pentru cei mai mulţi dintre noi numele de oud semnifică acel instrument muzical asemănător cu lăuta despre care se spune că ar fi fost construit de lameth, un nepot al lui adam, ca semn de doliu pentru moartea fiului său. originar din mesopotamia, el se regăseşte astăzi sub diferite denumiri la popoarele arabe, la greci, turci, armeni, în andaluzia şi chiar în africa de nord şi, alături de lăută, este considerat strămoşul chitarei. muzica lui, ademenitoare ca o jale, se aude uneori, iscată de suflete. oare o auzi?
acolo unde se termină arşiţa zilei, dincolo de dunele încă fierbinţi, ademenind noaptea cu poveştile uscate ale vântului, se înalţă semeţ, cu coroana lui bogată copacul făgăduinţei. în liniştea ademenită de frunzele sale am să-ţi spun astăzi o nouă poveste, cea a lemnului atins iremediabil de boală, oud. ascultă-mă, urmează-mă.
în lumea parfumului, oud este o notă sintetică ce recreează în laborator acel mucegai parfumat, afrodisiac, cu gust de nucă, provenind de la copacii de aquillaria îmbolnăviţi. un lemn rănit şi cea mai scumpă esenţă a parfumeriei, astăzi interzisă prin lege, un lemn născut în pădurile odinioară bogate din asia de sud est. cândva oud (sau agar cum mai este cunoscută esenţa) era unul dintre ingredientele care compuneau tămâia şi apare în vechile texte sacre indiene. dintre cele şaptesprezece specii de agar, regina oud este considerat şi astăzi aquillaria malaccensis, cultivat în indonezia, un copac pe poate atinge dimensiuni impresionante, de peste o sută de metri. răşina copacilor bolnavi se prelucrează prin hidrodistilare, distilare cu vapori sau extracţie cu dioxid de carbon şi, asemeni vinului, este mai preţioasă cu cât este mai veche. preţul unui kilogram de oud poate ajunge la 18.000 de euro. odată distilat, uleiul de agar este filtrat şi supus apoi maturări, perioadă în care mirosul său specific se îmbogăţeşte. randamentul extracţiei este unul foarte mic, fiind necesare cel puţin 20 de kilograme de lemn bolnav pentru obţinerea a 10 mililitri de ulei şi din acest motiv se apelează la ştiinţa chimiei care încearcă să reproducă prin compuşi complicaţi- numiţi sesquiterpene, în fapt unităţi izoprenice multiciclice care se regăsesc şi în patchoulol, substituentul lui patchouli- un miros de o bogăţie impresionantă. oud natural miroase lemnos, aproape ceresc şi balsamic, învăluind totul cu o undă uşor amăruie şi deopotrivă dulce, în vreme ce corespondentul sintetic miroase lemnos şi cald, dar îi lipseşte acea profunzime, acea tenacitate pe care numai natura o poate crea. asemeni moscurilor macrociclice ori chihlimbarului artificial, compuşii care reproduc mirosul de agar reuşesc şi ei doar într-o mică măsură să copieze măreţia.
oud a fost folosit de-a lungul timpului ca ingredient al tămâiei, ca afrodisiac, dar şi în scopuri medicinale: sunt cunoscute şi astăzi remediile orientale de tratare a cirozei hepatice, a afecţiunilor pulmonare sau digestive, iar datorită laturii sale mistice, în lumea arabă se spune că este important să îţi cauţi propria ta bucată de oud, lemnul sacru. multă vreme el a fost ignorat de parfumeria europeană sau americană, abia în ultimul deceniu şi mai cu seamă după anul 2009, odată cu lansarea lui al oudh, opera lui bertrand duchaufour pentru casa l’artisan parfumeur, această esenţă şi-a regăsit locul în flacoanele noastre. şi în poveşti (la vremea respectivă am primit şi eu un eşantion al acestei minuni de la aceeaşi fantastică prietenă a mea, cristina):
se atribuie însă lui pierre montale apariţia oud în parfumeria franceză, deşi compoziţia sa exploatează mai degrabă tuşa metalică, iar astăzi linii de lux ale caselor tom ford, dior, creed, armani prive ori by killian oferă clienţilor cu dare de mână parfumuri opulente şi animalice amintind de parfumul originar, attar oud. ba chiar şi casa boadicea, devenită celebră datorită parfumului gardenie purtat de tânăra alteţă regală kate la propria nuntă, are astăzi în rafturile sale o poveste oud pentru cei interesaţi. pe suport de ulei, după vechile reţete arabe el se găseşte în oferta al haramain, ajmal, al qurasi sau rasasi. ori, poate, într-unul dintre butoaiele mari pe care le puteţi întâlni într-un souq. o mie de poveşti şi o mie de mirodenii.
al oud este cu siguranţă un parfum negru, tenace, deloc uşor de purtat, destinat mai degrabă celor iniţiaţi. te îndrăgosteşti de el sau îl respingi. lemnul rănit însoţit de tuşe de piper, chimen, şofran, amara floare de neroli, note de piele pudrate cu smiră şi tămâie, amestec îndulcit cu boabe de tonka şi vanilie, santal şi cedru de atlas amintind de vechile temple ale asiei, la limita dintre animalic şi mistic, al oud este acel trandafir arab periculos ce atrage în miezul nopţii, catifele învelite în spini. extrem de persistent, de cald încă de la început, puternic masculin, deşi el este încadrat ca unisex, parfumul este descris ca fiind un elixir de senzualitate amintind cu certitudine de nopţile arabe, lungile nopţi arabe în care cântecul oud te ademeneşte şi te cheamă ca în poveştile de odinioară ale şeherezadei. oare poţi să-i rezişti?
Eu cu siguranță nu i-aș rezita… Din ce ai descris aici cred că l-aș declara parfumul meu. Al meu și atât. Nu am avut niciodată vreun parfum cu oud, nici măcar cu esența sintetică Oare de ce povestea lemnului rănit nu mi-a atras atenția până acum, până s-o faci tu?
Cât despre instrument, ce să zic?! Nu auzisem oud-ul live până la spectacolul lui Dhafer Youssef de la București. Atunci am înțeles că acest instrument are un suflet aparte și că muzica lui, notele, sunetele care ies din el, plâng pur și simplu!
eu am în minte povestea asta de multă vreme. acum că o recitesc îmi dau seama că a fost scrisă mai degrabă tehnic decât metaforic şi ar putea părea mai puţin ademenitoare. parfumul, da, este impresionant, extrem de pulsatil, demn de o leoaică tânără sub cerul toscanei. dar ceva mă face să cred că attar oud al haramain de pildă ne-ar năuci pe amândouă. chit că mă aştept la asta, parfumurile arabe sunt şi foarte, foarte dulci iar eu suport greu.
să ne întoarcem la instrument… pare făcut din durere şi din ademenire de muze.