între tine şi mine două linii curbe,
ca două mirări cu faţa spre asfinţit,
a rămânere.
sub pleoapa stângă, albastru,
ochiul îşi strânge lacrimile şirag,
ca pe mătănii,
aşteptându-şi sentinţa de lumină
şi numai mâinile mai frâng la întâmplare
toate aceste cuvinte rămase goale,
dezvelite de înţeles
şi de inimă.
între tine şi mine două linii curbe,
coapse purtând în ele semnul
de dragoste şi de nebunie.
deasupra lor mă ridic,
pe vârfuri,
pasăre cu aripi grele, din apă,
a îmbrăţişare.
apoi totul se stinge sub pleoapă
şi dincolo de ea,
pe conturul de poamă strivită-n sărut
al gurii tale.
între tine şi mine două linii curbe
ca o pauză subtilă de respiraţie.
inima.
doar inima.
irepetabilă bătaie.
6 thoughts on “două linii”
Comments are closed.
Iar mi-ai adus aminte de „Poeții…toamnei”
Sau or fi ai…„decăderii”?
între mine și tine…între mine și mine…
mă pui pe gânduri…să văd și eu ce e între mine și…restul!
dagatha, peste cântec am dat din cauza lui călin şi asta abia după ce scrisesem deja.
dar cum prietenii cam gândesc la fel…
intre mine si tine
bate aceeasi inima
pulsand magie,
mustind de dor.
intre noi sunt linii curbe
ce maresc distanta in timp,
masurand pasul spre rasarit.
tot intre noi sunt linii curbe
ce ne apropie in timp,
lungind umbrele dinspre apus.
imi tin palmele caus,
ca doua linii curbe,
si-ti acopar, in gluma, ochii.
cum staţi voi doi de vorbă… se topesc liniile.
şi-mi vine să spun, ca şi în cântec: tell me when you draw the line… dar e îngăduit? mă tot întreb. şi tac.
Cat timp mai bat, ele, doua inimi pereche, undeva, daca trebuie Viata le va apropia fara efortul nostru.
Da, e dureros cand nu se mai intampla…