul.
iar jupanitele am vz ca prefera sa se arunce singure in gol, prea e concentrat lirismul tau , iar unele scapa nestranse de gat, gliseaza pe langa pereti. 
io din brad nu ma dau jos! 
tin sa ti spun ca nu ma las impresionata! nici chiar de Maya.
care a scăpat întreagă că acu’ o jupoi!
bine, fie, stai în brad. chit că o să mi se uite maya verde otravă, acum n-o să-mi stric emblema de gazdă bună, creştină şi miloasă! acu când ninje? duamne feri!
Nimic mai adevărat. Dar cum educăm conştiinţa? Discuţia s-ar întinde ca o telenovelă pînă la Paşte – unul dintre cele viitoare.
Cînd am simţit că modul meu de exprimare a fost prejudiciat, am reacţionat. În felul meu, de bun-simţ (cred eu), pentru ca numărul sfinţilor coborîţi cu forţa din calendar să fie suficient de mic încît să mă pot (re)aşeza în cuvînt, atît cît mai sălăşluieşte în mine.
Cu ocazia asta cred că am răspuns şi la de ce-ul exilului meu forţat. Fiindcă ştii, Cami: ia-mi întîi viaţa, apoi libertatea!
ba eu sper că nu te-am îngrădit în vreun fel, vreodată, dragoş. pentru că şi eu, în felul meu, pe drumul meu, îmi păzesc libertatea…
doar de sarbatori, mâț. p orma, oi vedea io in ce ma mutilez.
, jupani, nu. pe ei ii tin special in viata, sa si bata capu’ cu jupanitele. 
treaba cu jupanitele devine serioasa. ma bate gandu’ sa le dau drept de viata in povestirile mele, pt ca sunt o feminista convinsa. asta nu inseamna ca voi jupui, sa te copiez
pedeapsă mai mare pentru jupâni nu se egzistă! suptscriu şi io!
O veni odată timpul şi locul pentru măsurat adîncimile şanţurilor de pe lîngă drum. Să lăsăm acum alba – fie ea scuturîndă din cer ori grea pe suflet – să ne adune gîndurile.
Manșetele-ți sunt pline de vise-nzăpezite,
rămas pe drum, ca iarna, în haine troienite
te văd lângă fereastra, și-ți amurgesc în poartă,
în ochii tăi ning stele ce-ar vrea să ne despartă.
…
da, ştiu. tu care cică ai probleme de memorie îţi vei aminti de câte ori nu am fost de acord cu tine, etc, etc, etc.
să ai o iarnă liniştită îţi doresc. şi sărbători cu bine, dragoş!
Îţi doresc – fiindcă tot e sezonul urărilor – să n-ai vreodată problemele mele de memorie, uitînd împotriva voinţei îmbrăţişările şi amintindu-ţi – tot împotriva voinţei – palmele primite…
Sărbători fericite!
nu vreau să pară că aş fi avut un ton dur, dragoş, dinpotrivă. aşa că completez urarea: să îţi aminteşti numai ce a fost bine în viaţa ta. cât despre palme, eu nu ştiu să-ţi fi dat vreuna, dar dacă am greşit cumva faţă de tine, îmi cer scuze. uneori, tastarea asta a noastră nu redă şi tonul cu care am rosti vorbele. cum bine ştii, eu nu judec oamenii, nu e treaba mea…
şi îţi mulţumesc pentru urare şi pentru vizită.
Fii pe pace, palmele nu aveau legătură cu contextul, era o generalizare a vieţii mele doar. N-ai de ce să-ţi ceri scuze. Am vrut să completez atunci dar mi-era că mă întind prea mult.
Uite, despre ton, accente, subtilităţi şi modul lor de exprimare în scris ar fi discuţia aceea promisă, vizavi de limitările curente. Chestiuni tehnice în directă legătură cu comunicarea. Ceea ce nu se încadrează în profilul sărbătorilor.
Şi eu îţi mulţumesc pentru urare, chiar vreau să-mi amintesc de binele din trecut, ba vreau cîndva să-mi amintesc şi de binele prezent şi viitor, după ce va fi fost lăsat în urma Timpului. Condiţia esenţială e ca acest Bine să se întîmple…
Alles gute!
frohe weihnachten!