noapte iară. lacrimi de vară

se frânge cerul în amiaza înserării
şi gloatele de spaime, jeluind,
rostogolind pământul între dinţi
coboară iar, ademenind
un tremur nou, de îndoială
în inima ce bate-abia.
se rupe ziua ca o pâine veche
şi-uscată de iluzii. hohotind
coboară prin perdelele de somn
neliniştea cu plete de argint
purtând în palme sâmbure de taină
şi catifeaua asta veche-n care
mai doarme inima. abia.
sub fulg de spaimă
peste pleoape se îngână
şi tunete
şi cer sein.
se rupe viaţa ca o haină tristă
şi mult prea prăfuitele iubiri
coboară.
mi-e dor, mi-e nor şi noapte iară.

ia-mă acasă
îmi pasă.
noaptea norocul îşi lasă
pune-te cruce.
răscruce
viaţa se duce.
cheamă-mă iară
seară
lacrimi de vară.